radu popescu

Joc

Un păpuşar rănit intra în viaţa mea
Şi îmi dădea un rol, în aţe mă-nnoda.
Îşi lustruia bocancii, spectacolu-ncepea,
Lumii-i vindea iluzii din inima sa rea.

Minciuna din privire spre mine-a rătăcit...
În aţe, încurcată,-i zâmbeam schimonosit.
O amorţeală rece sudoarea-i îngheţa,
Spunând că vom petrece, sufletul îmi fura.

Pe scena de carton, lumina se stingea,
Sub luna de argint, de dragoste-mi vorbea,
Despre dragonul care spre zâna lui pleca,
În străluciri de stele, în nopţi de catifea.

Cu aţele-mi zdrobise voinţa şi puterea,
Îmi culesese lacom, în patimi, mângâierea.
Strângându-şi toate cele, îşi făcu inventarul
Şi dispăru în noapte, lăsându-mi doar amarul...

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

Adoarme marea, cu-amintirea verii...
Cum măcina, cu pătimaşe valuri,
cochiliile moarte de la maluri,
în fire de nisip, la ceasul serii!...

Ne aşternea potecă Luna plină.
În vis, porneam încet pe luciul apei
să invităm în mijlocul agapei
doar lumea bună din bolta divină.

Cu mantia-i de catifea albastră,
ţintată-n mii de stele nenuntite,
bătrâna noapte, -n cântece şoptite,
ne învelea cu dor IUBIREA noastră.

Cu puf de nori te alintam pe tâmple,
într-un sărut păstrat doar pentru tine
în rit străvechi, prescris de sibiline,
ce se-mplinea fără să se întâmple.

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiurilor, uneori

NEROSTIT ne priveşte bătrânul oraş şi norii aduc poveşti noi din depărtări. Din turnul cu ceas uimite minutare se uită cum scade timpul în femei. Dar strigătul, strigătul cui să-l cer?

Uraganul pierdut îşi găseşte drum către văi unde aerul stătuse prea mult. Zgomotul păsărilor grăbeşte pasul trecătorului întors către sine.

Râuri subterane văzute cu mintea îşi închipuie stele şi peştii dezmiardă o linişte translucidă; lumina şi amintirea trufaşă a dimineţilor cu prova de cardamom aşteptate

în chilia mea galbenă, care doare, ca să sculptez în ele graţii cu ochii de noapte. Să slăvim labirinturile şi să le dedicăm exegeze verzui!

Pe cer semne de purităţi pedepsite. Vântul duce mirosul de tei către tandreţea mărturisirilor albe.

Clopotul bate
deasupra conştiinţelor,
minţile se zbat
în nimicuri.

Oh, voiaj în absenţă! O melancolie prea grea pentru înălţări de socluri eroilor,

ardoarea sfinţeniei cheamă un sfârşit care-ncepe.

poezie de Ioan-Nicolae Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă şi ploaie

Cum plânge, Doamne, cerul tău,
să spele multele păcate
şi praful strâns de multe seri,
cărat pe flori în zi şi noapte

Cum plouă, Doamne, des şi mult,
peste clădirile bălţate,
pe drumul străbătut cu greu,
acum sunt bălţi şi-s tulburate

Pământul e acum noroi
şi se lipeşte pe picioare,
cum plouă, Doamne, cerul tău
şi cum îndoaie orice floare

Câte umbrele s-au deschis
şi câte chipuri sunt sub ele
să se ferească de ce-i scris,
păcatele să nu se spele

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fara tine ce-i poetul...

ascunsă în poezie,
printre rime, printre versuri,
printr-o mare armonie,
cu atât de multe sensuri

ascunsă dar şi privită
de poeţii ăstor vremuri,
tu, femeie prigonită
şi speranţa multor ceruri

ochii tăi pe mulţi vrăjiră,
părul tău, culori de munte,
pielea moale ca de ceară,
buzele de coapte fructe

ascunsă în poezie,
dar şi muza din iubire,
şi a lui şi-apoi o mie,
darul tău dintr-o răpire

