Toate rezultatele despre Celesta, pagina 7
«Între cele mai înrăzărite construcții mitice ale lumii Pelasgo- > Valaho-Daciei se află și Cerul-din-Lemn-ca-Borangicul "bătut în pietre nestemate", un fel de "gârlici", cu "dublă funcționalitate", celestă și telurică, îndeosebi, "spre a împăca" (din panoul monoteist-tetradic al Zalmoxianismului) perechea Soare-Lună cu "sfinții" / "(ne)muritorii" Pelasgo- > Valaho-Daci, Cerul-Gârlici-cu-Diamante / Pietre-Nestemate constituindu-se în al treilea "etaj accesibil și util" din axis mundi (Bradul Cosmic), ceea ce ne semnala în 1985 și acad. Romulus Vulcănescu: "Fărtații au făcut drept cer un pod de Lemn prin care trecea trunchiul arborelui cosmic [...]" ; Bărbatul-Soare și Femeia-Lună "nu puteau lumina pământul de sub ei decât prin crăpăturile podului [...]" (VMR, 349)» ‒ (3) / 19 februarie 2022
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" cu stihuri inspirate de toacă la Mânăstirea Elementului Lemn» ‒, Timișoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 122 sq.).
Ion Pachia-Tatomirescu în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Af, capitolul «"Aforism-brazde" cu stihuri inspirate de toacă la Mânăstirea Elementului Lemn» (19 februarie 2022)
Adăugat de Ion Pachia-Tatomirescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La margini de legendă
Aduceți mai aproape pădurea de foioase,
când umbrele-nserării ajung la-ntretăieri
de jurăminte false, pe la răscruci rămase
la margini de legendă, venind de nicăieri.
Atunci voi înțelege că undeva, anume,
sub karma unor doruri, fără a ști precis,
tu încă treci cu gândul hotarele postume
să-mi readuci o clipă de magic paradis.
Voi alunga din suflet regretele tardive
sosite pe-nserate, cu flux de amintiri,
când muzica plecată din zeci de portative
te va chema, iubito, sub caldele-mi priviri,
Și-n dulcea reverie a clipelor venite
cu muzica celestă, pe râuri de delir,
în prag de așteptare, din cupele vrăjite,
sorbi-vom împreună mirific elixir.
[...] Citește tot
poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
La margini de legendă
Aduceți mai aproape pădurea de foioase,
când umbrele-nserării ajung la-ntretăieri
de jurăminte false, pe la răscruci rămase
la margini de legendă, venind de nicăieri.
Atunci voi înțelege că undeva, anume,
sub karma unor doruri, fără a ști precis,
tu încă treci cu gândul hotarele postume
să-mi readuci o clipă de magic paradis.
Voi alunga din suflet regretele tardive
sosite pe-nserate, cu flux de amintiri,
când muzica plecată din zeci de portative
te va chema, iubito, sub caldele-mi priviri,
Și-n dulcea reverie a clipelor venite
cu muzica celestă, pe râuri de delir,
în prag de așteptare, din cupele vrăjite,
sorbi-vom împreună mirific elixir.
[...] Citește tot
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Știu
peste tot octombrie,
știu că insulele risipite
de mare în aerul rece al dimineții
strălucesc cu culoarea dorului meu.
în ochi îmi întârzie struguri și gutui
și mai știu că orice există
devine cenușă.
dar nici cenușa spulberată a toamnei,
nici zborul de gheață al balaurului din vis
nu vor putea lua viața din viață.
știu că toamna taciturnă
își poartă hainele prin orașul meu
ca o femeie destrăbălată,
din lumea care aleargă de-a valma pe străzi
răsar doar lacrimi
și tăceri înfiorătoare.
[...] Citește tot
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (4 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A învăța să mori...
Tristețe lină, cum te cobori din mine...!
Așa să fiu, ca luna în mister...
Plânge cu zâmbete saline,
Dragostea la care tot mai sper...
Durere dulce, ce te reverși în soare,
De m-ai atinge, când nu am să mai fiu...
Să-mi las toate frustrările să zboare,
Ce mult suspin în cuget rubiniu!...
Și ce aș vrea acum să-ți fiu aproape!...
Dar, m-ai îndepărtat... deși iubești...
Credința mea celestă să îngroape,
Orgoliul la care mult cerșești!...
Lumină neagră, în ziua cea albastră!...
M-ai contopit, rănind sufletul meu...
Viață nici pământeană, nici sihastră,
Am existat, înaintând mereu...
