alene

Unei malabreze

Ai glezna, ca si mana,subtire, solduri pline
Ce chiar pe cea mai mandra dintre albe-ar prinde-o bine;
De trupul tau artistii se-ndragostesc nebuni;
Mai negri decat pielea ti-s ochii, mari si buni.
Desculta toata ziua in voie pleci si vii.
Si-ngani domol vreun cantec ce numai tu il stii.
Iar cand coboara seara cu haina purpurina
Iti culci alene trupul mladiu pe rogojina
Si visurile tale de colibri sunt pline
Si vesnic inflorite si gingase ca tine.

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de CristiB.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii timpului

Când, copil fiind, am râs şi-am lăcrimat
Timpul se dădea alene jos din pat.
Când eram adolescent, fercheş şi-îndrăzneţ,
Timpul mergea la pas, curios drumeţ.
Când am devenit om în toată firea,-n lege,
Timpul a început să-alerge.
Când bătrâneţea şi-a-întins rufele murdare,
Timpul a început să zboare.
În curând voi afla, ajuns pe un tărâm necunoscut,
Că timpul a trecut.
O, Isuse! Îmi vei fi alături atunci, în ora de spaime şi de chin?

Amin.

poezie de Henry Twells,1823–1900, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O sfântă lene

E seară-acum şi,-ngreunată pleoapă,
Perdeaua s-a închis peste-a oraşului lumină.
Când dincolo neliniştea palpită plină,
E bine-aici. Topită-n patul ca o apă,

"Înc-o zi grea", suspină ea calină.
Şifonierul doarme, birou-a aţipit,
Şi scaunele. Ca-n burta unui chit,
Cald şi-umed, întunericul ne-alină.

În cutiuţa noastră de beton, alene,
Mă oploşesc la pieptul ei şi-ascult
Cum povesteşte ştirile mondene,

Ce-a mai făcut la muncă. Şi, viclene,
Şoaptele ei cheamă valuri în tumult
Şi pescăruşi, şi plajă, şi o sfântă lene.

poezie de Alex Popp
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea versului

Floare sufletească rară
Zâmbete te rog presară
Şi-mi alungă nori de ploaie
Suferinţele-mi înmoaie

Dai fiori singurătăţii
Îndulceşti amarul vieţii
Ştergi o lacrimă sau pui
Pe obrazul orişicui

Visul meu în prag de seară
Fă-mi iar inima uşoară
Lasă-mi sufletul să cânte
Versul tău să mi-l alinte

Să-mi săruţi ochii alene
Mângâie-mi pleoape si gene
Şi pe trupu-mi dezvelit
Culcă-te încet, şoptit,

[...] Citeşte tot

poezie de Adi Conţu (31 mai 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasma nopţii...

Mireasma nopţii plină de jăratic,
îmi otrăveşte sângele în vene,
singur sunt astăzi şi văratic,
astept să curgă timpul mai alene...

Nu te mai caut, să cuget uneori,
e un calvar ce trupul îmi străpunge,
ce linişte e când nu mă-mpresori,
şi dorul tău nu mă ajunge...

În urma ta doar pulbere şi fum,
în ochii mei regrete efemere
şi taina nopţii ne sărută - acum,
în goana ei îşi ia la revede.

Iar am plecat spre lungă pribegie,
şi nopţile vor fi pustii de azi,
nu mai rămâne nici o mărturie,
doar luna ce colindă printre brazi...

poezie de Sergiu Boian (septembrie 2013)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestemul

A mai trecut o zi din viaţa mea,
Iar eu privesc alene asfinţitul
Şi în minte am o întrebare grea,
Poate astăzi îmi va fi sfârşitul.

Dar, pe loc răspunde-o voce clară,
-Am să te chinui, ai de aşteptat,
O să te mai ţin amice înc-o vară
Să-mi demonstrezi că eşti bărbat!

-Dar, cine eşti? intreb cam apăsat
Dumnezeu, destinul, poate-o Forţă?
De sufletul mi l-ai anesteziat,
Şi corpul îmi arde ca o torţă?

