cultura e ceea ce

O! Darul meu...

De ce-ai fost mamă negândită
Şi nu m-ai dat la carte?
Să fiu şi eu mai fericită
Să am pe lume parte.

De zile mai cu mult noroc
Şi mai cu veselie,
Iar nu să-mi ard sufletu-mi foc
Şi inima pustie.

N-aş mai ciocni de atâtea ori
La uşile închise,
Ci-aş fi cu adevărat poet
Iar nu-n plâns să mă-nărui.

N-aş suferi atât de crunt
Urgia soartei mele,
Şi n-aş fi azi ceea ce sunt
Un chin de lacrimi grele

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Andrieş
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noul val

Invazie de poezie într-un tsunami devastator
de liceeni fără de vârstă, ascunşi în valurile fără identitate,
în poze gânditoare, răvăşite de-un tumult cert simulat;
pe gânduri azvârlite pe ţărmuri, să le cucerească
cu mâlul purtat inconştient, fără ştiinţa vreunui învăţător...
Ramasuri de crâmpeie adunate dintre tot felul de citate
lipite pe sentimente cu subiect tabu... de iubiri de neexprimat,
într-o cerşetorie siropoasă, repetitivă, de vocabule să umple o dorinţă trupească.

O-ncâlceală de alge, pătunzător, mirositor putrid metaforistă,
se-nşiruind, dându-şi mâinile-ntr-o mâzgă de netezit creiere
unul de la altul; la fel necultivate, căci s-au înmulţit şcolile
lăsate oriunde, din retragerea apelor restrânse-n matca raţiunii
şi uitate pe-un uscat devastat, ca-ntr-o pictură naivă tristă...
într-o democraţie a liberei expresii, ce i-a prins pe toţi fără prevedere,
se-nsămânţând încet, încet o goliciune invazivă, ca microbii din toate bolile!
... O mare-nvolburată ce nu poate s-adape... din mult-săratu-amărăciunii.

Noroc cu încălzirea globală, ce-ntr-un târziu va topi tot, torente
aluvionare... şi nu vor mai rezista decât cei care ştiu să-nţepe suflete,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem din toate

Avem un preşedinte, avem şi prim ministru,
Avem guvern, avem şi sute de parlamentari,
Deşi nici unul dintre ei, nu este un ilustru,
Dar de îi iei la număr, suntem cei mai tari.

În toată lumea eu nu cred că mai există,
Încă o ţară, cu aşa de mulţi
conducători,
De–aceea toată România, e aşa de tristă,
Noi ne plătim cinci şefi, la trei locuitori.

Ce este şi mai rău e că–i plătim degeaba,
Nu fac nimic cât timp le ţine lor mandatul,
Abia–n finalul celor patru ani i – apucă treaba,
Şi ne promit orice doar să mai prindă altul.

Avem necazuri multe, avem lipsuri la toate,
Pe–acest pământ nimeni, nu ne doreşte,
Avem boli, ce peste tot au fost
eradicate,

[...] Citeşte tot

poezie de Paul Constantin (aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

hârtia se uită la mine
şi mă întreabă:
ce mai scrii? ce mai scrii despre
viaţa ta/
nu despre viaţa mea,
ci despre neputinţa mea, îi spun
da, da! totul se depărtează de mine
tot ce vine în calea mea
o virează brusc
eu devin un scâncet de animal
sau de fier ruginit
ceva din ce în ce mai mic
ceva care nu mai ştie
de ce ea se îndepărtează de mine
ea este ceea ce am iubit
cel mai mult pe lumea asta -
o adiere, o adiere caldă de fiinţe
care ieşeau din trupul meu,
coleoptere sau suflete

poezie de Călin Vlasie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între poet şi restul omului

ruptura aceasta se face destul de des
altfel nici că aş putea trăi nimicul
cu speranţa că e ceva important
sunt un trăitor normal
chiar banal şi insipid
aşa de imperfect
aşa de păcătos
atât de pătimaş
un amestec de carne şi păcat
indecent şi vulgar
nedrept şi ingenuu
lipsit de elementarul unei statui a închipuirii
sunt ceea ce se cheamă "om"
un animal ciudat care
din când în când
vorbeşte cu cerul
se răsteşte la ţărână
îşi smulge sentimentele să-şi facă cuib
şi visează că infinitul începe şi se termină cu el

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ştie de ce...

sufletul meu simte depărtarea
ca pe o durere ce
fierbe tăcut
sub poşghiţa vremii
nu mă încumet să o strig
acolo este locul ei

mă uit în oglindă şi
nu văd nimic
degeaba îmi revendic
ceea ce am pierdut
nici umbra
nu se mai agaţă de mine

şi ce trist

trupul mă debarcă
pe deasupra fiinţei
un alt anotimp
fără amprentă

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

nimic nu depinde de mine
nici predicţia inundaţiilor ce or să vie
nici gustul mîncării de dovlecei
şi nici reapariţia ta
pe un cal alb
învingînd dragonii aurii
ce-mi bîntuie
apartamentul sor-mii de două camere

chiar dacă ai să-mi spui că puteam să fac oarece
am să tac
n-am să te contrazic
dar oricum n-am făcut ceea ce-mi zici

e o seară tihnită de vară
ca să folosesc un clişeu aromat
în care televizorul toacă
eu stau în balcon
gol
ca-ntotdeauna

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre limbaj...

Cât despre limbaj... Tăcerea este, de asemenea, un limbaj.
Când nu mai este ordine în ceruri
noi facem ceea ce facem
prin noroc sau forţă,
sau prin componentele dorinţei.
Puterea creşte asemeni vegetaţiei,
în natură nu sunt preferinţe.

Nu ştiu de ce o frunză trebuie să valoreze mai puţin
decât Vaticanul
sau despre ce se îngrijorează constructorii.
Pietrele matematice recită logica lor
despre cruzime şi disperare,
iar noi intervenim gratificând nişte procese inscrutabile,
sculptând forme în aer.

poezie de Louis Dudek, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 1

Frumoase creaturi, belşug noi ne-am dori
Al frumuseţii trandafir să n-aibă moarte
Şi chiar dacă cu timpul el se va ofili
Firavul lui urmaş în minte o să-l poarte;
Dar tu, cu ai tăi ochi ce ard cu violenţă
Aprinşi de ceea ce în tine se găseşte
Vezi foame peste tot, deşi e abundenţă
Şi eşti al tău vrăjmaş ce aprig te zdrobeşte;
În lumea asta pari o perlă minunată
Şi ne vesteşti acum o vreme cu mult soare
În propriul mugur firea îţi este îngropată,
Un bădăran avar, ce n-are asemănare;

Vai mama ei de lume, că pe acest pământ
Nu-i piere lăcomia nici lâng-al său mormânt.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a-nnegăsitulea

cu cât mă uit mai intens la vreun obiect
cu atât mi se şterge din vedere
mă învecinez cu ceea ce nu sunt
ating bucuria pe care nu o am
măsor golul întregului cu o umplere de inexistent
trăiesc nimicul descompus în preaplin
tăcerea mă trece drept pianină dezacordată
mă întreb dacă ce văd mă vede
respir nicăieriul de vară
izul inodor al unei dorinţe refuzate
întorc pagini scrise ca şi cum aş deşira literele
rămân cu nopţi albe în mâini
eşti forma ascunsă a iubirii
te strig şi numele se întoarce ventriloc
alerg pe lângă o iluzie
şi tot ce e de găsit mă negăseşte

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!