impovarat

"Momentul prieteniei" era ca desţelenirea unui ogor pentru a-l face roditor pentru societate, era ca o spovedanie duhovnicească înaintea marei taine a împărtăşaniei. Căci, ca după o împărtăşanie trebuia să se simtă "fratele de cruce" după şedinţa la care luase parte. Din ea ieşea mai uşor, mai liber, cu sufletul scăldat de lumini. Un suflet împovărat, apăsat de greşeli şi păcate, este un suflet stins şi vulnerabil. În el prind uşor rădăcină complexele cele mai întortochiate, ce-l vor munci dureros. Din această stare omul nu mai poate dărui nimic substanţial. El nu se mai poate da cu dragoste şi elan celor din jurul lui. Rămâne cramponat în îndoieli şi în scepticisme care-i vor ucide avânturile. Dar dacă se poate mărturisi cuiva, unui prieten apropiat care să-l poată asculta cu dragoste de frate şi cu înţelegere, el se uşurează. Îşi elimină o sarcină grea ce duce cu el şi îşi curăţă şi limpezeşte labirinturile interioare. În felul acesta va putea sălta mai uşor peste obstacolele lui psihice şi va reveni la starea de armonie originară, singura care poate fertiliza omul şi care-i înmulţeste bobul recoltei sale.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Mi-e frig, iubite, mi-e frig,
aţâţă focul pe vatră!
Topeşte-mi suferinţa,
sfarmă braţele reci
ce trupu-mi ating.
În suflet mă doare o rană,
văd universul arzând,
împovărat cu moarte
duce povara peste stânci.
Mă sfâşie lupii, degeaba te strig,
tăcerea-mi urlă în suflet,
fluturii albi se sting.

Mi-e somn, iubite, mi-e somn,
aşterne-mi ţărâna să dorm!
Sub ramuri de brad să plâng,
vioara-n suspine să-mi cânte,
durerea din mine să ţipe.
Plecat-a vara, pleca-va şi toamna,
în mine îşi face iarna cărare,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Petrache (22 septembrie 2017)
Adăugat de Mariana Petrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deci, a îmbătrâni, doamnelor şi domnilor şi dragă Genua, este contrarul a ceea ce se crede în mod curent. În tinereţe, la vremea când nu ţi-ai definit încă opţiunile eşti împovărat de greutatea tradiţiei şi a adevărurilor cu care ai fost îndoctrinat. Tânăr fiind crezi în ideile răspândite, în cele care aleargă pe toate drumurile, eşti gata să aderi la tot şi la toate. Cari în spinarea ta greutatea familiei, a tradiţiei, a grupului din care faci parte, a societăţii. În ceea ce mă priveşte, am trăit înaintarea în vârstă ca pe o detaşare de toate aceste poveri. A îmbătrâni înseamnă a arunca peste bord toate ideile preconcepute, înseamnă a deveni mai uşor, mai liber. Într-un anumit sens, eşti mai bătrân când eşti tânăr şi mai tânăr când eşti bătrân. Avea dreptate Picasso când spunea că "îţi trebuie mult timp ca să devii tânăr". Şi mai e ceva. Singurul lucru care ne îngăduie să privim fără dezgust lumea pe care o trăim este frumuseţea pe care anumiţi oameni ne-o creează din timp în timp pornind de la haos: tablourile pe care le pictează, muzica pe care o compun, cărţile pe care le scriu, spectacolele pe care le creează şi viaţa pe care o trăiesc. Dintre toate operele, cea mai frumoasă este o viaţă bine trăită. Aş zice chiar că este o operă de artă prin excelenţă.

Radu Beligan în Emisiunea "Profesioniştii... cu Eugenia Vodă" /TVR1
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima rugăciune

Gânduri frânte, reci şi grele
La pământ îmi pleacă fruntea.
Ochii nu mai vor să spele
Jalea ce-mi cuprinde mintea.
Inima îmi bate... dar...
Doar NIMICUL o pătrunde.
Şi îmi bate slab şi rar...
Sufletul? pierdut!... dar unde??

Jos, în colţ, văd o icoană,
Un Chip blând ce mă priveşte.
Şi îmi vine, aşa, o toană
Să m-apropii-ncet, hoţeşte.
E prea jos. Să-L pot vedea
La pământ îmi plec genunchiul,
Mă apropii de podea
Îmi aplec încet si trunchiul.
În icoana prăfuita este EL.
Sus, pe cruce pironit.
Blând priveşte ca un Miel

[...] Citeşte tot

rugăciune de Mina Vintage
Adăugat de Mina Vintage
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-s vinovat faţă de ţara mea!

La ora când cobor, legat în fiare,
să-mi ispăşesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă strig din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat că mai păstrez acasă
pe-un raft, întâiul meu abecedar
şi că mă-nchin când mă aşez la masă,
cuviincios ca preotu-n altar.

Nu-s vinovat că i-am iubit lumina
curată cum în suflet mi-a pătruns,
din via dată-n pârg sau din grădina
în care-atâţia şerpi i s-au ascuns.

Nu-s vinovat că-mi place să se prindă
rotundă ca o ţară hora-n prag,
sau c-am primit colindători în tindă,
cum din bunic în tată ne-a fost drag.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-s vinovat faţă de ţara mea

La ora când cobor, legat în fiare,
să-mi ispăşesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă strig din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat că mai păstrez acasă
pe-un raft, întâiul meu abecedar
şi că mă-nchin când mă aşez la masă,
cuviincios ca preotu-n altar.

