semne

Există multe alte fenomene care se apropie de actele ratate, dar cărora această denumire nu li se potriveşte; le numim acte accidentale sau simptomatice. Ele au de asemenea caracteristicile unui act nemotivat, insignifiant, lipsit de impotanţă şi mai ales superfluu. Dar ceea ce le deosebeşte de actele ratate propriu-zise este absenţa unei intenţii contrare şi perturbatoare venind să contrazică o intenţie primară. Ele se confundă, pe de altă parte, cu gesturile şi mişcările care servesc drept expresie emoţiilor. Fac parte din această categorie de acte ratate toate manipulările, în aparenţă fără scop, pe care le executăm, ca şi cum ne-am juca, cu veşmintele noastre, cu vreo parte a corpului nostru, cu obiectele care ne stau la îndemână; melodiile pe care le fredonăm aparţin aceleiaşi categorii de acte, caracterizate în general de faptul că le suspendăm, tot aşa cum le-am declanşat, fără motive aparente. Ori eu nu ezit să afirm că toate aceste fenomene sunt semnificative şi pot fi interpretate în acelaşi fel ca toate actele ratate, că ele constituie mici semne revelatoare ale altor procese psihice în deplinul înţeles al cuvântului.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tradiţie

Este o tradiţie să plângi
Poetic şi cast
Copii orfani cu părinţi lângă ei,
Bătrâni cu copiii plecaţi.
Cu sufletul arzând ca o icoană
În visul părinţilor...
Depărtare!!!!!!
În suflet tăciuni, aşteptare
Sub paşii nevolnici şi grei.
Este o tradiţie să plângi
La parastase şi cruci
Pruncii morţi, fraţi, părinţi
Ce plecat-au cuminţi
Ca un semn de-ntrebare -
Suflete risipindu-se-n zare.
Plângi, atâta timp
Cât mai crezi că se moare!
La răscruci sunt troiţe...
Mănăstiri ridicate...
Toate-s semne lumeşti,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă latră asfinţitul şi nu cred

Semăn tot mai mult a copac.
Mai cuminte decât busuiocul
trimit semne disperate de ajutor celor
de pe ţărm, dar am să mor
tot căutând un om mai singur decât mine în acest univers
din care nu pot evada.

Semăn tot mai mult a copac, un copac
din care fac fluiere alţii. Veselia din inima mea
nu încape în frumoasele piepturi ale altor
bărbaţi. Au sufletul greu şi nu ştiu
să mângâie cu privirea nici o poveste.

Mă latră asfinţitul şi nu cred
că mă va muşca niciodată de nume.
Mama mi-a spus că eram sortit îngerilor,
după ce am trecut prin luna octombrie
dar hazardul a hotărât altceva. Mama
a închis ferestrele casei demult,
nimeni să nu vadă tristeţea fiului ei de acum.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Sava din Insolenţa nopţilor
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şpaga trece pe roşu

Beizadeaua căptuşită până la gât în euroi,
Apasă pe acceleraţii şi trece-n goană peste noi.
Nu-i pasă nici de semafor, nici de-alte semne de pe stradă.
El dă manelele la maxim şi toată lumea vrea să-l vadă,
Că lângă el în jeep se-ntinde fătuca nu ştiu cărui boss,
Ce ţine hăţurile urbei şi e la pungă cel mai gros.
Aşa că loaza dumisale nu are legi, nici uşi închise,
Dispreţuieşte pe oricine, că toate lui îi sunt premise.
Un poliţist nici nu-ndrăzneşte să-l amendeze, dupa caz,
Se face că nici nu-l observă, că altfel intră în necaz.
Şi te apucă disperarea, la noi, ceilalţi când te gândeşti,
Că te opreşte la vreun filtru, chiar dacă tu nici nu greşeşti...
Îl vezi pe durul poliţist, ce plin de zel se dă la tine!
Îţi cercetează-atent maşina şi-ţi spune că ceva nu-i bine.
Tu ştii că n-ai niciun cusur, dar n-ai decât să-ncerci un truc,
Şi vei scăpa şi de amendă şi vei scăpa şi de năuc:
Să foloseşti un "PLIC-MINUNE"! doar ştii, că peste tot se poartă;
Tu nu ai spate-asigurat, pe tine nimeni nu te iartă.

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când berzele pleacă în august

Berzele se-adună-n stoluri şi fac roată peste sat,
Se-vârtesc ca într-o horă, parcă inspectează locul
Şi planează-n rotocoale, apoi din aripă bat,
Bat cu aripile-n aer săgetând spre sud cu ciocul.

Şi-au luat cu ele puii care-ades se pierd de stol,
Câte una se întoarce ca un ghid şi îi adună,
Stolul îi îmbrăţişează şi îi prinde-n rotocol
Şi trec dincolo de zare, peste dealuri, împreună.

Nu e toamnă, nu e vremea, vara este încă-n toi
Zborul lor spre alte ţărmuri lasă semne de-ntrebare
Cine, ce nu le mai place, de ce pleacă de la noi?
Lasă pe pământ doar umbra şi se pierd în depărtare...

Mă cuprinde o tristeţe când văd berzele plecând,
De sub gene se prelinge câte-un strop mărunt de rouă
Fiindcă ştiu că după ele mă vor părăsi curând
Mierla şi privighetoarea... şi mai ştiu că toamna plouă...

