Poezii despre timpul de c.d.zeletin, pagina 7
De primăvară
Înebunitor e verdele pomilor
primăvara...
Cărări irizate
deschid inimii
ochiuri de cer, de lumină.
Văzduhul sângelui
naște decor fantomatic.
Osia cerului
se-ntoarce scânteietoare,
picioarele noastre
măsoară timpul.
Rai înflorit, albă-mpăcare,
zeii au coborât pe pământ.
Priviți, pădurea vine-nspre noi
cu trup și aură de virgină.
poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aniversări
La început toți
erau primiți egal
cu pâine și sare
din motive artificiale
s-a renunțat la sare
pentru unii și pentru alții
cu timpul s-a renunțat
și la pâine
acum primirile se fac
natural fără nimic
fiecare este bine venit
vine când vrea
și pleacă când poate
așa sunt noile aniversări
cu primiri simple
doar cu urări
și cu uitări.
poezie de David Boia (16 noiembrie 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Facerea
Eram atât de trist și atât de fericit
încât strângându-te în brațe
tot timpul îmi părea
că are câtuși de aer.
El a trecut pe lîngă mine și mi-a zis:
-Ce-mi dai ca să le tai?
-Nu-ți dau nimic, i-am zis
nu vreau să mi le taie
cătușele de aer.
El a plecat
cu ochii scoși de sub sprînceană a mirare
eu am rămas acolo
în încătușare.
Ce țară, Doamne, pentru un copil!
poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Iarna de la sfârșitul lumii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul
Pe malul cel verde ce râul stropește,
Un om după cale puțin s-odihnește,
Visând fericit!
Iar razele zilei cu umbrele serii
Sub ochii-i se luptă în sânul tăcerii
Pe val adormit.
Pe măgură luna se-nalță-atunci plină
Și varsă pe fluviu un val de lumină,
Un brâu lucitor;
Eterul albastru cu stele aurite
Se scaldă prin valuri ușor încrețite
De vântul ușor.
...
poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Focuri de toamnă
Toamnă-n grădini, cât vezi cu ochii
Până hăt în vale,
Din bujorii focurilor fumul
Se înalță către cer agale.
Vara a plecat și-a luat cu ea
Tot ce-a fost culoare și parfum,
Din focurile roșii se-avântă înalte
Turnuri cenușii de fum.
Fredonează cântecul fiecărui anotimp!
Strugurii s-au copt în vii!
Flori în timpul verii,
Iar când vine toamna, focuri vii!
poezie clasică de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Virgula dintre viață și moarte
timpul meu e un autovehicul
cu motor pe lacrimi
din când în când
îi verific vâscozitatea
între degete
precum
nisipul gâtul clepsidrei
ca să-mi pot căra umbra
uneori trecem unul prin celălalt
până la dizolvare
lichidul nu are vâscozitatea zilei
și nu permite nicio trecere înspre mâine
știu doar că
ultima picătură
îmi va contura chipul
pe nisipul dinspre răsărit
poezie de Teodor Dume din Ferestre spre marginea lumii (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toți care Te caută...
Toți care Te caută Te încearcă.
Și cei ce te găsesc, te leagă
De chipuri și de gesturi.
Eu însă vreau să te-nțeleg
cum te-nțelege tina;
cu pârguirea mea
împărăția-ți
pârguiește.
Nu-ți cer deșertăciuni,
ca să te dovedești.
Eu știu timpul
Se numește altfel
decât tine.
De dragul meu să nu faci o minune.
Dă legilor ce ai, dreptatea
care din tată-n fiu
[...] Citește tot
poezie clasică de Rainer Maria Rilke (19 septembrie 1901, Westerwede), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Felinare pe stradă
Cresc din văzduh felinare pe stradă,
Urma ta miroase a zăpadă,
Inima mea se-ntinde în ea
Desenând o vioară în formă de stea.
Gânditoare natura așteaptă
Pământul dansând pe-o lopată,
Florile se înmulțesc în neștire,
Iubiri profunde-s în pornire.
Iederi cresc în jur la felinare,
Urma și inima intră-n calendare,
Timpul poartă în veșnicie noul,
Sămânța vieții mătură ecoul!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cumul
Cum devorează timpul
Momente și zile
Ani și ere geologice
Lume stele și univers
Toate dintr-o fractură
Incipientă care crește
Și nu mai stagnează
Pildă crudă și nemiloasă
A devenit vorba timpului
Și fapta lui sângerează
Iar oamenii se contrazic
Accelerat între ei
Ca să adâncească
Mai mult prăpastia
Și haosul primordial
În atare comportament
Salvarea poate veni
Numai de la îngeri.
poezie de David Boia (19 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Picătura de iubire
Iubirea mea, ți-am pregătit un dar,
O jumătate de nemărginire
Și zorile crăiese albe-mi par,
Cântând în picătura de iubire.
Ai vrea să fim pe-o insulă pustie,
Tăcuți îmbrățișați în nemurire,
Doi muritori stropiți cu apă vie,
Doar noi și picătura de iubire.
Iubirea mea, nici timpul nu ne știe,
Vezi? Nu există nicio amintire,
Tu ia-mă-n brațe pentru veșnicie
Sau pentru-o picătură de iubire.
poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!