iluminare

A gândi - verbul Gemenilor. Şi e adevărat, gândirea devine tot mai tiranică între compartimentele psihicului meu. Acum e o gândire fără substanţă, sau care îşi e sieşi substanţă. Gândesc aşa cum imaginam în adolescenţă: vedeam imagini, dar ele nu formau o lume. Poate că, la fel ca atunci, dar în planul meditaţiei, în câţiva ani am să reuşesc să devin, dintr-un om care gândeşte, un gânditor. Dacă aş duce o anume viaţă, dacă nu aş trăi în paradox şi ipocrizie, ştiu că ar fi aşa. Sunt între paliere, poate între poezie şi mistică, magie, iluminare, plenitudine, distrugere. Sau între ficţiune şi realitate (dar cea adevărată, nu cea din jur).

Mircea Cărtărescu în Jurnal I (1990-1996) (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

CEL MAI FRUMOS NEBUN

Stau cu luna în poale şi Dumnezeu într-un colţ. Un
paparazzo mă urmăreşte pânâ-n talpa iadului. Unde mi-s
dracii, cuminte n-am cum să fiu. Moartea mi-e clară,
semnul lui, luminos. Am să-l găsesc, am să bat din picior
şi din oglindă o să apară, cu frezii în mână, cel mai
frumos nebun, în piele de şarpe:

Tace, stă culcat pe spate printre rochiile şi pălăriile
mele cu ochii închişi. Ştiu la ce se gândeşte atunci
când zâmbeşte ghiduş. Scrie despre iluminare, despre
un cap de mort. Sunt sigură, bărbatul acesta nu va ceda
niciodată nervos. Poate doar atunci când am să-l rog
să-mi scoată ciobul de sticlă din călcâi.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi trăi extincţia ta totală fără să îţi dai seama, poţi muri înainte de moarte fără să ştii? Da, şi nici măcar nu vei bănui că eşti liber de minte şi închisoarea ei. - Atmaji Maharaj. Am crezut mult timp că e tinitus, pentru că nu ştiam cum s-o explic. Apoi am auzit sau am citit despre aşa ceva la Osho şi mai apoi la Eckhart Tolle. Era permanent acest sunet, nu în cap, ci în toată fiinţa, cumva dincolo de limitele corpului. Am realizat că are legătură cu spiritul, pentru că eram interesat de meditaţie, practici, iluminare, etc. Dar nu făcusem nimic special pentru a-l descoperi. Ca să mă lămuresc însă, am întrebat o fiinţă deplin realizată care mi-a confirmat adevărul. Acea fiinţă tocmai ţi-a răspuns mai devreme, completându-mă.

citat din Marius Creţu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a sufletul

Trupul meu, cu vedenii cu tot, a adormit dimineaţa,
întins pe podele.
Râd şi mă bucur ca un savaot,
şi plec cât mai repede cu putinţă,
dând mai întâi colţul cenuşiu al străzii,
şi-apoi, de-a dreptul prin mijlocul
bulevardului, fără teamă

c-aş putea fi stâlcit din întâmplare,
de vreo limuzina oarecare.
Iată şi lucrurile!
Orice dragoste-a mea
pentru ele,
însemnată cu creionul chimic
pe hârtiile ude, caligrafic, cu scrisul rotund,
o flutur în mâna întinsă şi-apoi
o las să se legene, când într-un colţ, când
într-altul, în vânt.
Ma uit în dreapta şi-n stânga,
cu mine însumi mă uit,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluminare

[numărându-mi invers paşii]

să expir magia din centru
(încă mă sperie bulboanele prea roşii)
mişc timpi solitari pe elipsa eului

genunchii scorburoşi de căderi
sunt cei mai iscusiţi tăietori de chipuri
despart cu un fulger
talazurile sângelui
drum de jăratec şterge nisipul din urme
sorţii din flăcări
pe mine din sinele lutos

ispite ca nişte putrede fructe se prăbuşesc ameţitor

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Viviana

Este-ntâia stea pe care
Ca un gând, am poposit,
Zâmbet şi iluminare...
E copacul înflorit!
Este raza ce în suflet
Se aprinde, se propagă,
Clopotelor dulce clinchet,
Ochi de-abis, buze de fragă.

