impuls

Dorinţele care nu ne produc nicio durere în clipa când nu primesc nicio satisfacţie, nu sunt necesare. Ele cuprind o poftă uşor de suprimat ori de câte ori ne este cu putinţă satisfacerea sau când aceasta ne produce o durere. Dorinţele fireşti, când nu sunt prilej de suferinţă, ci se înfăţişează sub forma unui impuls violent, sunt o simplă închipuire, iar când ne produc o plăcere, această plăcere nu ne vine de la ele, ci din vanitatea noastră.

citat din Epicur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salvarea nu poate veni din afară, ci de la fiecare dintre noi, mai mult, dinlăuntrul nostru – ea vine de la abilitatea noastră de a ne înfrânge primul impuls, atavic, de neîncredere, vine din abilitatea de a ne controla instinctul de a critica mereu şi a privi doar partea goală a paharului, vine din acordarea încrederii inclusiv celor pe care nu îi cunoaştem şi care, da, ne pot înşela, dar nu o vor face căci sunt şi ei la fel de speriaţi ca noi de viaţă şi se vor bucura că cineva le permite astfel să scoată ce-i mai bun din ei, nu să dea tot timpul doar ce e urât şi rău...

citat din Sandra Pralong
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnii

scriu un poem la porţile nopţii
poate fi şi banal
numai descătuşarea să urce liberă
ca iedera pe ziduri
ca-ntr-un dans vegetal
şi-n zănatice jocuri de iele
spre toată lucrarea
din acelaşi trunchi
de-am fi să urcăm
până la stele...
dar tremur odată cu frunzele
şi sentimente făcute mănunchi..
nici nu mă mai văd de atâta verde
şi de atâta iubire
într-un singur impuls
de aceea mă-nalţ la porţile nopţii
eu să-ţi fiu iederă
iar tu...
poemul din care
m-am smuls...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Insomnii, Poezii de suflet (18 iulie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puţine opţiuni... sunt neambiguu bune. Majoritatea opţiunilor morale se fac între impulsuri contradictorii şi fiecare impuls moral, dacă se acţionează în totalitate pe baza lui, are consecinţe imorale (cel mai caracteristic, impulsul de a avea grijă de celălalt, când este dus la extrem, provoacă anihilarea autonomiei celuilalt, dominaţia şi opresiunea). Arareori pot acţiunile morale să provoace satisfacţie totală; responsabilitatea care ghidează persoana umană este întotdeauna cu un pas înaintea a ce s-a făcut şi a ce poate fi făcut. În ciuda tuturor eforturilor în sens invers, nesiguranţa e sortită să însoţească mereu condiţia eului moral.

Zygmunt Bauman în Etica postmodernă (2000)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ovăz sălbatic

În fiecare zi văd prin fereastră
porumbeii de pe ulucii acoperişului vecin – bărbătuşii,
prinşi în mareele dorinţei, sunt nişte giroscoape dansatoare.

Săptămâna trecută a sosit o străină printre ei – albă ca neaua,
o porumbiţă îmbufnată, din cele cu coada evantai,
un fel de May West în mişcarea femeilor cooperatiste, Women Guild.
Ce ocheade, ce gângurit, ce
piruete nebune, ce impuls de răsucit mustăţi
pentru a ucide inimi!

Celelalte porumbiţe – nu trebuie să fii una din ele
pentru a şti
exact ce gândesc – pretindeau
că, de fapt, ea nu era acolo
şi continuau cu îndemnare să facă ceea ce fac
porumbiţele când tricotează.

poezie de Norman MacCaig, din "Omul aflat în poziţia mea", 1 din Din "Omul aflat în poziţia mea", 1969, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Combinaţii lirice

ciupesc lira toamnei să cânte frumos
mustul de afine cu sete mare sorb
spre codrul poeziei privesc languros
în desiş de cuvinte se-ascunde un corb.

Doamne mă închin la picioarele tale
mâini de raze mă mângâie duios
printre munţi răsună corul de vestale
timpul îmi e prielnic, melodios.

simt bucuria un imbold un impuls
al inimii cu freamătul în sânge
captează iubire cu fiecare puls
orice durere cu cântec o stinge.

ugerul de nori ploile l-au muls
puterea dragostei în slovă se distinge.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă în existenţa obişnuită se manifestă involuntar un reflex al unei transcendenţe trăite, asta se întâmplă prin sex şi, când e vorba de omul comun, se întâmplă numai prin sex; numai cei ce se ridică până la o experienţă eroică sau ascetică merg, în această privinţă, mai departe. Pentru omenirea comună însă doar sexul procură, fie şi doar în extazul, în mirajul sau în trauma obscură de o clipă, deschideri dincolo de condiţionările pur individuale. Acesta e adevăratul fundament al însemnătăţii, neegalată de niciun alt impuls, pe care dragostea şi sexul au avut-o şi o vor avea totdeauna în viaţa umană.

Julius Evola în Metafizica sexului (2002)
Adăugat de Magia Feminina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragă inimă, dragă suflet....

Am fost tăcută,
nu te-am certat niciodată.
Spiritul tău pătrat, gol, respins
de fiecare impuls, fiecare erupţie,
dar în această seară, cerul de toamnă
răsfoieşte un soare sfâşietor.
Lasă-mi vocea să-şi dea demisia,
pentru a trăda secretele noastre.
Dragă inimă fără dulceaţă,
dragă suflet insensibil şi încăpăţânat,
în această zi, mărturisesc,
tristeţea şi supărarea mea,
şi de câte ori am vrut să mor?
Aici, în inimă, parcă e o rană de cuţit,
un sentiment care este acolo.
E dureros, e undeva, în inimă...

poezie de Eugenia Calancea (14 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cunoaşterea adevărului este important să-l avem, nu din ce impuls l-am căutat, pe cel care l-am găsit. Dacă spiritele libere au dreptate, spiritele legate n-au dreptate, indiferent dacă primele au ajuns la adevăr prin imoralitate, iar celelalte au stăruit până acum în neadevăr prin moralitate. De altfel, nu ţine de natura spiritului liber că acesta are păreri mai juste, ci mai degrabă că s-a eliberat de tradiţie, fie cu noroc, fie cu un eşec. De regulă, o să aibă totuşi de partea sa adevărul sau cel puţin spiritul de cercetare a adevărului; el pretinde argumente, ceilalţi – credinţă.

citat clasic din Friedrich Nietzsche
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O iederă să fii

Mi-ar fi plăcut să fii mai bine-o plantă.
O iederă să fii lângă obrazul meu, sunând,
când reci curenţii serii vin în pantă
din cerul rezemat pe-un singur gând.
Să-ţi fi ştiut căldura, lângă coastă,
de frunze tremurând şi lucind,
să fie-un singur trunchi secunda noastră
pe două ramuri luna sprijinind.
Şi foşnetul oraşului, mai altul şi mai smuls
ca marea din culoare, jos la diguri,
să fi bătut oprind cu un impuls
stâlpii tăcerii-naintând, nesiguri.
S-aud cu-o frunză, cu o rădăcină,
mi-ar fi plăcut un anotimp sever,
când ultimele gheţuri se dezbină
în ele însele. Şi nu au loc şi pier.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Colindă de inimă
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!