+v�rsta +a +treia

Cele şapte bătălii de pe Golgota

Să cânte strunele-ncordate!
Fanfarele să sune greu!
Din piepturile-nflăcărate
a fiilor lui Dumnezeu.

Să crească imnuri ne-ntrerupte,
o slavă fără de hotar
a celor şapte grele lupte
ce-au frânt Infernul pe Clavar!

I. Lanţurile

Era o zi scăldată-n soare.
Pe deal, prin pietre şi butuci,
între ostaşi cu coif şi zale,
treceau trei oameni sub trei cruci.

Trei osândiţi, spre trei morminte.
Dar fiecare c-un destin.
Şi sângele curgea fierbinte,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pilat din Pont

Daca apa nu se innegreste,
Satisfactia spalatului este egala cu zero,
Spuse Pilat, frecandu-se bine cu sapun.
In acest timp Isus e batjocorit,
Rastignit,
Pus sa se foiasca pe cruce
Ca intr-un pat cu iasomie.
Pus sa bea otrava,
Pus sa moara,
Pus sa invie a treia zi,
Pus sa se urce la ceruri.
In acest timp crucea e azvarlita in foc,
Cruciadele facute aschii;
Prin crapaturile dintre natii
Iese un fum inecacios,
Se starneste praful de pusca,
Zgura iradiatiilor vestind zorii moderni.
In sfarsit,
Apa curge tot mai murdara,
Istoria-si urmeaza cursul ei,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de CristiB.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze de dor

Dacă trei frunze rătăcite
Vor poposi la geamul tău
În palme să le prinzi, iubite
Am pus în ele dorul meu.

Şi le-am trimis pe-aripi de vânt
Ca să-ţi şoptească în amurg
Că eşti mereu în al meu gând
Şi-n sufletu-mi ce arde rug.

Tu să le mângăi cu privirea
Apoi, doar una să păstrezi
Pe alta să-ţi aşterni iubirea
Şi tainic să mi-o-napoiezi.

Iar pe a treia, cu grăbire
S-o laşi să plece iar în zbor
Să poarte-n lume fericire
Şi să o-mpartă tuturor.

poezie de Elena Neicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XIII

Vrând bine să-nţelegi ce-acum văzui,
imagini fă-ţi în gând şi neclintite
ca stânca să le ţii, cât timp îţi spui.

Ia cincisprezece stele-n felurite
bucăţi de cer, cari ard aşa de clare
că-nving şi zări oricât de-acoperite;

ia Carul cel ce zi şi noapte are
atâta loc, că,-ntors în orice fel
proţapul său, el vecinic nu dispare;

şi ia şi gura cornului acel
ce-ncepe-n osie,-n vârfu-i care-ascunde
un punct ce-a lumii osie-o ţine-n el,

şi două semne fă-ţi apoi rotunde,
cum fu făcut şi de-a lui Minos fată
simţind al morţii ger cum o pătrunde;

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sculaţi, sculaţi, boieri mari

Sculaţi, sculaţi, boieri mari
Că vă vin colindători.
Nu vă vin cu niciun rău
Ci v-aduc pe Dumnezău,
Pe Dumnezău mititel
Mititel înfăşăţel.
Înfăşat în foi de mac,
Cu tichie verde-n cap,
Iar în fundul tichiei
Este-o piatră nestemată
Ce plăteşte lumea toată,
Ţarigradul jumătate
Şi Braşovu-a treia parte.
Sus în poarta lui Cristos
Să fiţi boieri sănătoşi!

folclor românesc, judeţul Botoşani
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul X

În fiul său privind cu-acea iubire
ce şi-unul şi-altu-a pururi o stârneşte,
puterea primă cea făr' de rostire

tot ce prin ochi şi minte ne roteşte
crea cu-atâta curs, că nu cutează
să nu-l admire-acel care-l priveşte.

Cu mine-n sus tu ochii-i îndreptează,
creştine,-acum spre cer, s-aflăm o parte
în care-un cerc cu-alt cerc se-ncrucişează;

şi-admir-acolo rostul sfintei arte
a maistrului ce-n ea găsi plăcere,
aşa că-n veci el ochii nu-i desparte.

