Amuzante/comice despre despre limba, pagina 68
Domnișoară, domnișoară
Domnișoară, mă scuzați
că vă tulbur meditarea.
Acceptați, vă rog cumplit,
să aflați că m-ați topit
de cum v-am văzut la față
într-o joi de dimineață
coborând din Mercedes,
în sandale fără dres.
Minijupa, mai ales,
mi-a făcut cordul să bată
într-un ritm surprinzător
de era să fac anghină
pectorală
în toracele-mi sensibil
și să mor, ah!
de amor
într-un fel indubitabil
de real, dar regretabil,
dacă nu cumva, aș spune,
[...] Citește tot
poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre timp
- poezii despre comerț
- poezii despre whisky
- poezii despre verde
- poezii despre unire
- poezii despre trecut
- poezii despre superlative
- poezii despre rochii
Non sens
Dac-ar fi să credem toate câte biblia ne spune,
Am ajunge la concluzii, drept vorbind, nu tocmai bune.
Să luăm Facerea Lumii, uite-așa, la întâmplare;
Se poate ca subiectul să producă consternare.
Îmi cer scuze, dar să zicem, un roșu sau arăpel,
Un peon sau un pigmeu, ar vorbi în acest fel:
De pleci hai-hui de la Adam și urci genealogia,
Mergând pe drumu-ntortocheat ce l-a trasat religia,
Trecând prin zeci de mii de neamuri și generații fără număr
Și dacă mai forțezi puțin veșnicia cu-al tău umăr,
Undeva-n eternitate, te vei întâlni cu mine.
Nu-i poveste, nici minciună, poate controla oricine,
Rudă sunt direct cu Noe și prin el sunt cu Adam,
Iar în vinele-mi de gumă, sânge de la dânșii am,
Însă... nu știu după cine; după mamă, după tată...
Iată veșnica problemă ce n-ați pus-o niciodată.
Cam așa vorbea odată un june cu multă limbă,
Care cu închipuirea rânduirea lumii schimbă.
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe Ionescu din Vifornița (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre tinerețe
- poezii despre minciună
- poezii despre maimuțe
- poezii despre om și maimuță
- poezii despre zbor
- poezii despre vorbire
- poezii despre viteză
Ultim trofeu
dorind să-mi iau revanșa
să-mi demonstreze că nu sunt tocmai bătrână
pentru a mai fi folositoare
timpul îmi poartă pașii pe scările prezentului
ajunsă în marginea scenei
m-am simțit aidoma saltimbancului
jucam rolul scris de tine
călătoare în căutarea insulei
cu nisipuri mișcătoare și pitoni solitari
așteptam semnalul de început al marelui act
nu am simțit zâmbetul închis între buze
implicat în drumul propus
să-l parcurgem numai împreuna
ieșit din pagini de poezie
zâmbetul a devenit un rid în plus pe imaginea mea
vinovați de culorile absurde ce invadaseră amfiteatrul pelerini printre poeme europene
m-au întâmpinat cu brațe deschise
[...] Citește tot
poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre lumină, poezii despre început, poezii despre zâmbet, poezii despre viață, poezii despre poezie, poezii despre inventatori, poezii despre artă, poezii despre înțelepciune sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Daodejing (fragment)
Marele Drum se pierde:
Acum avem umanitate și justiție,
Au apărut prudența și cunoașterea;
Există cultivarea comportamentului.
Drumul despre care se poate vorbi
Nu este drumul permanent;
Numele care poate fi rostit
Nu este numele permanent.
Lipsite de nume au fost începuturile cerului și ale pământului;
Atribuirea numelor a fost mama miriadelor de creaturi.
Eu numesc mare ceea ce este indefinibil.
Indefinibilul îl numesc departe.
Departe numesc întoarcere.
Cel care este pururi fără dorință
Percepe partea spirituală a acesteia.
Cel care trăiește permanent în dorință
Percepe doar limita acesteia.
[...] Citește tot
poezie de Lao Tse
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre femei, poezii despre dorințe, poezii despre cunoaștere, poezii despre învățătură sau poezii despre vânătoare
Amicului meu Gion
Marea cu talazurile
Lumea cu necazurile!
sau
La mer avec ses vagues
Le monde avec ses blagues!
Ei, da, Gion!... Academia
este oarbă ca toți orbii...
Declarămu-ne-mpotrivă-i
și strigăm urbi et orbi,
Că ctitoriceasca țâfnă
îi dă brânci p-un povârniș,
Care-o duce drept la baie...
E un fel de va t' fair' fiche,
Ce se face cu-atât brio,
cu-acel sans-gen', ma parole:
Cum un Kubelik ar face-o
pizzicând coarda de sol,
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre teatru, poezii despre prietenie, poezii despre iubire, poezii despre copilărie, poezii despre versuri, poezii despre vară sau poezii despre supărare
Analfabetism literar
activiștii anulează
arta aristocrației
arogând alambicarea
aprobând atelierul
aduc alte argumente
aprioric alandala
adnotând aleatoriu
avangarda agonistă
bănuitele biserici
bașca boșii boierimii
boicotează baliverne
blocând bunele bravade
bosumflatele boeme
binemeritând brevete
beau batjocorind beleaua
belesc bine bidineaua
[...] Citește tot
poezie satirică de Ionuț Caragea din Analfabestism literar (2008)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tin, poezii despre metrologie, poezii despre greutate, poezii despre creștinism, poezii despre țări, poezii despre îngeri sau poezii despre zambile
Farsa (Pamfletul copiilor)
Dragi copii, nu ascultați
Nici de mame, nici de tați,
De rudenii, de vecini,
De cicălitori străini...
