harta

* * *

Mă fascinează mâinile mele
mâinile care au mângâiat,
au alinat dureri,
şi au crescut vlăstare-copii.
Cu drag au muncit mâinile mele.
Privesc palma stângă,
cu atenţie o privesc,
de emisfera dreaptă este legată
şi seamănă
cu frunza de viţă-de-vie palmată.
Ca pe o hartă, în palmă,
sunt încrustate linii şi munţi:
linia vieţii, a inimii, a capului şi a norocului;
munţii lui Jupiter, Saturn, Marte, apoi
muntele lui Apollo, Mercur şi al Lunii...
Braţul meu cu palma-frunză
prins de-un arbore creşte-
arborele neamului,
iar dincolo de arbore
cresc rădăcini...

[...] Citeşte tot

poezie de Floarea Carbune
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fratelui meu basarabean

Te-a adoptat cândva divinitatea,
Ai fost urmaşul unui neam de voievozi,
Azi îţi afirmi cu greu identitatea,
Te pierzi printre neoameni şi irozi.

Te-au obligat să-l uiţi pe Ştefan-vodă,
Să uiţi să scrii, o doină să asculţi,
Ţi-au dat ceasloave cu rusească odă,
Neromâneşte tu să creşti inculţi;

Să spui că moldoveană ţi-e averea,
Că mersul vremii trebuie oprit,
Că Prutul n-o să sece de durerea
Că limba ta şi port ţi-au pângărit!

Tu, frate dintre apele durerii,
Ce azi te vrem român cu orice preţ,
Te chem cu bucuria revederii
Să facem pod de flori pe Prut măreţ!

[...] Citeşte tot

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşti cum zboară norii

Priveşti cum zboară ca nişte continente
Desprinse dintr-o veche planetă istovită.
E-o vreme pentru visuri potrivită.
Cu seri adânci şi vânturi indolente.

Lumea de azi, gheboasă de trecut,
Clipa de-acum, bolnavă de-amintire,
Te-ndeamnă să te smulgi din cunoscut.

Dar unde oare să mai pleci acum,
Cu sufletul deşert şi mintea arsă,
Când însuşi cerul este-o hartă ştearsă
Pe care nu mai poţi citi vreun drum?

Un singur gând ca o mireasmă tare:
Să te desprinzi din tine şi să zbori
Asemeni continentelor de nori
Pe-valuri de văzduhuri viitoare;

Şi-ntr-un tărâm de neştiut azur,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Philippide
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frâna de mână - adică, temerile şi îndoielile - trebuie să fie decuplată. Cele patru roţi: "da, dar...", "şi dacă...?", reproşul şi mânia. Dacă o roată e înţepenită, maşina se va învârti în cerc chiar dacă are viteză mare. Frâna şi acceleraţia reprezintă "logica" şi, respectiv, "emoţia" maşinii tale, asigurând înaintarea ei lină, de fiecare dată când este acţionat mecanismul încrederii. Volanul reprezintă alegerea direcţiei de înaintare - maşina poate merge oriunde. Ambreiajul este autoresponsabilitatea automobilistului. Acesta nu are cum porni decât dacă ambreiajul este decuplat: el constituie cauza mişcării, preluând responsabilitatea tuturor celorlalţi factori. Chiar dacă frâna nu se opune, iar motorul funcţionează la întreaga sa capacitate, ambreiajul este acela care controlează totul. Harta cu traseul marcat pe ea se află pe scaunul pasagerului, aşteptând, împreună cu maşina, cheia de pornire a Şoferului.

Colin Turner în Născut pentru succes
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am înţelepciunea celui condamnat să moară

Am înţelepciunea celui condamnat să moară,
nu posed nimic, aşa că nimic nu mă poate poseda,
mi-am scris testamentul în propriul sânge:
" O, locuitori ai cântecului meu, aveţi încredere-n apă" ;
eu dorm săgetat şi încoronat de ziua de mâine...
Am visat că inima pământului e mai mare
decât harta acestuia,
mai clară decât oglinzile lui
şi decât spânzurătoarea mea.
Mă pierdusem într-un nor alb care m-a ridicat în slavă
de parcă-aş fi fost o pasăre
şi vântul însuşi aripile mele.
În zori, chemarea paznicului de noapte
m-a trezit din visul meu, din limba mea:
Vei mai trăi o moarte,
prin urmare revizuieşte-ţi testamentul,
ora execuţiei a fost iarăşi amânată.
Am întrebat: Până când?
Mi-a răspuns: Aşteaptă până vei muri un pic mai mult.
Am spus: nu posed nimic, aşa că nimic nu mă poate poseda,

