stefan klein

O mamă ne uneşte...

Ardealul mi-e lumină, mi-e leagăn românesc,
La Putna mi-e credinţa, pământul strămoşesc
Oltenia, mai mândră, străluce româneşte;
Din Dobrogea la Nistru, o mamă ne uneşte.

Banatul este fruncea la graniţe străine,
O, dulce Românie la ceas de rugăciune;
În vremuri de răstrişte, în vremuri de război,
Ţi-a fost călită vatra cu sânge de eroi...

poezie de Ştefan Radu Muşat din Constelaţii Diamantine, decembrie 2015
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mistreţul cu colţi de argint, este o baladă din tinereţe, scrisă în 1945 la Sibiu. Intenţia mea a fost să scriu un text poetic, de tip baladesc, al cărui simbol să se preteze la diverse interpretări, fiecare din ele la fel de plauzibile. Cred că, în sensul acesta, am reuşit, întrucât acest poem a avut parte de o hermeneutică extrem de variată, pe care nu este momentul s-o exemplific şi acum.

Ştefan Augustin Doinaş în Precizări asupra poemului Mistreţul cu colţi de argint
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În numele amiciţiei ce ne leagă, te rog să inserezi în Jurnalul Naţional aceste rânduri adresate multor ziarişti sau reporteri din mass-media centrală, tineri sau mai puţin tineri, dar toţi de o seamă cu barbaria. O fac atât în numele meu, cât şi al unor prieteni ca Radu Beligan, Sergiu Nicolaescu şi Ştefan Iordache, hărţuiţi, ca şi mine, cu neruşinare tenace, de nişte condeie butucănoase.

Fănuş Neagu în Scrisoare către jurnalistul Marius Tucă (2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creaţia superrealistă, pe care noul romancier al secolului al XXI-lea o doreşte, este un joc al mutărilor de destine, murdar şi ineficient pentru un intelectual, care se pierde într-o lume viciată, nu lipsit de inteligenţă, de şcoală ascunsă a iniţierii, chiar dacă se lasă purtat şi zbenguit în lumea profană, care îl doreşte pentru ideile şi sclipirile minţii perpetue spre gândiri înalte, satisfăcându-le plăcerea...

Ştefan Lucian Mureşanu în Regresivitatea termenului literar: durerea fizică şi durerea sentimentală; dorul existenţial
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sălbăticia frumosului pur s-a regăsit în nuanţa marelui suflet: publicul, el fiind permanent pe scenă alături de artist. Fuego, la rândul lui, a făcut conexiunea perfectă: sufletul publicului a fost sufletul artistului; sufletul artistului s-a lăsat depăşit de tinereţea febrilă a publicului în care Artisticul a fost pe durata întregului spectacol o vârstă a tinereţii permanente.

Ştefan Radu Muşat în Paul Surugiu – Fuego în Concertul Pop Simfonic de la Sala Palatului - 15 Mai 2022 (16 mai 2022)
Adăugat de Nicoleta Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Te-asemeni florilor de primăvară
Atunci când îşi desfac petalele
Tu radiezi o frumuseţe rară
Şi pentru tine luminează soarele

Tu eşti un înger printre oameni
Trimis din cer de Dumnezeu
Să mă veghezi pe mine pretutindeni
Să mă înveti să înving ce-i greu

Tu eşti luceafar între stele
Şi vreau să fi a mea pe viaţă
Cu tine uit de clipe grele
Doar tu îmi dai speranţă

poezie de Stefan Tabacu
Adăugat de Stefan Tabacu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era un sat de 2500 de suflete, sat de pustă, străzi drepte, perpendiculare, plin de praf, de noroaie, zăpadă multă, un ger straşnic iarna, oameni şi săraci şi înstăriţi. Se făcea politică în satul meu. Cei mai lipsiţi erau ţărănişti de-ai lui Maniu – Maniu se bucura de mare trecere – cei mai înstăriţi erau liberali.

Ştefan Augustin Doinaş în Interviu la TVR - Cleopatra Lorintiu. o producţie TVR Cinema ,film distins cu premiul APTR pentru em
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

A ruginit frunza din vii
înspre Sovata, Ghimeş şi Zizin
dar la babord în Waikiki
ce soare blând, de aur plin.

Pustii sunt lanuri şi câmpii
departe-n Turnu Măgurele
în golf la orele târzii
cade-o cascadă grea de stele.

Când rândunelele-au plecat
se-ntorc la cuiburi papagalii
pustii sunt horele din sat
dar plini de floare portocalii.

poezie celebră de Ştefan Baciu
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata: Bă, tu chiar ai iubit şi luna şi păsările şi vântul, chiar şi zilele în care ai fost trist? Lumea asta e atât de rea uneori, cum poţi tu s-o iubeşti?
Băiatul: Aşa m-am născut. De fapt aşa ne-am născut cu toţii, numai că unii sunt prea laşi ca să iubească. Un eşec îi împinge la renunţare. Iar renunţarea înseamnă că trăiesc degeaba până la sfârşitul vieţii lor.

replici din piesa de teatru [o staţie...], scenariu de Ştefan Peca
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul lui Ştefan cel Mare

Seara răspândeşte umbrele-i uşoare.
Şi melancolia trece gânditoare.

Dar Ştefan cel Mare, rătăcit prin văi,
Dintr-un corn de aur cheamă bravii săi.

Inima-i zdrobită ca a lui oştire;
Ţara-i întristată ca a lui gândire!

Pe un colţ de piatră şade el în dor;
Vântul suflă păru-i lung, fluturător.

Pentru-ntâia oară inima lui plânge!
Ochii lui revarsă picături de sânge.

Acolo dă capul somnului mijind
Ce-i închide ochii cu-aripa-i d-argint.

Iată că-i apare o fecioară jună,
Ale cărei plete strălucesc la lună,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Cartea - Legende Istorice
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!