tinerete

Leagănul

Doamnei Eugenia Brediceanu

Eram aşa de obosit
şi sufeream.
Eu cred că sufeream de prea mult suflet.

Pe dealuri zorile îşi deschideau pleoapele
şi ochii înroşiţi de neodihnă.

Pierdut - m-am întrebat:
Soare,
cum mai simţi nebuna bucurie
de-a răsări?

Şi-n dimineaţa-aceea fără somn
cum colindam cu paşi de plumb
într-un ungher ascuns am dat de-un leagăn.
Păianjenii-şi ţeseau în el măruntele lor lumi,
iar carii-i măcinau tăcerea.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Laudă Franciscăi mele

Noi cântări ţi-nstrun eu ţie
Ramură care adie
Peste inima-mi pustie,

Învăscută-n flori surate,
Tu, mai gingaşă din toate
Ce mă mântui de păcate,

Şi cum râul Lethe-alină
Vlagă-mi dai, fântană lină
Pururi de săruturi plină.

Când în calea mea detună
A ispitelor furtună,
Te iveşti, zeiţă bună,

Ca o stea mântuitoare
Şi mă scapi de la pierzare
Inima ţi-anin pe-altare!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt singura persoană căreia publicarea acestor rânduri îi poate dăuna. Îmi va fi dat să aud cele mai neplăcute reproşuri la adresa superficialităţii, mărginirii spirituale, lipsei de idealism şi de înţelegere pentru interesele supreme ale umanităţii. Pe de o parte însă, aceste imputări nu sunt noi pentru mine, iar pe de altă parte, când cineva a învăţat, încă din tinereţe să treacă cu vederea dezaprobările contemporanilor săi, cum ar mai putea acestea să-i pricinuiască vreun rău la vârsta senectuţii, când el este sigur că în curând se va afla departe de orice favoare sau dizgraţie? Mai demult era altfel: ca urmare a unor asemenea declaraţii, puteai să-ţi scurtezi în mod sigur existenţa pământească şi să-ţi apropii rapid prilejul de a dobândi o experienţă proprie cu privire la viaţa de apoi. Dar, repet, acele timpuri au trecut şi azi asemenea mâzgăleli trec nepedepsite chiar şi pentru autorul lor.

Sigmund Freud în Viitorul unei iluzii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te văd mai fericit

Te văd mai fericit, mai optimist
Înseamnă c-ai primit Cuvântul
Erai pe panta spre ţinutul trist
Dar de-azi spre Rai îţi e avântul.

Îţi văd doar zâmbete-n priviri
Iar graiul tău acum e dulce
Ţi-e gându-acum spre împliniri,
Spre tot ce Fiu-ţi poate-aduce.

Te văd mai plin de tinereţe
Eşti gata s-ajuţi unde-s nevoi
Surâsu-ţi e-n stare să dezgheţe
Lăuntru-ngreunat de lut şi sloi.

Te văd îndrăgostit de lucru-n vie,
De tot ce-L onorează pe-Adonai
Şi-atunci când ai compus o melodie
Ai scris-o îmbrăcat în albul strai.

[...] Citeşte tot

poezie de George Cornici (9 august 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea lui Adrian Păunescu

(5 noiembrie 2010)

Nu era un ipohondru,
Înzestrat fiind, ca un domn,
Păstrând din tinereţe o obsesie
Numită intuiţia morţii,
A fost un om, un poet,
Cu o sensibilitate fabuloasă,
Un luptător neobosit,
Gândea, citea, scria poezii, articole,
Lăsând în urmă mari lucrări
Şi mai bune şi mai rele
Şi noroi şi multe stele...
El a iubit o ţară în aşa măsură,
Unde nebunii clocotesc de ură,
A fost un râu cu izvoare înmiresmate,
Abia acum, când nu mai este,
Realizăm cât de mare a fost.
Poetul n-a învăţat să moară,
Spunând adesea: Nu mă tem că mor,