Că și ei au fost copii
Și făceau năzdrăvănii.
Trăgeau mâțele de coadă,
Fugăreau tot prin ogradă,
Făceau focul în coșare,
Furau ouă din cuibare,
Se târau prin bălării,
Dând iama-n bostănării.
Acum, c-au îmbătrânit,
Mintea la cap le-a venit
Și vă docănesc mereu...
Dar voi faceți ce zic eu...
Fiți mai îndrăzneți, copii,
Aruncați pe străzi hârtii
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe Ionescu din Vifornița (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lactate, poezii despre serviciu, poezii despre pisici, poezii despre mamă, poezii despre lei, poezii despre bani, poezii despre zahăr sau lecții de engleză
Scrisoarea III - Parodia imigrantului
Imigranți, copii de suflet ai lui ăla cu A mare
Nu puțini, milioane, după ultima estimare,
Răspândindu-se în roiuri întind corturi uriașe
Și ascunzându-se în ele fac planuri ucigașe.
Iată vine-un imigrant ce părea mai descurcăreț
Johannis privind la dânsul îl întreabă cu dispreț:
- Was ist das?
- Was? Și de mai știi și românește
Domnul nostru vrea să-ți spună ceva ce te privește.
La un semn deschisă-i calea și se-apropie de Cotroceni
Un imigrant atât de simplu că se pierdu printre bucureșteni.
- Tu ești Johannis?
- Da imigrante!
- Am venit să-ți cer să ne primești,
România e frumoasă, e o țară ca-n povești.
- Orice gând ai imigrante și cu orice planuri vei fi sosit
Cât suntem încă la pace eu îți zic du-te de unde-ai venit.
Despre partea cu primitul, noi și-așa suntem săraci
[...] Citește tot
parodie de Rozsnai Zsolt, după Mihai Eminescu
Adăugat de Rozsnai Zsolt
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre imigrație, poezii despre România, poezii despre președinte, poezii despre gânduri, poezii despre frumusețe, poezii despre șefi, poezii despre visare, poezii despre sărăcie sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Scrisoarea III (Biletul lui Călin)
La un semn, deschisă-i calea și coboară din mașină,
Împărțind bezele-n dreapta și în stânga, o blondină.
Tu ești, șefu? Da, frumoaso. Am venit să te mai văd
Și să stăm la sfat, Traiane, că în țară... e prăpăd!!!.....
Orice gând ai, păpușico, și-orice inima-ți dictează,
Ai ales corect momentul, șezi colea și croșetează!
Sau, cât scot la sticla asta nenorocitul de dop,
Vezi că, după draperie, ai o mătură și-un mop!
După ce ștergi bine praful, deapănă-ți în tihnă sculul,
Însă ia aminte bine la tot ce-ți zice masculul!
Noaptea asta petrecută la Palat n-ai s-o regreți
Și-o să vrei și altădată experiența s-o repeți.
Hă, hă, hă, n-ai vrea, frumoaso, să ne și distrăm puțin
Și s-o punem de-o scenetă cu... biletul lui Călin?
Mi-amintesc, cam vag, din școală, c-a scris unul o scrisoare
Despre Baiazid și Mircea. N-o fi fost Vlahuță, oare?
Chiar de nu sunt eu prea sigur cum stă treaba în scrisoare
Și cam ce-o fi zis poetul, hai să facem o-ncercare!
Chiar cu riscul de-a mă pune opozanții mei la zid,
Fii tu Mircea, dar nu Geoană, iar eu fi-voi Baiazid
[...] Citește tot
parodie de Ilie Bâtcă, după Mihai Eminescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre scrisori, poezii despre păr blond, poezii despre mâini, poezii despre ministere, poezii despre țărani, poezii despre șerpi, poezii despre văi sau poezii despre vinovăție
Undeva pe front
Am plecat cam triști de-acasă și puțin încrezători
Prin dotare și moral că am fi bravi luptători.
Mai încercăm noi când și când cu "Și-am plecat la Moscova",
Dar ne gândim că s-ar putea s-ajungem și altundeva.
Mergând în nesiguranță mai mult tăcem decât vorbim
Și cu nesaț de condamnați cuprinsul dintre zări sorbim
Meditând în mare taină, păstrată cu suprem efort
Asupra groaznicei dileme; a fi captiv sau erou mort.
Am mers așa zile și nopți, săptămâni și luni în șir
Dar prin câte am trecut e inutil să mai înșir...
Căci scopul simplu de moment este ce am făcut noi
Să îndulcim viața amară creată de acest război...
Iar răspunsul e tot simplu; oriunde am fost am jucat cărți
Membrii activi și chibzuiți împărțiți în patru părți.
De grade nu mai țineam cont, firesc primând formația
Numai câte un ștab în ghină mai călca convenția...
Mă relanșezi tu, grad mojic, uite mă ce porcărie
S-avem pardon domnule membru, dar asta e pockerie
Și dezbrăcăm tunicile reîncepând din nou cu calm,
Tura terminându-se tot cu pocărescul psalm;
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare, poezii despre plată, poezii despre frică, poezii despre d, poezii despre secrete sau poezii despre prostie