Nu-s vinovat că i-am iubit lumina
curată cum în suflet mi-a pătruns,
din via dată-n pârg sau din grădina
în care-atâţia şerpi i s-au ascuns.

Nu-s vinovat că-mi place să se prindă
rotundă ca o ţară hora-n prag,
sau c-am primit colindători în tindă,
cum din bunic în tată ne-a fost drag.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am cheltuit mereu, dar nu regret nimic

M-am născut pe unul din picioarele de plai moldave
Când susurul izvoarelor deştepta geana dimineţii,
Iar lacrimile înrourate de pe sepalele florilor suave
Oglindeau, în firida clipei, lumina misterului vieţii.

Cu ochi miraţi şi paşi şovăielnici, în holograma sorţilor,
De toate năzdrăvăniile copilăriei, am fost ademenit;
În scurta binecuvântare a bunicilor şi-apoi a părinţilor,
Nefiresc de iute-au trecut anii şi flăcău am devenit.

Mi-am susţinut singur existenţa ca un atlant concrescut,
Continuu şi neobosit, m-au preumblat paşii prin lume,
Vârtelniţa vieţii şi furtunile sinelui, din plin, le-am cunoscut
Mai mult chiar decât ar putea un om obişnuit să-şi asume.

Am fost şi sunt exemplul viu al unor porniri multiple,
Dar nu pot să spun că totul a fost o reuşită deplină;
Prin prăpăstiile contingenţei, din preţioasele periple,
M-am împovărat şi cu-o matrice de îndoieli arhiplină.

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am cheltuit mereu, dar nu regret nimic

M-am născut pe unul din picioarele de plai moldave
Când susurul izvoarelor deştepta geana dimineţii,
Iar lacrimile înrourate de pe sepalele florilor suave
Oglindeau, în firida clipei, lumina misterului vieţii.

Cu ochi miraţi şi paşi şovăielnici, în holograma sorţilor,
De toate năzdrăvăniile copilăriei, am fost ademenit.
În scurta binecuvântare a bunicilor şi-apoi a părinţilor,
Nefiresc de iute,-au trecut anii şi flăcău am devenit.

Mi-am susţinut singur existenţa ca un atlant concrescut,
Continuu şi neobosit, m-au preumblat paşii prin lume,
Vârtelniţa vieţii şi furtunile sinelui, din plin, le-am cunoscut
Mai mult chiar decât ar putea un om obişnuit să-şi asume.

Am fost şi sunt exemplul viu al unor porniri multiple,
Dar nu pot să spun că totul a fost o reuşită deplină;
Prin prăpăstiile contingenţei, din preţioasele periple,
M-am împovărat şi cu-o matrice de îndoieli arhiplină.

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori Pascale...

Deschide-mi, Iisuse, ferestrele sufletului întunecat, să intre prin ele Lumina Sfântă a învierii Tale, aşa cum răsăritul soarelui inundă frumuseţea dimineţilor senine şi mulţumirea omului binecuvântat.
Deschide-mi, Iisuse, uşile sufletului împovărat de griji şi pârjolit de toate intemperiile vieţii, să poată intra în mijlocul lor toate harurile Tale divine, aşa cum intră splendorile câmpului înflorit pe Porţile primăverii.
Deschide-mi, Iisuse, ochii sufletului adormit, să pieptăn cu lăcomia privirii mele frumuseţile raiului pământean, imitaţia artei divine, să mă pot bucura de darurile vieţii, ca libertatea păsărilor de înălţimile cerului primitor, până nu e prea târziu.
Deschide-mi, Iisuse, urechile sufletului amorţit, să nu trec cu indiferenţă pe lângă glasul înţelepciunii tale, care curge limpede ca apa izvoarelor de munte, murmurând divin în calea mea, veşnic însetată de pace şi armonie.
Deschide-mi, Iisuse, pioşenia sufletului ispitit, să curgă din ea sfînţenia mesajelor tale divine, mărgăritarele vieţii mele, de care n-aş vrea să flămânzesc niciodată, aşa cum nici pământul nu ar vrea să fie însetat de ploile roditoare ale cerului.
Deschide-mi, Iisuse, larg braţele sufletului primitor, să cuprind cu ele iubirea celor patru zări ale orizontului tău divin, singura şi adevărata împlinirea pământeană, care niciodată nu-mi va lăsa bogăţia spiritului să devină sterp şi nici crucea vieţii mele să fie prea grea.
Deschide-mi, Iisuse, lada de zestre a recunoştinţei şi îngenunchează-mi florile sufletul în faţa patimilor Tale îndurate şi pentru mine. Primeşte florile pascale ale sufletului meu şi mulţumirea a tot ce mi-ai dat să trăiesc cu folos, pe acest pământ binecuvântat.

rugăciune de Valeria Mahok (aprilie 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cotitură

Drumul de la simţire adâncă la măreţie trece prin jertfă. Kassner

Îndelung birui, contemplând.
Stele căzură-n genunchi
sub luptătoare privire.
Sau contempla în genunchi,
şi-a stăruinţei mireasmă
vreun zeu obosea,
încât lui îi zâmbea dormind.

Turnuri, astfel le privea,
încât se speriau:
şi iar le clădea, brusc, înalte, într-unui.
Dar de câte ori peisajul,
împovărat prea tare de zi
nu odihnea, seara,-n tăcuta lui contemplare.

Animale-alinate intrară,
păscând, în privirea-i deschisă,
şi leii captivi se uitară

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!