+prea +mult

Rânduiala lui Dumnezeu...

De câteva zile cobor în
mine
doar seara
şi caut
un anume lucru
pe care poate că nici
nu l-am avut sau poate
l-am pus undeva
pentru a- mi aduce aminte de cel care am fost...

şi ce trist...

uneori nu mănânc
nu beau şi nici
nu mai vorbesc cu Dumnezeu
ştiu că dincolo de mine
e cimitirul în care
se odihneşte tata
plictisit şi el de-atâta aşteptare...
uneori trec pe lângă el

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume (ianuarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeu al fumului tigarii de iarna tarzie

O adiere uşoară a unui vânt
De liliac ameţit printre crengile unui trandafir,
Se îmbată cu petala unui crin prea verde
Ce zumzăie neliniştit la urechea unei albine.
O frunză albastră de cocos murdar
Vâjâie obosită la curtea unei lalele ce este răcită.
Un ghiocel face prea multă gălăgie
Şi sperie firul ierbii călcat de ultimul fulg
Al unei iernii ce a întârziat să vină.
Clinchet de albăstrele anunţă noaptea,
Se caţără veşnice iedere
Pe case proaspăt vopsite, se lipesc, mor...
Un ultim fum de ţigară ce iese din gura unui copil
Mult prea răzvrătit de obraznic
Topeşte mireasma curcubeului de culori.
Moarte nesfârşită...
Poezie uitată pe soneria unei vile,
O miroase o lalea uitată şi visează
La un alt clinchet de clopoţei mult prea veseli
Pentru a exista...

poezie de Diana Rizoiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngheţ

E linişte, de-o vreme-ncoa mi-ai îngheţat în vene.
N-aş fi crezut că vom putea trăi acest îngheţ...
Dar ne obligă, din păcate, frigul ce se-aşterne
Pe neputinţa dintre noi, – născută din dispreţ...

E-atâta ger în noi, cât nu a încăput în nicio iarnă
Ce şi-a permis vreodată să se-abată peste lume.
De mult ne ninge-n suflete şi... încă toarnă,
Atât de mult, că-n noi nu se mai văd nici urme...

Este un azi ce ieri părea un imposibil răspicat,
Doar o poveste născocită din prea multe frici.
Nu mai eşti tu, dar nici nu te-am uitat...
Ci doar am renunţat să te mai caut printre cicatrici.

Fără să vrem, am devenit doi bulgări de zăpadă,
N-ai spune c-am jucat cândva şi rol de soare.
Tot ce-am clădit prin flacără a devenit povară...
Ne-a îngheţat o lume-ntreagă la picioare.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (22 martie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrân

Prea târziu te-am întâlnit în viaţă
Ca să pot să stau de veghe până-n zori
Braţele pe sânii tăi mi-ngheaţă
Ars prea mult ca să nu mă omori.

Totul e aşa cum se cuvine
Numai eu n-am nici un rost pe-aici
Chiar atunci când simţi că-ţi este bine
Înlăuntrul clipei noastre mici.

Pofta mea te ţine-n ea întreagă
De lumina ta marcat rămân
Doar un fel de-avertisment mă leagă
De obsesia că sunt bătrân.

Sunt bătrân şi te iubesc, pierduto
Şi mă tem de stilul tău perdant
Calendarul ziua ţi-a făcut-o
Din aceste clipe de neant.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unui câine năzdrăvan

Sunt mulţi cei care spun că fiecare câine are-o zi a lui,
Că o pisică are-un număr de vieţi sau altul;
Cum sunt şi unii care cred că homarul este roz,
C-albinele lucrează doar în stupi, unde-şi au şi patul.

Mai sunt şi cei care pretind, puţini, că un anume cal
Are pe cap două cocoaşe şi-n frunte un corn curbat,
Iar un tip care spune,-n glumă, c-o iapă poate face cuib
E la fel de rar ca un măgar roşcat.

În pofida celor spuse, am momentele mele fericite,
Preţuiesc oasele mai mult decât s-ar putea crede
Şi deşi nu apreciez gălbejitul biscuit, la nevoie îl înghit,
Şi-mi mai place să fug după iepuri, să prind pietre.

Dar cea mai mare încântare e să-mi înfig colţii
În pulpa unui juncan grăsun şi delicios;
Iar dacă-i muşc chestiile dintre picioare, un răsfăţ,
Sper că nu mă veţi considera prea vicios.