Şi vezi de-aici piezişa lui cădere
de-a lungul său planete cum le mută
spre-a fi de ajutor oricui li-l cere.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şarlatanul şi bolnavul (fabulă)

La un neguţător mare
Cărui vederea-i slăbise
Fără nici o invitare
Un doctor vestit venise.

Când zic vestit, se-nţelege că nimeni nu-l cunoştea,
Însă avea atestate
Numai în aur legate,
Diplome ce-n academii luase, cum el zicea,
Prin ţări care niciodată
Nu au figurat pe hartă,
Dar care cu bună seamă el nici le-ar fi părăsit,
De-ar fi mai avut acolo vreun bolnav de lecuit.

Bunul pătimaş îl crede,
Doctorul vreme nu pierde,
Ci-l unge c-o alifie, apoi la ochi l-a legat,
Apoi după ce îi spune din partea lui Ipocrat
Că are să şază astfel o săptămână deplin
Întinde mâna... pe masă era un frumos rubin,

[...] Citeşte tot

fabulă clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Predestinaţii

E dimineaţă din nou
Şi roua stăpâneşte
Al surâsului ecou,
Al culorii ce domneşte,

Iar răsaritul este însoţit
Ca de fiecare dată
De omul răscolit,
De-al gândului pată.

Liniştit bărbatul trece
Spre străduţa cu băncuţe,
Mai ales când ploaia rece,
Aleargă fetele drăguţe

Şi cu acelaşi gest iară
Îşi aprinde o ţigară,
Se uită în spate...
Merge mai departe,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Harhătă (2005)
Adăugat de Cristian Harhătă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glontele

E mort de-acum frumosul tânăr, căzut viteazul neînvins,
Şi inima-i învăpăiată şi-obrajii lui aprinşi s-au stins!
El — sufletul nădejdii noastre, el — răsfăţatul de noroc,
Pe care cu mândrie ochii îl urmăreau din loc în loc,
A cărui voce mângăioasă, al cărui zâmbet plin de vrajă
Făcea să crezi că pretutindeni un înger bun îi stă de strajă...

Ieri noapte-naintam o ceată prin pas, în munte, spre pichet,
Eram feriţi de întuneric; — el călărea cântând încet:

"Port două roze roşii
La pălăria mea,
A treia-n vârful spadei
Îmi va-nflori şi ea..."

Atunci din margine de codru un glonte şuierând ieşi:
Cântarea-i amuţi pe buze şi, brusc, un trup se prăbuşi,
Simţii că sângele-mi îngheaţă, fiori de groază m-au pătruns.
Şi l-am strigat uşor pe nume, dar, vai! n-am căpătat răspuns!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Henry Wadsworth Longfellow din Flower-de-Luce (1867), traducere de Şt.O. Iosif
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voci de la Cernobîl

Erau acolo, norul negru şi ploaia grea.
Băltoace galbene şi verzi, ca şi cum cineva turnase vopsea-n ele.
Spuneau că e praful de pe flori. Bunica ne-a obligat să stăm în beci.
Ea s-a aşezat în genunchi şi s-a rugat.
Şi ne-a cerut să ne rugăm şi noi. "Rugaţi-vă! E sfârşitul lumii.
E pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatele noastre."
Fratele meu avea opt ani, iar eu şase.
Am început să ne amintim păcatele.
El a spart borcanul cu gem de zmeură,
iar eu nu i-am spus mamei că mi-am prins rochiţa cea nouă
în gard şi că am rupt-o. Am ascuns-o în debara.

*
Au venit după noi soldaţi în maşini. Credeam c-a început războiul.
Ei spuneau astfel de cuvinte: " dezactivare," "izotopi."
Un soldat voia să prindă o pisică.
Un dozimetru pus pe pisică făcea ca un automat: clic-clic.
Un băiat şi-o fată urmăreau şi ei pisica.
Băiatul era liniştit, dar fata plângea întruna, " Nu le-o dau!"

[...] Citeşte tot

poezie de Svetlana Alexievici, premiul Nobel pentru literatu din Corul copiilor (extrase), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!