+despre +joc

Dacă ai şti

Dacă ai şti
Câtă încredere am eu în tine,
Dacă ai şti,
Că-n ochii tăi mă văd pe mine,
Dacă ai şti
Că-n toate doar chipul tău îl văd,
Dacă ai şti
Că zi şi noapte gândul la tine-mi zboară,
Dacă ai şti
Că-mi eşti în suflet şi dorul mă doboară,
Dacă ai şti
Că florile au chipul tău,
Dacă ai şti
Că păsările cântă dorul meu,
Dacă ai şti
Că eu vorbesc cu tine mereu
Dacă ai şti
Că eşti ascuns acolo, în sufletul meu,
Dacă ai şti
Că am întrebat despre tine vântul,

[...] Citeşte tot

poezie de Ana-Cristina Popescu (20 iulie 2022)
Adăugat de Elzumina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Discutia dintre suflet si minte

Ziua cu cer cenuşiu prima zi în care public ce scriu.
Discuţia dintre minte şi suflet.
"Plângeau copacii, plângea şi cerul pentru a mia oară. Cu nasul rece pierde caldura-n buzunare, cu ochii mici, cu glasul stins aprinde o ţigară.. "
-Azi ce zi e?
-Ziua celor patruşpatru de cafele!
-Ce oră e?
-Unşpeşiunşpe, ora în care se pun dorinţele!
-Serios?
-Da, pune-ţi una şi vei afla!
-Poveşti de adormit copii, câte dorinţe mi-am pus nici nu ştii, şi câte vise am irosit.. câştigând fix nimic!
-Păi băi fraiere!, tu îţi pui dorinţe despre dragoste? Din câte poţi să ceri, tu, tot la dragoste speri? Nu exista! Ia-ţi gândul, a fost cândva, a topit-o ploaia, a suflat-o vântul, a îngropat-o pământul!
-Dar...
-Ce "dar", eşti nebun? De cate ori să-ţi spun până ai să înţelegi, doreşte-ţi altceva, ai grijă ce alegi!
-Ce să aleg? Pot avea orice şi fără să-mi pun neapărat dorinţă, iar bogăţie încă nu îmi doresc, faimă şi poziţie socială, o să le strâng pe toate lângă fata ce am s-o iubesc...
-Haha o s-o iubeşti tu, dar ea o să te ruineze, tu eşti prost? Când ai iubit ultima dată, ai uitat ce ai păţit? S-a şters cu tine pe picioare şi apoi te-a aruncat ca pe un bandaj folosit!
-A fost vina mea, poate am primit ce am oferit şi eu altor fete cândva, dezamăgire şi tristeţe, bătaie de joc, jocuri cu dragostea, dar acum ştiu că suntem chit.. Le-am făcut să sufere... La rândul meu am suferit.
-Nu ne înţelegem, eşti dobitoc. Visează încontinuu că singur te amăgeşti, nu mai există dragoste, bunătate, iubire, au rămas doar poveşti!
-Poate că aşa o fi, dar nu pot să nu visez, să nu sper.. când văd atâţia oameni ce se iubesc sincer...
-Wuof... eu mai comand o cafea, tu mai aprinde o ţigară.. Şi grijă ce faci că vorbim din nou diseară!

poezie de MarioBlack (9 martie 2016)
Adăugat de MarioBlack91
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moscovium

încercasem să psihanalizez visul de astă-noapte
înţelesesem structura moscovium-lui& tata-şi ieşise din minţi
fotonii din cuvintele lui
mai
iluminau puţina viaţă
printre pământeni
în care
nu mai credeam
cum nu mai credeam nici în vorbele episcopului ignatie
a cărui predică de la maglavit
îl chema pe moş petrache lupu
în greaca paleologă
mă trezisem cu greu o zi plină
un text dumnezeiesc despre trump
cum a inventat el jobul la o cafea foarte amară
mâna dreaptă nerefuzată de nimeni
piatra asteroidului
privirea geloasă a femeii ne-
cartea lui jung despre un om palid
pe bicicleta electric africanii se dau pe huruiuşca spre copou

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şlefuit de îngeri

mi-am văzut negeneraţia renunţând,
mi-am admirat eşecul,
o dorinţă/un parazit,
am încercat să urc zidul,
să trec de harta lor pe harta noastră...
am înţeles că toţi una suntem,
am coborât la prima, chiar dacă mai aveam bilet,
am făcut autostopul pe paginile resemnării,
mi-am scris autodenunţul, m-am condamnat:
nu pentru o lume mai bună,
nici pentru a-i elibera,
oricum nu m-a ajutat prea mult,
am rămas doar martor...
visam copaci desfrunziţi,
nu era un coşmar, dar mă durea,
drept este că dispăream
acolo unde se termină drumul...
apoi am deschis ochii încet
purtat de moartea placidă
într-un tunel al zorilor

