Poezii despre fulgere apoi tunet, pagina 7
Sufletul vrea chirie
Sufletul vrea chiria trupului,
Trupul caută gravitația pământului,
Rădăcinile gândului se coc în algele stelelor
Încrustate în fulgere de lumină.
Leagănul tristeții face scut
În rana despărțirii.
Între vorbe și tăcere
Duhovnicul păzește
Uitarea de anafură și tămâie!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În nopți reci,întunecoase
În nopți reci, întunecoase,
când opaițul nu arde,
Frica îți pătrunde-n oase,
când afară ploaia cade.
Vântul suflă ca turbat,
fulgere spintecă cerul,
Potopul vine peste sat
ca să sporească misterul.
poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când plouă
Oamenii se-ascund în casă.
E liniște apăsătoare.
Doar o rază luminoasă
printre nori e călătoare.
Plânge cerul, lacrimi curg,
pământul e un burete.
Soarele stă în amurg,
noaptea vine pe-îndelete.
Tunete în depărtare,
nopții îi sporesc misterul.
Pădurea-i sperietoare,
fulgere spintecă cerul.
poezie de Dumitru Delcă (iunie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adio, copilărie
Adio, copilărie!
Azi am împlinit 76 de ani.
Nici nu știu cum au trecut,
Nici nu știu când am crescut.
Mai întâi mi-au crescut ochii,
Apoi pantalonii,
Mi-a crescut curiozitatea,
Și apoi dorința,
După aceea,
Mi-a mijit mustața,
Și, o vreme, mi-a crescut
Știința de carte.
Apoi mi-a crescut familia,
Experiența,
Salariul tarifar
Și concediul de odihnă,
Pe urmă mi-a crescut,
Pofta de avere,
Intoleranța,
Și tensiunea arterială,
[...] Citește tot
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vară
La orizont - departe - fulgere fără de glas
zvâcnesc din când în când
ca niște lungi picioare de păianjen - smulse
din trupul care le purta.
Dogoare.
Pământu-ntreg e numai lan de grâu
și cântec de lăcuste.
În soare spicele își țin la sân grăunțele
ca niște prunci ce sug.
Iar timpul își întinde leneș clipele
și ațipește între flori de mac.
La ureche-i țârâie un greier.
poezie celebră de Lucian Blaga din Pașii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața de apoi
Se-ntreabă mulți pe Gogoloi
Cum fi-va viața de apoi;
Depinde sigur, luați aminte,
De cum a fost cea dinainte.
poezie de George Budoi din Viața de apoi în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (20 septembrie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Exerciții de lectură
Număr exercițiile de lectură,
Citesc, recitesc și constat
Că mai am un univers...
Merg prin oraș,
Străbat străzile
Și tot mai am
De străbătut...
Dumnezeu interoghează
Cu precipitații,
Tunete,
Fulgere,
Trăsnete...
Mai am de citit,
Mai am de umblat,
Crezul mi-i
Numărătoarea sensibilă
În sacrificiul
Neputinței
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Teamă
De spiritul ce dăinuie în noapte
Încă mă mai ascund și mă mai tem,
Căci va pluti și dincolo de moarte
Deasupra noastră, precum un blestem.
Se-ascunde-n umbre,-n taină și în gânduri
Și scormonește dincolo de noi,
Acolo unde paseri dorm în rânduri,
Străfulgerând a lacrimilor ploi.
În inimă-i vulcan, taifun și tunet,
Înfiorați în fiecare ceas,
Înmugurim, suntem surâs și zâmbet...
E tot ce de o vreme ne-a rămas...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
După ce plouă
Trupuri de nori-n fulgere fiori
Răsfiră peste câmpuri, sudori.
Hai și noi cu fulgere-n priviri
Să ne înflorim spinii cei sângerii...
In trandafiri pe piept cu sudori
Tunâdu-ne trupurile de nori!
In seninele priviri cu rouă
Ce rămân pe petale după ce plouă
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apoi vezi...
- "Câte fete mândre-n sat
Toate țin cu tine" -
Zic și eu! Și nu-i păcat,
Ele știu mai bine.
Când încep și eu să joc
Intră junghiu-n fete
Și s-opresc drumeții-n loc:
- "Ăsta-i joc, băiete!"
Voi săriți ca un ileu,
Ici e șes, ici groapă -
Apoi vezi! Frumoasa, eu,
Voi, pe câte-o schioapă.
Iar la plug de-oi vrea, apoi,
Să mă las pe coarne,
Brazda mea nici patru boi
Nu pot s-o răstoarne.
Eu din umeri scot un car
Până-n dealul mare,
Mut o piatră de hotar...
[...] Citește tot
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!