Este-ntâia stea pe care
De-o priveşti, dorul te poartă
Într-o taincă visare,
Către-o nesperată soartă.
Cerul, sprijinit pe-o rână,
Se deschide în petale,
Ce-n corole se adună,
Prinos, frumuseţii tale.

Ca un gând ai poposit –
Zodiac în sfere stranii,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada şi vocea

După ce Bestami a murit, s-a întâmplat
ceea ce el spusese că are să se întâmple, Bu'l-Hasan
a devenit şeicul comunităţii
şi în fiecare zi mergea la mormântul lui Bestami
pentru a primi poveţe.

Lui Bu'l-Hasan i se spusese într-un vis,
de însuşi Bestami, să facă astfel.

În fiecare zi, în zori, el mergea şi stătea în faţa gropii
până la prânzul mic. Acum, ori spiritul lui Bestami
venea şi-i vorbea, ori îi răspundea
în tăcere la întrebări.

Dar într-o zi s-a aşternut o zăpadă înaltă.
Locurile de veci fiind apropiate
erau de nerecunoscut.

Bu'l Hasan s-a simţit pierdut.
Atunci a auzit vocea şeicului.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu adormisem cu fruntea pe cuvintele tale

era târziu
cuvintele tale nerostite încă gemeau toate pe filele albe
turnându-şi amprentele la mine în suflet
le citisem cu nesaţul unui cerşetor de iubire
lampa de pe birou se poticnea în iluminare şi
din ce în ce mai difuze licăririle ei moţăiau prin odaie
de emoţia visului
eu adormisem cu fruntea pe cuvintele tale
buchiile largi de înţelesuri înfiripau vise
mi te vedeam vânt
pescăruş
greier
lună
pomi
da... păream pomi cu braţe-rădăcini
ramificate sub pământul
nebătătorit încă de îndrăgostiţii timpului
în vântul tomnatic părul nostru-crengi noduroase
îşi spumegau frunzele ruginii în semn de sărut
ochii mari-perechi de vise fulgerau tunetele

[...] Citeşte tot

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluminare

luna era grea şi abia se rostogolea în tării,
urma să plouă îndelung,
să se cureţe pădurile
să se spele pletele brazilor şi ochii fecioarelor
printre gene ca stelele,
lungi-răsăritene,

urma să fie noapte grea,
creşteau inimi sălbatice de prunci,
mureau inimi mari obosite,
inimi care muşcau din zidul spoit cu humă
precum licărul flăcării din vatră,

de fiecare dată când Dumnezeu chema
praful ca aurul asupra mea,
era prea mult cuvânt şi prea puţină pâine,
şi mă umpleam în pântec de tot ce odinioară
trecuse cu pas de om
peste pragul altarelor, marilor grădini ale cerului,
unde doar grăunţa luminii reînvie

[...] Citeşte tot

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un poem de azi, de ieri, de mâine

Încă o dată să trec
prin anotimpul
epidemiilor, al copacilor înfloriţi
seceraţi de ninsoare la sfâşit de aprilie,
al atacurilor de panică
de la sfârşitul zilelor, al momentelor
când
ştiu dinainte ce gest o să faci, ce replică o să-mi dai
pentru că sunt ale mele, ale tale,
ale noastre, amestecate-ntr-o
confuzie
psihedelica,

încă un knock-ut, încă
o dată puterea de a ierta
ce nu credeam că voi ierta,
eu, care-s o necredincioasă,
totuşi tânjesc
la un fel de iluminare spirituală, la zen-ul suprem,
ca yoghinii, pielea deja palidă,

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!