chipul mamei

Tânăr

Acum o sută de uşi
când eram un copil însingurat
într-o casă mare cu patru
garaje şi când era vară
pâna unde îmi pot aminti,
stăteam pe iarbă noaptea,
trifoiul îşi scutura zulufii peste mine,
stele înţelepte se aplecau peste mine,
fereastra mamei era o pâlnie
prin care se revărsau în curte aburi galbeni,
fereastra tatei, jumătate închisă,
era ochiul prin care se strecurau somnoroşii,
iar scândurile casei erau netede şi albe ca spermanţetul,
şi probabil că un milion de frunze
au navigat cândva pe ramurile care vor fi fost,
în vreme ce greierii se adunau în tarafuri,
iar eu, în trupul meu nou nouţ,
care încă nu era al unei femei,
le adresam stelelor întrebările mele
şi credeam că Dumnezeu chiar putea vedea

[...] Citeşte tot

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

1971

Doi oameni au păşit decis pe lună
Şi alţii-apoi. Putea-vor ei să spună,
Prin vorbe şi prin arta ce visează
Şi şlefuieşte, ce-au putut să vază-n
Nedesluşit noroc? De aventură
Şi har s-au îmbătat aste vlăstare
Ale lui Whitman, care-au fost în stare
Să tulbure pustia lunii, pură.
Pe munte-a lui Endymion iubire
Şi hipogriful, sfera cea ciudată
De Wells închipuită, -adevărată
În amintirea mea, azi consfinţire
Primesc. Sporeşte-n toţi mândria.
Nu-i pe pământ un suflet să nu fie
Mai fericit şi vrednic. Energie
Sporită risipeşte. Bucuria
E-a tuturor, prin fapta cutezată
De-aceşti prieteni magicieni. Iar luna,
Cu chipul trist, de-ndrăgostiţi cântată,
E monumentul lor, eternă, una.

poezie clasică de Jorge Luis Borges din Aurul tigrilor (1972), traducere de Andrei Ionescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visându-l pe Li Bo

Când mă despart de morţi, îmi stăpânesc suspinul,
dar despărţirea de cei în viaţă mă scufundă într-o durere permanentă.
La sud de Yangze se află un teritoriu al febrei şi al molimei;
nici un cuvânt nu vine din exil.
Totuşi, vechiul meu prieten mi-a pătruns în vise,
dovadă a cât de apropiaţi am fost.
El nu mai arată aşa cum îl ştiam,
Iar drumul e atât de lung – mai lung decât mi-aş fi putut închipui.
Spiritul lui a venit de acolo unde crângurile de arţari sunt verzi,
apoi s-a întors înapoi de unde venise, abandonând-mă în ţinutul întunericului.
Acum când tu eşti prins în păienjenişul legilor –
cum de mai porţi aripi pentru zbor?
Luna în scădere îmi luminează grinzile camerei,
dar mie mi se pare că acolo se vede strălucind chipul tău.
Acolo unde te duci apele sunt adânci, valurile învolburate –
Ai grijă, nu lăsa dragonii – dragonii cu coarne – să te rănească!

poezie de Du Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză verde de cunună...

Frunză verde de tulpină
Ieşi mândruţo la lumină
Să-ţi văd chipul frumuşel
Ochii ca de mieluşel,
Fruntea-ţi fină de petală
Obrăjorii măguleală,
Nasul cât o alunică,
Buzele-ţi de căpşunică
Cu bărbiţa de hulub
Sărutate-aş sus şi sub...
Frunză verde de salcâm
Ieşi mândruţo-n caldarâm
Să te iau de degeţele
Să te plimb până la stele,
Să te iau de cingătoare
Să te plimb din floare-n floare,
Să te iau pe dupa gât
Ca să nu visezi urât,
Sa te iau sa nu-ţi duc dorul
Sărutaţi-aş trupuşorul....