[...] Citeşte tot

poezie de Mahmoud Darwish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-a spus să ne imaginăm că Dunărea, trecând prin Bărăgan, este ca o panglică azurie, care strânge buchetul la un loc, după ce împletise în ea alte panglici: Oltul, Siretul, Prutul; că Dobrogea cea verde reprezintă tulpinile florilor muiate în apa mării, iar câmpiile care înconjoară ţara cu verde-viu sunt frunzele florilor aşezate pe margine, în timp ce la mijloc, galbenul, roşcatul, albastrul reprezintă fiecare câte o floare. Florile sunt, fiecare din ele, deosebite. Sunt flori aspre din Carpaţi; sunt altele, flori de oraş, salbe de flori proaspete, răsădite şi crescute din sensibilitatea noastră de azi; sunt flori de câmp şi de lacuri, flori de viţă de vie şi flori de grâu. Cu toate însă sunt nemuritoare şi aşezate de multe, multe veacuri împreună, ca să ne fie nouă patrie. Ne-a mai spus că nici o altă ţară de pe harta lumii nu seamănă atât de mult cu un buchet de flori şi că trebuie să fim mândri de frumuseţea nemărginită a pământului nostru.

Ana Blandiana în Buchetul de flori
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

In agonii necunoscute

azi am fost la scoala
dar scoala nu a fost la mine,
nici ea, nici eu, nici Dumnezeu,
azi am fost la crasma fara nume,
la crasma fara numele tau scris pe
toate mesele la care ar fi trebuit
sa stam vreodata impreuna
si fara sa ne cunoastem,
fara sa ne trimitem la origini
sau in agonii pe care
jumatate daca nu mai mult
din planeta aceasta nici nu le cunosc.

azi am fost pe lumea ailalta,
lumea fara tine in calendar,
calendarul fara tine si fara caesar,
azi am fost pe stadionul unde
inca se joaca meciul vietii noastre,
totul fair-play, fara blaturi,
fara capete in cosul plin

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Deroxas
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată în ce fel se produce refularea sub influenţa angoasei: eul observă că satisfacerea unei noi cerinţe instinctuale evocă una dintre situaţiile periculoase a cărei amintire a păstrat-o. Îi este deci necesar să reprime, să înăbuşe, să anihileze această investire impulsională. Eul reuşeşte acest lucru foarte bine când este puternic. Dar în caz de refulare, această impulsiune aparţine încă sinelui, iar eul, conştient de propria sa slăbiciune, foloseşte atunci o tehnică identică în fond celei utilizate de gândirea normală. Gândirea este o metodă de încercare practică, cu ajutorul unor mici cantităţi de energie; ea aminteşte de procedeul unui general care, înainte de a da trupelor sale comanda "înainte", mută pe hartă mici figurine. Eul devansează deci satisfacţia acordată impulsiunii instinctuale neliniştitoare şi permite sentimentelor de neplăcere să reapară de la începutul situaţiei periculoase temute. Astfel se declanşează automatismul principiului plăcere-neplăcere, care realizează apoi refularea impulsului instinctual periculos.

Sigmund Freud în Angoasa şi viaţa instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Falduri

Somn mult, din pluşuri. Vid în stal.
Vegherea sticlei, drept cortină.
Îndepărtat, ca-ntr-o odihnă
Din membre limpezi, o cristal!

Sub mături, fluturi şi urâturi
Mort - chipul meu, pe crengi de gâturi,
Un glas din ceruri cere: - Dacă
Ai face-oglinzile să tacă?

Din somn, din stofă sar deştept,
Smulg fierul scurt, îl duc la piept.
La ţărmul apelor de gală
Strig hidra mea, chilocefală:

- Întemniţate William,
Cast hidrofil, te aşteptam
Să treci, maree, din oglindă
În luna frunţii, să te-aprindă;

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea-i neprihănită poezie

Am prins glas, onorabili trubaduri,
daţi de veste regilor, prinţeselor, episcopilor, slujitorilor
şi cui mai pofteşte semeţia voastră
Vă voi recita tăcerea,
asemeni celui divin întins tenace pe veacuri,
căci tăcerea-i cea mai neprihănită poezie
iar voi sunteţi îndrituiţi
s-o ştudiruiţi cu îndelete
precum piratul harta spre comoara oceanului,
înainte de a vă împărtăşi înţelepciunea
celor care pictează pe cer un Cumulonimbus
în culori moarte ori acelora care se joacă cu verbul "a fi",
conştienţi că numai şi numai moartea
e menită să conjuge existenţa
sau celor convinşi că valorile incerte
şi mirodeniile lumeşti asigură trecerea peste Aheron.
Antrenaţi-vă deopotrivă ochiul pentru a cântări echilibrul fără a-l înlăcrima de ceea ce nu-l priveşte
îmbrăţişaţi iscoada, fredonaţi premise
şi dansaţi cu etica
concepeţi ideologii îndeplinirii rostului

[...] Citeşte tot

poezie de Roberto Kuzmanovic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!