[...] Citește tot
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Această tristă dimineață
Cocoșul negru a cântat în zori
Spărgând lumina dimineții,
Pădurea fără pomi foșnește în fiori
Scuturând o frunză în amurgul dimineții.
S-a înălțat spre cer un suflet pur
Să colinde printre stele-n veșnicie,
Trupu-i zace în pământul sur
Privegheat de-o candelă pustie.
Bat clopote în dungă a blestem
Ce a căzut în toamnă pe pământ,
Mă simt prea singur și mă tem
Că viața toată zace-ntr-un mormânt.
E prea tristă această dimineață peste sat
În casa-n care s-a născut maestru,
De aici, din odaia cu un singur pat
Vă salută umil un trecător terestru.
[...] Citește tot
poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zestre celestă
Răsuceste gândul cu fața înspre bucurie!
Înjunghie-i trupul în partea nevăzută de lună,
să își deschidă curgerea spre scăldatul răsăritului
în liturghia străpungerii de împărtășire,
până când ne topim unul în altul,
lucrare tainică a mâinii ce ține în palmă chiparoșii.
Numai iubirea poate deschide rana nopții
întru lauda îngerilor.
Exteriorul e opera lăuntrului nostru.
Unde să nu sărut și unde să sărut mai întâi
cu prelungirea citadelei sfărâmate de har?
Mi-era dor de tine de înainte să te cunosc!
Spăla-te-aș din cap și până în picioare
să lepăd de zădărnicii clopotul sângelui!
Răsucește strugurii clipelor să picure vinul dulce pe buza rugilor!
S-a măcinat grâul la moara anilor.
Răsucește gândul cu fața înspre liturghia vieții!
Flacăra candelei veghează în tăcere tainica prefacere, învierea din frângeri.
poezie de Iulia Dragomir (19 ianuarie 2020)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drum spre absolut
Stâncă neclintită din lăuntrul meu,
pe un colț de suflet lepădat de ură,
lasă-mă să-ascult celesta uvertură
a destinului trimis de Dumnezeu,
să mă las pătruns de vraja infinită
a cântărilor venite-n prag de seară
din arcușurile-ntinse-ntâia oară,
pe viori de foc, în zarea adormită.
Dă-mi Tu, Cerule, voință si tărie,
plin de hotărâre să pornesc la drum
alungând din gând perdele de fum,
adunate-n ezitarea-mi prea târzie,
și pătruns mereu de tainele celeste
să alung pe veci himera nevăzută
care stă ascunsă-n ziduri de redută
să-mi arunce-n hău mirifica poveste.
Cerule, îmbracă-mă în karma sfântă,
ca prin harul ce îmi luminează firea
[...] Citește tot
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, ediția din 09.05.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
O frunză de anul trecut
Ajunge-n fereastră, pe aripi de vânt,
o frunză pierdută de anul trecut,
aduce pe dungă un gând renăscut
din taine rescrise în sfânt jurământ.
Ascult jurământul privind în decor
la toamna venită deodată la geam
cu visul pe care cândva îl puneam
în rime aduse din margini de dor.
Cuvinte nespuse se-adună domol
în note cernute din vechi povestiri
uitare-n adâncul mai multor iubiri
sub umbra celestă a unui bemol.
Bemolul venise pe coama lui mi
zgornit de un fa ridicat pe diez
de-o fugă lăsată cu do fără miez
în gama rescrisă-ntre noapte și zi.
Aud basfligornul cu glas răgușit
trecând peste visul recent destrămat
[...] Citește tot
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Magii nu mai vestesc iubirea
Acum când am înțeles că iubirea este ca o mireasă
În noaptea dintre vieți,
Că-i amăgită și amăgitoare la rându-i orișicând,
Voi alege depărtarea, crezând că-i ideală.
În liniștea văzduhului prea des,
A codrului retras în orbitele clepsidrei spaimei,
Probabil că inimile nu pot rezona continuu pe vibrații înalte.
Cumpietrele se sparg în zeci de sfărâmături de umbre,
Așa și-o inimă bună sau mai puțin iubitoare,
Odată ce se risipește nu va mai redeveni divină.
Nici prima doamnă, odată aleasă
Nu va mai rămâne pe piedestalul vieții sfânt...
Așadar trec anii
Și cu ei, pregătirile noastre pentru viața veșnică devin inutile.
Florile din glastră nu ne mai zâmbesc,
Mirii nu mai vorbesc, stelele se retrag în pătura celestă,
Magii nu mai vestesc iubirea,
Durerea mormintelor apasă
Ca un clopot, la marginea cimitirului,
Crucile sunt învăluite de mister și de temeri.
[...] Citește tot
poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!