doua distante de o frunza

Dumnezeu ne-a dat două braţe, două picioare, două urechi, dar de ce ne-a dat doar o inimă? Pentru că cealaltă inimă a fost dată sufletului tău pereche şi este misiunea ta să o găseşti.

citat din Brandon Hofe
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i că fuge doru-n lume

Frunză verde, care-ai fost, galbenă frunză pe ducă,
Bate vântul trist şi rece... suflă-n vale, sulfă-n ciucă!
Sufletul stropşit de gânduri, ar fugi, acum, cu ploaia,
Ochii dor de truda nopţii, toamna-mi vântură odaia.

Cerule-nvelit de nouri... un' ţi-ai dus vremea senină,
De ce laşi vântul să sufle... din văioagă-nspre colină?
Schingiuit... se vaită dorul... ca-n gheare de căpcăun,
Mi-e că scapă şi-o să fugă, mi-e că nu pot să-l adun.

Brumărel, cu chip de brumă, frunză verde ce ai fost,
Curge ploaia din văzduhuri... ca o bleandă fără rost.
Vântul leagănă şi-ndoaie toţi copacii... ca-ntr-un joc,
Truda nopţii arde ochii... îmi ard ochii de-al tău foc.

Cerule, ascuns de ochii-mi... galbenă frunză pe ducă,
Bate-un vânt rece şi trist... toate-mi sunt ca o nălucă.
Pe la geamuri se sparg picuri, verde-i pădurea de pin,
Mi-i că fuge doru-n lume, mi-e că nu pot să-l mai ţin.

poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om este un simplu soldat; doi oameni, o pereche, trei, un trio. O pereche plus un trio formează o grupă de cinci, adică căprărie; două căprării formează o secţie; cinci secţii fac un pluton; două plutoane, o companie; două companii un batalion; două batalioane, un regiment; două regimente, un grup de luptă, două grupuri de luptă o brigadă, două brigade o armată. Fiecare dintre aceste elemente este subordonat celui ce-l precede în ierarhie şi are autoritate asupra celui care-i este imediat inferior. Fiecare dintre ele este instruit cum se cuvine. De aici reiese că este posibil să conduci o armată de un milion de oameni exact ca şi cum ar fi vorba de câţiva inşi.

Sun Tzu în Arta războiului
Adăugat de Simona E
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă trăiserăm pe două coridoare alăturate sau pe două tunele paralele, fără să ştim că mergem unul lângă altul, două suflete asemănătoare în situaţii asemănătoare, întâlnindu-ne la sfârşit în faţa unei scene pictate de mine, o scenă destinată numai ei, ca un anunţ secret al prezenţei mele, al faptului că cele două coridoare se împreunaseră, în sfârşit, şi ora întâlnirii sosise. Ora întâlnirii sosise! Era adevărat, oare, că cele două coridoare se împreunaseră şi că sufletele noastre se contopiseră şi ele?

Ernesto Sabato în Tunelul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două vieţi, un singur om

Eu nu trăiesc doar într-o viaţă
Trăiesc în două cel puţin.
Când mă trezesc de dimineaţă
Şi seara după ce mă-nchin
Încep de fiecare dată
Din două vieţi câte-o bucată.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (15 februarie 2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o reverenţă, frunza

Pregătiri de toamnă şi la mine-n sânge,
şi o greutate simt acum la mers,
cred că-mi face semne frunza ce se frânge,
printr-o reverenţă dinspre univers.

Doamne, vine toamna, parcă-i o dovadă
că-i destulă toamnă s-o aştepte-n noi,
dacă nu le vine ochilor să-şi creadă
că senini din toate sunt numai ei doi.

Ca o reverenţă frunza-n prăbuşire
umerii mi-i umple de un tragic scrum,
triste monumente uită să respire
când se-aude ţipăt de cocor în drum.

Sunt schimbări grozave orşiunde, parcă,
prin tufişe slute - zdrenţe moi de nimb,
cu prilejul vieţii moartea mă încearcă,
toamna-i anotimpul ce devine timp.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din vol. "Apogeul firii"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul

Ca frunza ce se lasa pe izvor iti tulbur sufletul c-o sarutare, si gura ta, sorbindu-ma, tresare cu valuri care nu mai stiu ce vor.

Nici focul nu cutremura mai tare, nici vantul nu imbata mai usor. primesti pe umeri un frunzis sonor care se scutura dintr-o cantare.

De ce suspini?
Ce nour te patrunde?
Pe frumusetea ta ca peste unde se lasa lenes un umbros vesmant.

Ah!
Frunza mea se face scrum pe gura
Dar, putrezind, salbatica nervura isi zgarie profilul
in pamant.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai căzut o frunză

A mai căzut o frunză în vals de balerină,
Plutind încet pe valuri când vântul o alină,
Spre un pământ mai rece udat de multă ploaie,
Lăsând crengile nude, vântul să le îndoaie

Când bate mai puternic, lansând şi-o melodie,
Un cântec de durere cum numai el o ştie,
După cămaşa verde ţesută-n clorofilă,
Ce-i smulsă de pe ramuri, aiurea, fără milă.

A mai căzut o frunză şi multe-or să mai cadă,
Făcând codrul să plângă sub mantii de zăpadă,
Cu lacrimi de sub gene pentru durerea mare
Fără să poată cere cuiva vre-o îndurare.

A mai căzut o frunză dar altele vor creşte
Căci anii trec într-una, pământul se-nvârteşte
În cicluri cadenţate, făcând să reapară:
După o toamnă blândă, o iarnă friguroasă, o dulce primăvară,

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri, lacrimi de dor (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nod 5

El era un singur ochi peste tot,
o singură gură de jur împrejur,
un singur piept peste tot,
o singură frunte de jur împrejur.

El era blestemat,
de Fatum era blestemat.
Sub coasta unică avea două inimi
două inimi, două inimi, două inimi...

poezie celebră de Nichita Stănescu din Noduri şi semne (Requiem la moartea tatălui meu) (1982)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză verde foi şi-o fragă

Frunză verde foi şi-o fragă
Răsai lună, răsai dragă,
Să se vadă prin livadă,
Să cosim pelin şi iarbă,
Să-i dăm calului să roadă...
Calul roade şi nechează,
Mândra plânge şi oftează.
Taci mândro nu mai ofta,
Că-oi veni şi mi te-oi lua:
Când o creşte nalba-n casă
Şi-o bătea cu floarea-n masă:
Când o creştr grâu-n tindă
Şi-o bătea cu spicu-n grindă.

folclor românesc, din satul Pinu, comuna Brăeşti, judeţul Buzău
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!