giovanni papini

Pentru tânărul de douăzeci de ani, orice om în vârstă e un inamic, orice idee suspectă, orice om mare trebuie dat în judecată, istoria trecută pare o lungă noapte întreruptă de fulgere, o aşteptare cenuşie şi nerăbdătoare, un etern crepuscul al dimineţii care începe, în sfârşit, odată cu noi.

Giovanni Papini în Un om sfârşit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unica realitate e prezentul, senzaţia. Fiecare să-şi trăiască prezentul său şi să dea dracului formulele şi credinţele. Trebuie să ne eliberăm de aceste cruste ale unor boli învechite: fiecare să se elibereze pe sine şi să creadă în sine şi în clipa care trece, a cărei frumuseţe stă tocmai în faptul că e trecătoare.

Giovanni Papini în Un om sfârşit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Giovanni Bruni: Mi-ai întinat dragostea. Victoria Donato este logodnica mea.
Casanova: Chiar este?
Giovanni Bruni: Da. În sensul că o să ne căsătorim.
Casanova: Ei bine, nu mi-a spus acest lucru.
Giovanni Bruni: Evident că nu ţi-a spus. Nu am cerut-o încă.

replici din filmul artistic Casanova (3 august 2005)
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ingegno, în toscană nu înseamnă numai deşteptăciune binecuvântată şi mai mult decât mediocră, ci şi crestăturile sau şanţurile de fier săpate pe lama cheilor care servesc la descuiat. Aceste două sensuri nu sunt apropiate numai în dicţionar. Cu deşteptăciunea intri peste tot, înţelegi aproape totul şi placi multora. E paşaportul vieţii. E şperaclul universal al uşilor şi al posturilor în care îţi poţi face o situaţie.

Giovanni Papini în Un om sfârşit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cojile, scoarţele, hainele, măştile nu sunt – ştiu asta foarte bine, o ştiu şi eu – decât coji, scoarţe, haine şi măşti. Nu sunt nimic mai mult, mai substanţial, mai intim. Cojile cad, hainele se sfâşie, măştile se decolorează şi ceea ce rămâne e ideea, scheletul interior şi indestructibil al adevărului. Tot cel-l îmbracă e neesenţial, variabil, trecător.

Giovanni Papini în Un om sfârşit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştepta paradisul şi se trezeşte în cele mai pestilenţiale bolgii ale infernului, credea că va întâlni fraţi cu mâinile întinse şi dă peste o haită de bestii lihnite care rânjesc şi se reped asupra lui, îşi închipuia că viaţa i se oferă ca o piatră aleasă sau ca o marmură fină pentru a-şi sculpta în ea chipul propriu cu dalta dură a voinţei şi, în schimb, ţine în mâini o cocă de noroi şi murdărie care nu se poate modela, iar dacă e modelată, nu rezistă.

Giovanni Papini în Un om sfârşit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se zice că tinerilor le e caracteristică seninătatea plină de speranţe. Nu e adevărat – sau cel puţin nu e adevărat pentru toţi. Pentru că tânărul, înainte de-a se apropia de viaţă ca să pună stăpânire pe ea, poartă în sine, dacă sufletul lui nu e cu totul animalic, aşteptări şi năzuinţe atât de măreţe şi încrederi atât de puternice într-un sublim la îndemâna lui şi într-o putere divină, încât realul aşa cum e, viaţa aşa cum se scurge ea nu pot fi pentru el decât palmele unor neîncetate dezminţiri.

Giovanni Papini în Un om sfârşit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram urât şi demn de dispreţ – o ştiu, o ştiam şi atunci – dar sub urâţenia şi mizeria aceea se ascundea un suflet care voia să ştie, sa cunoască adevărul, să se îmbete de lumină, iar sub pălăria aceea unsuroasă şi în capul ciufulit se afla un creier care voia să înţeleagă orice idee şi, mai presus de orice, să raţioneze şi să viseze, o minte care începea să observe ceea ce alţii nu văd şi se hrănea dintr-un loc în care cei mulţi nu găsesc decât gol şi pustiu. De ce nu m-a înţeles nimeni, de ce nu mi s-a dat ce mi se cuvenea de drept?

Giovanni Papini în Un om sfârşit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru tânărul de douăzeci de ani, chiar şi apusurile par să aibă reflexele alburii şi delicate ale zorilor ce întârzie să apară, faclele care-i însoţesc pe morţi sunt focurile de bucurie ale noilor sărbători, tânguirile clopotelor bigote sunt dangănetele ce anunţă naşterea şi botezul sufletelor. E singura vârstă înfumurată a vieţii, în care omul are viciul viril de-a lua de coarne toţi taurii, în care umblă cu pasul sprinten şi apăsat al cuceritorului de cetăţi, cu pălăria pe-o sprânceană şi cu bâta de cireş în mâna nervoasă.

Giovanni Papini în Un om sfârşit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt făcut pentru o natură bogată, luxuriantă, meridională şi tropicală, nu sunt făcut pentru flori vii şi parfumate, pentru fructe cărnoase, pentru soare. Natura pe care o simt eu, natura mea e cea a Toscanei, cea în care am învăţat să respir şi să cuget; natura golaşă, săracă, cenuşie, tristă, închisă fără fast, fără excese de culori, fără miresme şi fără ghirlande păgâne de viţă-de-vie, dar cu atât mai potrivită cu o sensibilitate delicată, cu o gândire de om solitar.

Giovanni Papini în Un om sfârşit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!