-Am sa îţi spun îndată, nu-i secret
Nu sunt de fel bine, dar nici rău,
Şi clipind din ochi, puţin şiret,
-Eu, pur şi simplu sunt blestemul tău!

poezie de Alex Dospian
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curtezana

Un soare veneţian îmi scaldă-n aur
moi pletele, încununând alene
splendori de alchimist; port largi sprâncene
aidoma cu nişte punţi şi gene

ce-ndrumă spre cumplitul plaur
al pleoapelor în tainică mişcare;
legate de canale, duc spre mare,
se-înalţă, cad ori se preschimbă-în zare.

Dezmierd adesea în răgaz molatec
un câine – cine-l vede-l pizmuieşte –
cu mâna mea, nicicând de jar scrumită,

scump inelată,-n farmec odihneşte.
Iar prinţi de stirpă veche pier zănatec,
sfârşind răpuşi de buza-mi otrăvită.

sonet de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei doi body-guarzi porniră vehiculul spre casa geografului, care părea tare îngândurat; bineînţeles, în minte îi stăruia chipul bălai al adolescentei; şi ea adormea cu el în gând. Astfel se încheiase joi, 21 iunie 2085; rămâneau doar cinci zile până la lansare. Din curtea familiei Cristescu, vânticelul călduros de vară, care adia uşor, luă cu sine o invitaţie la evenimentul din 27 iunie, purtând-o alene pe străzile oraşului adormit, o invitaţie semnată indescifrabil de geograful echipajului, înaltul Nistor Harris...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dojana (Doina)

Carpatu'şi înalţă semeţe bătrânele culmi spre albastru, scăldându-le în ploaia de raze de soare d'amiază de vară... E sfântă şi vastă tăcere, sus colo, departe de zgomotul vast şi profan al cetăţii. E limpede aer şi vântul adie alene şi doina doineşte... Mioarele pasc îndelete pe colina cea verde... E turma bogată a lui Oancea; în târguri din lume vestită'i e lâna, vestită'i e brânza, vestit caşcavalul... Mioarele pasc îndelete sub grij'a doi baci de credinţă, sub paza dulăilor aprigi, de sfâşie ursul... Alături la umbră de stâncă stau bacii. Sunt frate şi frate. Cel mare, cu pleoapele închise, îşi trage luleaua. Iar fratele tânăr, culcat stând pe spate, doineşte o doină din fluieru'i magic... Şi cântă şi cântă flăcăul, de dor şi de jale, un cântec pe care Carpatu'l cunoaşte d'atâtea ş'atâtea vieţi de oameni. Trecut-au destule şi alte-or mai trece: Carpatul şi doina de veci sunt prieteni, de veci or să fie... Şi cântă flăcăul de plânge şi frate, de plâng şi mioare, de plâng toţi dulăii, şiroaie de lacrimi, atât e de dulce! Dar iată-l deodată în sus se ridică, şi fluieru-şi trage din buze. Îl întoarce la ceafă şi'l vâră'n cămaşa soioasă de zer şi scorţoasă... Se scarpine bine; răsuflă. Şi iar îl ia-n buze şi iar se porneşte... Carpatu'şi înalţă semeţe bătrânele culmi spre albastru, scăldându-le în ploaia de raze de soare d'amiază de vară... E sfântă şi vastă tăcere, sus colo, departe de zgomotul vast şi profanal cetăţii. E limpede aer şi vântul adie alene şi doina doineşte. Ce vraje!

poezie celebră de Ion Luca Caragiale din ziarul Universul Literar
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă ridic

mă ridic alene dintre perne
şi cartea-mi alunecă jos
cine ştie care gând al tău
îmi bătuse la uşă duios?

unde eşti, ce mai faci, care strop
de melancolie mai încearcă
să adune cioburile risipite
şi pe noi, două umbre, într-o barcă?

n-am ajuns nici unul la liman
golfurile vieţii pline de piraţi
înapoia noastră doar prăpăstii
şi noi, doi străini adevăraţi

închid ochii şi te revăd iarăşi
învăluită de o tăcere adâncă
doi copii căutând un paradis
care, iată, li se refuză încă

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!