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă de primăvară

S-a trezit din noapte ziua luminând iarăşi pădurea
Cerul, tot ca marea-albastră, vântuieşte singur norii
Într-un colţ de zare ştearsă se îngrămădesc cocorii
Se întinde peste zare vântul şuierând aiurea

Roua a căzut pe frunze şi pe florile bălţate
Iarba udă se foieşte dis de dis de dimineaţă
Câte-o gâză precupeaţă merge repede la piaţă
Să culeagă ce-şi doreşte, dulce suc din flori de toate

E lumină, este ziuă, e lumină cu mult soare
Nu e rost de nici o ploaie, totul e într-o mişcare
Într-un stufăriş o iadă rupe frunzele şi-o floare

Se aude cum se curge un pârâu vuind la vale
Peste crâng e primăvara ce-a venit din depărtare
Are ploaie, are soare, are fluturi de oricare

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ce-i cu asta?

E iar potop... alunecă pământul...
oamenii aleargă năuci
să-şi împlininească dorurile,
fiindu-le teamă că nu mai apucă să guste
mult râvnitele
plăceri lumeşti, în haosul ce răsare peste tot,
privesc neputincioşi cum se duce totul de râpă,
cum speranţele lor de trăinicie a fumului
sunt spulberate şi zădărnicite
de Cel Nevăzut, dar simţit şi recunoscut fie şi numai subconştient şi de ultimul necredincios.
Arde lumea, iar dansului focului îi scapă duhul din braţe,
nereuşind să-l mistuie, pentru că a fost gândit să fie indestructibil
şi atunci, se mulţumeşte numai cu trupul atât de fragil, atât de
vulnerabil.
E iar potop... alunecă pământul...
alergăm năuci,
pentr-o gură de aer,
dar nici de data asta
nu catadicsim să pricepem
NIMIC...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curiozitate

-Dacă treci pe lângă soartă,
dă-i bineţe, cu umor,
şi, de-o vezi că stă la poartă,
întreab-o despre... amor!

Are-apucături ciudate,
nimeni nu i le-a-nţeles.
S-ar putea să-ţi dea de toate,
poate-ţi dă vieţii un sens...

De nimeni nu îi prea pasă,
face numai ce vrea ea.
Dacă o inviţi la masă,
poate că te va plăcea...

-Ştii, m-am întâlnit cu soarta
şi-am făcut tot ce mi-ai zis:
i-am zâmbit, i-am deschis poarta,
dar... nimic nu mi-a prezis!

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim puţin

Trăim puţin, se scurge lunga vreme
Pe lângă noi, prin noi şi peste noi,
În rădăcini ne ducem şi-n poeme
Şi parcă ieri am fost abia altoi.
Trăim puţin. Şi nu vedem salcâmii
Cum viscolesc cu floare din înalt
Şi parcă ieri compătimeam bătrânii
Că merg încet. Iar mâine înspre înalt
Tărâm vom trece. Clipele aceste
Se istovesc în timpul nesfârşit,
Devin cu fiecare zi poveste.
Devin, abia născute, infinit.
Trăim puţin. Şi doar de noi depinde
Nu că trăim, ci numai cum trăim.
Când vreme peste nou un giulgi întinde,
Când tot murim, depinde cum murim.
Trăim puţin şi nu avem ce face
Şi zbuciumul e fără de folos.
Dar până ce vom reintra în pace –
Deşi puţin, hai să trăim frumos!

poezie de Radu Zaharescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-a fost nu se mai poate...

mi-e dor de tine draga mea,
mi-e dor de-a noastră tinereţe,
de focul care ne ardea,
de tot ce azi nu ne mai este

e totul vis şi nu mai ştiu,
de-a fost vreodată a mea poveste,
la ceasul ăsta de târziu,
îmi deapăn totul şi nu-mi tace,

mă doare trupul de-amintiri,
mă dor săruturile tale,
le simt şi-acuma fir cu fir,
pe iarba bătrâneţii goale

mi-e dor de tine draga mea
şi-acum adorm în gând cu tine,
e mult de-atunci şi aş mai vrea,
să-ntoarcem timpul care vine

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!