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorului îi era dor şi de toate poznele pe care le făceau acei tineri neastâmpăraţi. Nostalgic, deschise un album cu fotografii, destul de multe; amintiri adunate în timpul vieţii sale, comori nepreţuite... N-avea pe nimeni alături, să-i aline suferinţa, era singur, dar se obişnuise astfel. Singurătatea nu-l transformase într-un om ursuz, lipsit de sentimente; dimpotrivă, îi accentuase bunătatea. Iar funcţia pe care o îndeplinea de destui ani în acest Institut, încă din tinereţe, nu-l transformase nici aceasta într-un om strict, sever, inabordabil, învăţat doar să împartă ordine şi să i se dea ascultare. Deloc... Nu reuşi să închidă ochii decât târziu, foarte târziu, aproape spre dimineaţă, când mai avea puţin şi deja trebuia să se trezească; dar îi visă, negreşit, pe cei şapte tineri, pe puntea principală a navei albastre. Iar asta era foarte odihnitor...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adus de spate

merge târşit prin laborator
gândind o poţiune izbăvitoare
să readucă frumuseţe
şi tinereţe propriului corp
obosit de trecerea anilor
cade absent pe gânduri
prăbuşit într-un jilţ vechi
imaginea fetei nu-i dă pace
simte gura uscată şi limba
umflată aproape că-i sparge
dinţii cariaţi degeaba
caută formula într-o carte roasă
dacă greşeşte din nou
o să zacă câteva luni
îndurând transformarea
meditaţia este întreruptă brusc
de şobolanii veniţi în vizită
îşi cer drepturile şi sunt gălăgioşi
în stare să roadă ziduri
să atace tot ce găsesc

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaşca de cafea cu apă grea

Colegul meu nebun din tinereţe,
Cu nume de-împărat roman,
Inconştienţi intram în bătrâneţe,
Ţi-aduci aminte, Adrian?

Din prima ceaşcă de cafea mortală,
Cu primii stropi de distilat,
Din româneasca sarjă capitală,
De apă grea, noi am gustat.

Sunteţi nebuni, o să muriţi devreme,
Voi n-aveţi minte nici un pic.
Şi sunteţi purtători de anateme,
Caimacuri negre de ibric.

Voi ştiţi cât e de pură apa asta?
Doar un egal mai are pe pământ!
Cum v-a intrat în oase azi năpasta?
Cum aţi făcut cu moartea legământ?

[...] Citeşte tot

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cireşele uitate

ţi-am fost atâţia ani povară
de noapte şi de zi
amară ca cireşele de vară
strivite între dinţi şi dăruite ţie
şi-acum mă suni şi-mi spui
cu glasul stins şi rugător
că-ţi este dor de mine
nedreaptă-i ora asta în care ai sunat
nedrept oraşul ăsta care doarme şi iubeşte
noaptea ştie cum se zideşte tristeţea
cărămidă peste cărămidă, lacrimă după lacrimă
aici păsările cântă, chiar dacă sună trist
şi florile în fiecare zi spre soare se îndreaptă
şi-n palme sărutări şi zâmbete adun
iar între timp atât de multe ore de încântare am uitat

doar pumnul de cireşe amărui strivite-n poala rochiei de vară
miroase-a tinereţe, a dragoste şi-a moarte
pentru că tot mai scurte zile vin
cu frig mai mare, cu zăpezi mai mari

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Merchez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El şi Ea

Două boli, două necazuri, două trupuri ce atârnă,
Ce-au învins se pare Moartea, trec ţinându-se de mâna!
Doi copii frumoşi la suflet... calmi şi plini de bunătate,
Sprijiniţi merg unu-ntr-altul, emanând seninătate.
Mâna lui, căzu o clipă pe obrazul ei ridat;
Încă vede-n el splendoarea chipului de altădat.
Două lespezi umblătoare... două cruci încovoiate
El o soarbe din privire... ea îşi dă părul pe spate
N-au nevoie de cuvinte! Se cunosc... de când Pământul;
Iar purtarea şi iubirea le înlocuiesc cuvântul.
Nici azi El nu recunoaşte... tot aşa, ca-n tinereţe
Că trăieşte doar prin dânsa... c-o adoră... c-o iubeşte...
Ori Ea... ştie; îl cunoaşte... şi-are sufletu-mpăcat
Dar se face-a nu-nţelege, cum făcea şi altădat.
Doi bătrâni... un singur suflet...
Sub povara grea... de nea.
Insăşi Moartea îi iubeşte... nu gândeşte să îi ia!
Nu voieşte să îi ducă-n a ei linişte deplină!
În întunecata-i lume... ce nevoie-i de lumină?

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!