Serioase/triste despre Drum de viata alb, pagina 7
Lumini și umbre
Ai ochii negri, mincinoși și răi
Fântânile cu ape moarte-ascund
Pupile negre licărind în fund,
Ce mă atrag spre-adânc ca ochii tăi.
Când vreau să plec, mă ții în loc cu un cuvânt
Așa se zbat copacii în furtună;
Ca pentru fugă crengile-și adună,
Dar rădăcina-i leagă de pământ.
De azi încolo n-am să-l mai iubesc...
Dar când îi văd privirile păgâne
Și zâmbetul copilăresc,
Mă jur că n-am să-l mai iubesc - de mâine.
Pe zi ce trece-ți semăn tot mai mult;
Așa izvorul ce se-aruncă-n baltă,
Se-nvăluie cu mâlul laolaltă
Și-n loc să-i spele apele verzui, își tulbură izvorul apa lui.
[...] Citește tot
poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Olandezul zburător
În portul alb, în care-am ancorat,
Nici un pilot nu știe cine sunt,
Nici câte vieți întregi am navigat
Neîncetat,
Scuipat de ploi
Și pălmuit de vânt...
Dar cine-anume sunt cu-adevărat
Nu știu nici eu...
Nu știu decât că sunt un matelot,
Și-atâta tot...
Și-același matelot voi fi mereu!...
Sunt matelotul blestemat
Un lup-de-mare derbedeu,
Bețiv,
Suspect
Și mincinos,
Cu capul gol,
Cu trupul dezmembrat
Și sufletul întors pe dos
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu din Dimineața, XXIX, nr. 9697 (25 decembrie 1933)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Rapsodii de primăvară
I
Sus prin crângul adormit,
A trecut în taină mare,
De cu noapte, risipind
Șiruri de mărgăritare
Din panere de argint,
Stol bălai
De îngerași
Cu alai
De toporași.
Primăvară, cui le dai?
Primăvară, cui le lași?
II
Se-nalță abur moale din grădină.
Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperișuri veștede-n lumină
Întind spre cer ogeacuri fără fum.
Pe lângă garduri s-a zvântat pământul
Și ies gândacii-Domnului pe zid.
[...] Citește tot
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Marea umilință
Regretaților mei amici Eugen Barbu, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Fănuș Neagu, Gh. Eminescu, Ion Voicu, Aristide Buhoiu, Mircea Mușat, Mihai Ungheanu, Raoul Șorban, Sergiu Nicolaescu, Anca Petrescu, Ștefan Iordache, Antonie Plămădeală, Constantin Galeriu...
Ferice, dar, de voi, prieteni morți
Că nu vedeți cum ni se sparge țara
Cum lupii trag cămașa ei la sorți
Și-n iarnă ni se schimbă primăvara.
Eu pe-ntuneric scriu acest poem
Niște nemernici iar ne-au stins lumina
Pe cine să înjur sau să blestem
Când noi, românii, purtăm toată vina?
Și gazele, ca mâine, s-or opri
Pe urmă vom bea apă ruginie
Trăim calvarul ăsta zi de zi
Drum bun spre Evul Mediu, Românie!
Nici n-ai unde să suni, toți se ascund
Ești prizonierul neamurilor proaste
La Primărie? Ești prea rupt în fund!
[...] Citește tot
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (24 iunie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!
John Marr și alți marinari
De vreme ce-n cartul nopții mele sunteți prezenți,
De ce oare nu vorbiți cu mine-acum, băieți,
Colegul vostru de echipaj de altădată?
Odinioară, pe-nviforata mare-ntunecată
Vocile voastre răsunau nespus de clar
Spărgând în cioburi cântecele a sute de furtuni;
Voi încă navigați, în gând; ridicând vela pe catarg,
Furtună-i viața, bate vântul tu, inimă, răsuni.
Acceptând lucrurile ca fiind un dat al sorții,
Ca-n joaca lor niște copii, ați împânzit o lume;
Iubind viața, dar neîngenunchind în fața morții,
V-ați pus-o-n mâinile talazurilor mari, în spume
Navigatori albatroși pe toate cele șapte mări,*
Iar pe uscat ciocârlii cu tril melodios
Voi nu treceți niciodată dincolo de ale amintirii zări,
Nu sunteți pierduți, uitate tulpini lipsite de folos,
[...] Citește tot
poezie clasică de Herman Melville, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sufletul are tainele lui. Oricât s-ar rătăci de drumul cel drept, oricât s-ar înrăi un criminal care nu mai are drum de întoarcere, oricât ar persista în viața sa stricată, dacă îl dojenești pentru firea lui, pentru însușirile lui bune pe care le-a întinat, atunci totul se clatină în el, și este zguduit.
Gogol în Suflete moarte
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântecul lebedei
M-am întors într-o zi în sat
Să mai adoarmă în mine tristețea
Și toți salcâmii m-au întrebat
Unde? Unde ți-e tinerețea?
Am pierdut-o le-am spus am pierdut-o demult,
Zi cu zi am pierdut-o și noapte cu noapte.
Mi-au mâncat-o orașul plin de tumult
Și cântecele toate rostite în șoapte.
Am vrut să văd casa în care-am crescut,
Poarta a rămas zăvorâtă.
De ce te-ai întors? Ce mai cauți aici?
S-a răstit la mine o umbră urâtă.
Nu te speria, i-am răspuns, n-am să-ți cer
Nici pâine, nici struguri, nici rodii,
Doresc doar atât: să-mplinesc
Ce e scris în străvechile zodii.
[...] Citește tot
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
O viață fără sărbătoare e ca un drum lung fără hanuri.
citat celebru din Democrit
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am căutat
Am căutat și caut. Căutând
M-am pomenit greșind. Din când în când
M-am pomenit din vina mea flămând
Și m-am însîngerat în spinii
De pe cărările spre zările luminii.
Dar dacă cineva gigantic va veni
Și mi-ar rosti: Eu îți dau viața toată
Neîncepută, nepătată,
Dar să mi-o dai apoi în seamă mie
S-o duc înspre visata zare purpurie
Pe drum neocolit, de netezime,
Pe drumul neștiut decît de mine...
Deci astfel de mi-ar spune
Eu aș simți că tot ce-mi spune-i putred,
Cu hotărîre i-aș răspunde: - Nu cred!
De poți schimba secara-n trandafir,
De-mi poți schimba viața, nu mă mir:
Chiar de-ai schimba bătrânii în copii,
[...] Citește tot
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între ziduri ca de gheață
De ce atâta soare și drag de viață-n cale?
Aci e mănăstirea cu clopotul de jale.
Cum freamătă pădurea pierdută-n zări departe?
Aci sunt umbre negre cu zâmbete de moarte.
Merg una câte una, sub gânduri reci plecate...
Tu, care vrei odihna de clipe zbuciumate,
Tu, care porți în suflet atâta amintire
Și-n ochi oglinda vieții-nflorite în iubire,
Să nu bați cu nădejde la porțile-nvechite
De veșnicia vremii atât de liniștite;
Mai bine-ntoarce-ți pasul, de-i obosit acum,
Să guști uitarea caldă din viața de pe drum.
poezie de Mia Frollo din Flori de flăcări (1923)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!