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intrusul sau cât de bine îmi este în moartea altuia

un funcţionar de la ministerul haihui
mi-a pus ştampila cum că sunt bolnav
de o boală incurabilă
de fapt bolile mele erau mult mai multe
cum ar fi lenea beţia trufia minciuna
visarea pentru mine era aşa mai mult de amorul artei
luam poziţia necesară
şi-mi pierdeam privirea pe tot felul de pereţi
până mă usturau ochii de atâta nemişcare
ori îi rostogoleam în orbite până când universul devenea
cu josul în sus

gândurile mă cutreierau ca nişte gloanţe de aer
după reguli numai de ele ştiute
mai eram cotropit şi de îngerii de fum din taverne
nu râde iubito
de atunci mă chinui să-i demonstrez
funcţionarului că a avut dreptate dar nu-l găsesc
i s-a pus şi lui ştampila bolnav,
bolnav de o altă boală incurabilă mai cu ştaif

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i libertatea despre care ne vorbeai

Dacă mi-este dat să joc în acest teatru de groază,
(neinspirat l-aş porecli "Moartea" – doar atât)
unde viaţa-i Jadeitul maladiv care mă pândeşte,
petalele negre de trandafir care plutesc în vid,
ochi fără curcubeie, voci miloage de muzici, adormite tâmple,
fiare frumoase furându-şi firea prin taverne
şi alte personaje secundare care îndrugă întruna:
"Viaţa e o carte, deci nu-mi puneţi vreun semn stângaci,
nu mă judecaţi după copertă, nu-s cioplită din lemn,
fiţi ceva dibaci!",
aleg să pictez Anemone în rime
din nebunii ce neîncetat vor străluci
pesemne când voi fi altundeva unde nu vă spun,
ori nicicând, nicicum, nicăieri.
Replicile să-mi devină doar şoapte
poposite pe buzele pustiite,
iar vinul roşu rubin, senzual scurs pe spadă,
mângâierea bărbăţiei trufaşă – uneori o copilă,
alteori necrezut de matură,
sfidându-l arar până şi pe Cronos.

[...] Citeşte tot

poezie de Roberto Kuzmanovic (2017)
Adăugat de Roberto Kuzmanovic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tirada nebunului

Am strălucit ca mediocru
Şi la nimica n-am fost bun
Că se mira şi tata socru:
De ce nu beau ca el, tutun?

De ce nu fac şi eu un joc
De zaruri, cărţi, poate canastă
Că toate astea la un loc,
Te fac să uiţi că ai nevastă?

De ce nu-mi pace măcar remmy?
Să trag din când în când o duşcă?
De ce n-am şi eu contra vremii
Cum are Dumitrescu, puşcă?

De ce n-aduc şi eu în casă
Mai mult bănet decât s-ar cere,
Deschise conturile ca să,
închizi o gură de muiere?

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste fără punct...

La ceas târziu, crepuscular, vin şoapte
Ce mi-aş dori cumva să uit
În noapte...
Să nu visez iar despre tine, şi...
Să-ncep o nouă viaţă... a trăi.
Şi tot ce fac e să mă lupt să uit,
Pe inima care te strigă, să n-ascult.
Tu m-ai respins când te iubeam mai mult,
M-ai evitat, fugind laş şi mut!
De ce mi te-ai ascuns după tăcere?
Şi te-ai retras fără vreun cuvânt...
Nu ştiai că provoci durere,
Când în urmă nu laşi vreun rând?...
La ceas crepuscular vin iar himere,
Ce mă îmbată de amintiri nebune...
Destinul meu alambicat te cere,
Ca sufletele noastre să se-adune...
Nu pot să cred că n-ai iubit ce-a fost,
Nu pot să cred într-o indiferenţă!
Tot ce mi-ai dat, a avut un rost

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precursorii şi urmaşii (O schiţare în versuri a istoriei literaturii române)

EXISTĂ O "ISTORIE A LITERATURII ROMÂNE DE LA ÎNCEPUTURI PÂNĂ AZI", SCRISĂ ÎN VERSURI DE PROF. CRISTIAN PETRU BĂLAN? Nicidecum, dar există o simplă schiţare a ei, expusă în numeroase strofe nepretenţioase, scrise pe înţelesul tuturor şi trecând foarte pe scurt în revistă aproape întreaga literatură română, cu prezentarea principalilor scriitori. Este, deci, o premieră absolută, deoarece, în nicio altă ţară din lume nu s-a mai încercat un asemenea experiment concentrat. Evident, scopul scrierii de faţă este să stimuleze cititorii ca să consulte istoriile literaturii române, deoarece mulţi dintre ei nu au avut norocul să cunoască întru totul aceste amănunte culturale de importanţă naţională, prezentate însă pe scurt, nume cu care trebuie să ne mândrim.