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

El avea un vis

Avea un vis şi întreaga lui viaţă, fidel,
A luptat şi-a trudit pentru el.
Plutind întotdeauna-naintea ochilor lui,
Acesta-i împurpura toate şesurile cerului:

Furtuni – nori se prăvăleau de-a valma sau cu rândul
Deasupra-i lătrându-l,
Pentru ca, apoi, calmă şi distantă, bolta să-şi îndepărteze norii
Colorându-le speranţelor bujorii.

Sclipire a luminii din paradis –
El avea un vis.
Trudea din greu, dar velele, subţirele
Erau prea fragile pentru vremuri rele,

Iar vijeliile i-au smuls bricul albit de neaua sării
Şi l-au împins undeva departe,-n imensitatea mării.
Dar lui nu-i păsa de catargul frânt
Şi nici de mare sau de vânt!

[...] Citeşte tot

poezie de Paul Laurence Dunbar, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibristică pe sfoara vremii

- De prea mult timp întoarcerile-acasă
Îmi par mai lungi şi-atât îmi e de dor
Să stăm pierduţi sub cetina rămasă
Pe neaua neatinsă... Să-ţi strecor

Prin genele închise visul iernii
Ce ne-a unit odată, când pe zări
Călătoreau luceferii, eternii
Îndrăgostiţi de alte depărtări.

Mă mint meschin că nu contează anii,
Aliniez secunde ce se duc
Către apus... Nocturne spovedanii
Se-aud în cer şi ele mă seduc.

- M-aş îmbrăca în straie de-altădată,
La sanie aş înhăma doi murgi
Să spargă sub copite gheaţa mată
Şi timpul să-l disece... Doi chirurgi

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Din ce-a creat Mântuitorul, pe-acest pământ de toate plin,
Nimic nu seamănă cu tine, în tine-a pus ceva... Divin!
Pentru Adam, eşti... dimineaţa cu gingăşia şi misterul,
Îi eşti soţia, mama, viaţa... soarele lui, lumina, cerul!...

De n-ai fi tu, nimic pe lume n-ar mai dura, toate-ar muri!
N-ar fi nici rele şi nici bune, iar florile n-ar înflori!
Nu eşti destul de preţuită! Adam n-a înţeles defel
C-atunci când tu eşti umilită, pedeapsa-i mare pentru el!...

Şi tu-ai greşit, te-ai,, dus departe"ţi-ai părăsit de mult Menirea!
Faci "treburi multe" şi deşarte, prea rar mai cauţi, Fericirea!

De Ziua ta, vin eu Adamul, care mai crede-n Duhul Sfânt,
Să limpezesc puţin izvorul, Izvorul Vieţii pe pământ!...

E prea puţin, un gest, o floare şi prea puţin te preţuiesc!...
Cât timp mă doare, când te doare, să ştii că... încă te iubesc!

poezie de Ionel Davidiuc (8 martie 2010)
Adăugat de Ionel Davidiuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori cerul e prea luminos

Uneori cerul e prea luminos
Sau are prea mulţi nori sau păsări,
Iar în depărtare-i un soare prea strălucitor
Care te face să te gândeşti la el.
De ce-i mâna mea prea tocită
Pentru a tăia propriile-mi imagini,
Mie însumi oribile,
Cu zâmbetele lor prea rodnice,
Aş vrea să cunosc
Imponderabila atingere-a buzelor
Pe care nu le pot ridica, dar pot;
Creatura cu chip de înger
Care-mi spune că doare
Şi care vede cum trupul meu
Se pierde-n nemernicie?
Nu există nicio pauză. Pune surâsul
Acolo unde s-au uscat lacrimile.
A rămas durerea îngerului;
Cuvintele lui ard.

[...] Citeşte tot

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Posteritate

" Mititeii

Iar deasupra tuturora
Va vorbi vrun mititel,
Nu slăvindu-tu pe tine,
Lăudîndu-se pe el.

Dacă stai să-i mai asculţi
Mititeii-s mult prea mulţi,
Rostuiţi adeseori
Ţi-au ajuns şi autori.''
(Eminescu)

......

Gătisem pentru tine averi de frumuseţe
Ca să te-ncing de-a pururi cu floarea lor de mai,
Dar te-am zvîrlit în vîntul furtunilor drumeţe
Ca singură cenuşa ţărînii lor s-o ai.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri (1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!