mi�care literar�

Un nod pe care nimeni nu-l desface

Doi pisoi naivi, îmi stau în poală
Şi torc un fir de calm imperturbabil
Înţelepciunea care e, probabil,
O scurgere tăcută şi domoală

Meditează ei, meditez şi eu
Cocorii lumii zboară peste ape
În care vin să se îngroape
Fiecare soclu cu un zeu

Absent, răscolitor, un duh de pace
Cu uimire peste noi se varsă
Parcă mi-ar spune: - Asta-i doar o farsă,
Un nod pe care nimeni nu-l desface;

Sorb din cafeaua mea molcum
Un ambient de linişte senilă
Şi dintr-odată mi se face milă:
Care din noi, mai mult noroc avum?!

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertate cu care...

Ne-am cucerit o libertate
Cu care nu ştim ce să facem
De azi putem şi noi să dăm sfaturi
Celor care nu nevoie de ele

Copacii pe care se aşezau
Acele păsări necunoscute,
Până seara se uscau din rădăcini
Şi între noi se isca un război

Ziua e din ce în ce mai tristă
Ziarele se citesc de la dreapta spre stânga
Pâinea e din ce în ce uşoară
Şi din ce în ce mai scumpă

Fiecare umblă cu un butoi de pulbere în spate
Toţi nebunii au chibritul aprins,
Telefoanele roşii s-au desfiinţat:
Azi primim ordinele prin satelit!

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito

să mai cumperi prăjituri şi altă
dată: uite, îmi place cutia de plastic
neagră şi mată
în care sunt ambalate, în care
pot să ţin pensule ciufulite sau genele scămoşate
şi-n care
baclavalele amandinele sau doboşul mai scorţos
rămân mii de ani (?!) cu miros
iubito, cu
miros de noapte de îndulcire
cu dragoste pictată cu siropuri pe trup
urile noastre
în cutia de plastic in-destructibil în
tr-o istorie, previzibil, edulcorată

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărţile nu există cu adevărat

cărţile nu există cu adevărat,
există doar nişte petale de gând
încrustate în lemnul copacilor,
care te răvăşesc
pe drumul rece
dinspre miazăzi spre miazănoapte,

cărţile nu există.
există doar nişte vise de flăcări,
nişte pagini de frunze
care se lasă scrise cu litere de bronz
cu o pană de vultur,

cărţile nu există,
sunt doar nişte plăsmuiri care răscolesc
pânzele unor corăbii încărcate cu comori,
scufundate
în adâncurile fiinţei
pe o mare sfâşiată de
dor,

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizonturi

despic o linie în patru
să aud tăcerea cum
usucă cuvântul
ca o arşiţă
fără zi
în care
nu vine şi nu
pleacă nimeni
în spatele umbrei
stau paşii rânduiţi
pe mijlocul drumului
gata de fugă
acolo unde se rup
marginile zilei
sunetul rămâne surd
ca o zbatere lăuntrică
liniştea doarme ascunsă
într-o privire
doar iarba respiră din întinderi
pentru a nu-şi pierde culoarea...

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria celor care au aşteptat alte trasee

noi
când plecăm pe lună
încercăm trasee neobişnuite

de multe ori alegem
ochii iubitei pe moarte
sau mâinile bunicului
care răsfoiesc o carte

trimitem într-o vizită lineară
gustul de toamnă amară
şi aşteptăm călătorii
să ne bată în cuie
un candelabru din oase

când plecăm pe lună
alegem la întâmplare
o diagonală terestră care plonjează în mare
şi ne obişnuim cu adevăruri
cât nuca de cocos

[...] Citeşte tot

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teama...

Ce întuneric... o... ce negură deplină
Aici, în inima se-aşterne...
Nu sunt nici stele, nu-i nici luna...
E doar o voce care geme.

O voce stinsă, blândă, care plânge...
E-nchisă colo de mult timp.
Pe-obraz se scurg lacrimi de sânge
Şi plânge pe acelaşi ritm.

Abandonată de-al său înger
Cu care a-nvaţat să zboare
Priveşte tristă către cer
Şi se întreabă: "De ce oare?"

Singurătatea o învinge
Şi chiar de-ar vrea, nu poate spune
Ca suferinţă se va stinge...
Pentru că teama o răpune.

poezie de Marius Ionuţ Andronache
Adăugat de Marius Ionuţ Andronache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duminica respiraţiile tac...

dimineaţa de duminică
e o simplă deschidere
spre rugă

moment în care
Dumnezeu sărută un copil

respiraţiile tac...

ce mult contează o zi
în care ai senzaţia că exişti
chiar dacă mâine
totul va fi altfel...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din scrisori acasă

Mă întrebi de ce îmi irosesc viaţa scriind?
Găsesc vreo plăcere?
Merită?
Mai presus de toate, sunt plătită?
Dacă nu, atunci, care este motivul?...
Scriu doar pentru că
Există în mine o voce
Care nu se va linişti niciodată.

poezie de Sylvia Plath, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cassius Hueffer

Mi-au dăltuit în piatra funerară cuvintele:
"Viaţa lui a fost blândă, elementele care îl alcătuiau astfel amestecate
Încât natura putea, mândră, declara întregii lumi:
Acesta a fost un om."
Acei care mă cunoşteau, zâmbeau
În timp ce citeau această retorică goală.
Epitaful meu ar fi trebuit să fie
" Viaţa nu a fost blândă cu el,
Elementele care îl compuneau erau astfel amestecate
Încât viaţa lui a fost o luptă
În care el a fost cel măcelărit".
Cât am trăit, nu m-am putut împăca niciodată cu vorbele mincinoase,
Iar acum, mort, trebuie să mă supun unui epitaf
Engravat în piatră de un tâmpit.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!