Arhitecţii de cuvinte, de verb-scris compozitori,
Sculptori de splendori în fraze, ce le zicem scriitori,
Ingineri ce modelează sufletele omeneşti,
S-au născut, trimişi de ceruri, şi pe plaiuri româneşti.

Prima scriere-n română e-a lui NEACŞU; alta nu-i.
I-o trimise lui Hans Benkner, judele Braşovului.
Anul scrierii e vechi, dar e-un mare act: Străbunul!
Era-un an cu cifra cinşpe şi sfârşea cu douăşunu...

"Dau ştire Domniei tale cum că eu am auzit
Că-mpăratul turc şi Mehmet din Sofia au pornit..."
Aşa scrise NEACŞU LUPU într-o limbă foarte clară,
Semn că şi mai vechi sunt texte româneşti care-o s-apară.

Iar de-atunci un val de scrieri, de mari cronici, de noi cărţi,
Apărură-n largul ţării, cât poţi urmări pe hărţi.
Ştim din şcoli de codici sfinte, de psaltiri, precum SCHEIANĂ,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O cursă nedreaptă

Diferenţele dintre noi par a fi atât de evidente, doar pentru că ne limităm la a percepe doar câteva elemente: potenţă financiară, popularitate, aspect fizic. Atât timp cât vom folosi aceste elemente drept repere în cursa pentru ‘viaţa ideală', vor exista învingători şi învinşi. O cursă nedreaptă, în care marea majoritate a concurenţilor pleacă deja cu minim un handicap.

Furaţi de ritmul mereu alert al acestei curse nebune după ‘succes', pierdem din vedere un lucru esenţial: faptul că viaţa se întâmplă acum.

Poate ai auzit deja despre ‘Conştiinţă', ‘Sine' şi multe alte nume ce au fost date acestei părţi fundamentale din noi. Dar ce legătură are asta cu momentul prezent, şi de ce este promovat ca fiind cel mai important lucru de către cei ce au servit de-a lungul vremii drept învăţători?

Motivul este surprinzător de simplu, putând să-l intuieşti de unul singur dacă pui pauză alergăturii pentru câteva secunde. O poţi face chiar acum, parcurgând aceste rânduri - ascultă foşnetul din jur, mulţimea de sunete ce se îmbină surprinzător de armonios, având în vedere cât sunt de diferite; priveşte cât de multe culori împodobesc ceea ce tu numeşti ‘realitate', unele reci, altele calde, unele pronunţate, altele fade, pierzându-se unele-n altele, pentru a da naştere unui tablou nepreţuit, al cărui autor nu poate fi numit; simte cum aerul îţi mângâie nările cu o atingere ca de caşmir, insuflând viaţă plămânilor şi astfel animându-ţi corpul.

Acum revino aici, la tine.

Poţi spune oare tu, cu siguranţă, că cel ce parcurge aceste rânduri, s-a născut, şi va muri?
Poţi spune oare tu, cu siguranţă, că cel ce îşi reflectă chipul în râul cu apă clară al acestor cuvinte, e condamnat la judecată?

Şi în final, priveşte-l pe acesta direct în faţă.

Oare pe chipul său, nu se-mpletesc aceleaşi culori ca cele pe care le-ai privit şi mai devreme?
Oare în corpul său, nu se joacă aceleaşi sunete pe care le-ai ascultat şi mai devreme?
Oare acei curenţi uşori de aer pe care i-ai simţit, pun vreo condiţie? Nu se dăruiesc ei oare, oricui are nevoie, indiferent de nume, limbă sau trecut? Şi dacă ei fac asta, tu de ce nu le-ai urma exemplul?

Vezi tu, prieten drag, alergătura aceea nebună, ce acum pare a fi departe, de parc-ar fi pe Lună, e doar imaginaţie - propria noastră creaţie. Ea nu există aici, unde nu ne putem întrece, pentru că paşii noştri merg la unison; unde nu putem ţipa mai tare unii decât alţii, pentru că împărtăşim cu toţii acelaşi glas; şi unde, nu mai există învingători şi învinşi, ci doar obiective îndeplinite, sau încă nu.

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!