[...] Citeşte tot

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către Isus

Isuse scump şi blând Pastor
Ce Jertfă viaţa Ţi-ai predat,
Tu-mi eşti acum, Mântuitor
Ce-n suferinţă, m-ai salvat
Pe crucea Golgotei purtat!

Mi-ai arătat prin Jertfa mare
Iubirea-Ţi pentru păcătos,
Şi-ai pus ca ţintă-n adorare
Exemplul Tău cel maiestos
În dragoste-arătat frumos!

Te rog ajută-mi scump Isus,
Dragostea Ta s-o preţuiesc,
Si să ascult, să-Ţi fiu supus
Şi-n dragoste, să vieţuiesc
În anii-n har, care-i trăiesc!

În viaţa aceasta sunt străin
Pribeag, şi călător eu sunt,

[...] Citeşte tot

poezie de Flavius Laurian Duverna din Dor de veşnicii (8 martie 2007)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infern

E sâmbătă seara la căminul zece şi în oraş
de geam atârnă un cearceaf pe care stela va coborî la noapte
la capătul scării e un păianjen uriaş de care nu putem trece
dar stela ştie să înşele vigilenţa păianjenului
sâmbăta e cea mai periculoasă seară a săptămânii
dacă vrei să pleci acasă ai nevoie de bilet de voie
dacă vrei să ieşi în oraş un bilet de voie nu e suficient
trebuie să-ţi cumperi o învoire treaba ta cu ce şi de la cine
eu stau în pat înconjurată de un gard invizibil de care se lovesc cuvintele celorlalte
şi nu putem pune la cale un plan de evadare
de fapt lor le e frică şi visează că nu le mai este frică
se mulţumesc să traverseze holul de la un capăt la altul
şi să fumeze snagov ori bt in cel mai bun caz
uneori primesc semne pe pervaz se aşază un porumbel voiajor şi eu mă apropii
de el îi desfac inelul şi citesc mesajul
fetelor ar trebui să plec
mă întorc înapoi în pat şi mă fac mică-mică până încap
într-o pagină albă care ca într-o magie se umple apoi de cuvinte

poezie de Maria Postu (15 ianuarie 2016)
Adăugat de grizantema
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetiţie generală a ultimului drum

Cum vise şi speranţe se nasc doar în zadar
Azi moartea o salut iar vieţii îi pun belciug,
Visez un ultim show să-i las lumii în dar,
În dric blindat de sticlă şi fără de coşciug.

Îmi iau coroane singur, din alea naturale,
Tocmesc şi gospodine experte în colivă,
Invit vreo opt amante să-mi fie bocitoare
Iar la priveghi să-mi cânte neapărat o divă.

Şi ne distrăm, şi bem, jucăm desculţi în foc,
În pauze concepem copii şi epitafuri
Iar la crăpat de ziuă o luăm uşor din loc
Spre cimitir, solemn, soboruri şi tarafuri.

Iar eu... ce stare de plăcere, ce-mplinire
Pilit şi tolănit ca Ramses pe patul auriu,
Înconjurat de flori, condus spre nemurire,
În dricul cel de sticlă, defunct şi totuşi viu.

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin Stoica (8 octombrie 2023)
Adăugat de Sorin Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea de azi

Sub unghii de ceară mi s-a cuibărit o lume murdară
La capătul lor au crescut nişte rămăşiţe de degete
De-ar fi fost frunze sigur ar fi fost feştede.
Opturile de lemn nu mai ard în şeminee
Nu se mai naşte nici un Homer,
n-are cine scrie o nou’ epopee.
Pe-o bucată pătrată de plastic
Înmuguresc tot mai mulţi
Mugurii conectaţi la arborele genealogic al lumii de azi.
Oamenii nu mai cresc drepţi,
Sunt tot mai violate pădurile de brazi.
Au luat coroana marelui Profet şi-au semănat-o peste tot
În locul lor
Ca o înmugurire spinoasă pe capul pământului
Şi-au pus semne de punctuaţie Cuvântului.
Nouzeci de unghiuri au rămas drepte
...ca proorocii din vremea lui Ilie
Magnetul unei flori n-atrage primăvara,
Puternice-s o sută, o mie.
Coliviile mici stau în coliviile mari crezând că-s singure pe lume

[...] Citeşte tot

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început a fost Cuvântul

La început a fost Cuvântul. Şi Cuvântul era la Dumnezeu,
însemna Cuvântul Domnului, acel cuvânt a fost Creaţia.
Dar de-a lungul veacurilor de cultură umană cuvântul
a luat alte înţelesuri, atât laice, cât şi religioase.

A avea cuvântul a ajuns sinonim cu autoritatea supremă,
cu prestigiul, cu incredibila şi uneori periculoasa persuasiune,
cu a avea Ora de Maximă Audienţă, o emisiune TV,
cu a avea darul de-a trăncăni, eventual folosind mai multe limbi.

Cuvântul zboară prin spaţiu, ricoşează din sateliţi,
mai aproape de noi decât a fost vreodată de cerurile
de unde se crede că a coborât.

Dar, după părerea mea şi-a celor ca mine,
cea mai mare transformare s-a produs cu mult timp în urmă,
atunci când el a fost pentru prima dată încrustat în piatră
sau trasat pe papirus, când sunetul s-a materializat pentru privire,
din a fi auzit, în a fi citit prin semne, apoi prin text;
şi a călătorit prin timp de la manuscris la Gutenberg.

[...] Citeşte tot

poezie de Nadine Gordimer din Scris şi Fiinţă, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!