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Zamolxeanu (16 noiembrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată intrat în muzeu, Giuleaşcă ajunge în dreptul portretului lui Bălcescu, convins că se află în faţa unui mare domnitor. Mintea lui încearcă febril să-şi amintească cu cine o fi luptat Bălcescu: cu romanii sau cu turcii? Mut de admiraţie, cu pălăria în mână, priveşte tabloul şi îl închipuie pe Bălcescu călare pe un roib, cu o sabie în mână şi îndemnându-şi oastea: "Pe ei, ma!" "Da, da... îşi confirmă Giuleasca sieşi, mare domnitor". Are însă o tresărire. Şi-a adus aminte de altceva. Din buzunarul interior al hainei scoase o bancnotă pe care o purta cu el mereu. Este de pe vremea când era ginerică şi a primit-o de la naşul lui, astăzi un prosper om de afaceri, proprietarul a cinci carmangerii. Este o bancnotă de 100 de lei vechi. Iar pe ea, efigia lui Bălcescu! Giuleaşcă e din ce în ce mai încurcat. Priveşte chipul revoluţionarului imprimat pe bancnotă. Ridurile de pe faţa sa devin din nou adânci. Se scarpină în creştetul capului. Apoi, după urechea stângă. Fluieră scurt, semn că are o revelaţie: "Da, zise el într-un târziu. A fost ministru de finanţe!"

Corneliu Sofronie în revista "Urzica" (1988)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Ţară mea cu duh de pace, Ţara mea cu duh de dor
Aş striga să mă audă Ştefan Sfânt şi-al meu popor!
Putna, clopote-răsună şi Vrancioia vine iar,
Să-şi jerfeasca toţi feciorii, pentru-al ţării ei hotar!

Ţara mea plină de floare şi de verde frematand
Te aud în nopţi cu stele, cum jeleşte-al tău pământ
Cum pe câmpuri se jertfeşte grâul să mai dea un rod
Dar mişeii prinşi în roată, vor să-ţi cânte un prohod!

Ţara mea cu munţi de sare şi cu cerul luminos
La hotar ai scris cu sânge, peste chipul glorios
Şi-a pus sabia în teacă, să infloreaca iarăşi maci
Dar de-o vreme îngândurată te jerfesti, jeleşti şi taci...

Ţara mea cu râuri line şi cu nuferi prinşi de ape
Îţi doresc să ai lumină şi de toţi copii parte
Să-i aduci la vatra sfânta, unde focul este viu
România mea frumoasă, eu tot tânăra te ştiu!

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Cristea din Confluente literare, ianuarie 2020
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puişorii

S-a făcut o casă într-un sat
Într-o curte mare de om bogat,
Ce avea o grădină înflorată
Un coteţ şi o poiată
Toate aşezate gospodăreşte
Unde şi-un copac altfel creşte!
Pentru că gospodarul bogătaş,
A lăsat viaţa de oraş
Pentru casa de la ţară.
S-a mutat în primăvară
Să pună şi o clocitoare
Pentru 50 de vieţuitoare
Puiuţi de rasă de găină
Ce iute mari o să devină.
Însă o cloşcă, moştenire,
Umbla prin ogradă în neştire
Făcând zarvă mare
Să nu o bage în mâncare
Bogătaşul cu răbdare
A luat 10 ouă de la clocitoare

[...] Citeşte tot

fabulă de Cristian Harhătă
Adăugat de Cristian Harhătă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia citadină

Iubito, ploaia citadină
Îţi jur că-i singura de vină
De n-am ajuns la timp la tine!
Dar hai să-ţi spun ce-a fost, mai bine:

Ferice am pornit de-acas',
Cu gândul că un ceas de-mi las
Eu sigur o s-ajung lejer.
Dar ce să vezi? Pornit din cer,
Potopul ăsta diluvian
Făcu din Bucureşti lighean,
Umplut cu apă până-n buză...
Şi nu-nţeleg de ce te-amuză
Sinistrul tocmai ce-a trecut,
Când nici măcar nu l-ai văzut.

S-au rupt deasupra-mi nori ca dracu'
Şi-n Colentina doar cu bacu'
Puteai cumva să traversezi.
Dar cum nici bac nu ai să vezi,

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Mihai Manolescu (26 mai 2012)
Adăugat de Mihai Manolescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXV

Era pe-un timp când drumul nu ne da
răgaz, căci soarele-n Viţel lăsat-a
al zilei miez şi-n Scorpie-al nopţii sta;

cum nu stă omul deci, când ne-ndurata
nevoie-l mână grabă-n mers să puie
şi-orice-ar păţi, de toate este gata,

aşa, intrând şi noi pe cărăruie,
mergeam în şir, urcând acea strâmtoare
ce-n lung înşiră ori pe câţi o suie.

Şi, cum întinde-aripi, dorind să zboare,
al berzei pui, ci, ne-ndrăznind să bată
din ele-apoi, le lasă să-i scoboare,

cu vrere-aprins-aşa şi-aşa-necată
să-ntreb fui eu, până la gestul cum
îl face-acel decis să-nceap-odată.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!