fiul risipitor

Reflecţii

Se gudură de câte ori mă vede
şi nu ştiu, să-l privesc, aşa prin sticlă,
fără vreun gând -ce-i pus ca să mă-ntrebe-
sau să-l ador, să îmi fac inima mai mică,
să-i dedic clipa c-un minut de întrerupt,
că oricum nu pierd, chiar şi de-ntoarcerea-i unică
şi totu-i scurt şi nici nu ştiu de e întâmplare...
Dar bine-i să mai las din mine, din emoţia de-un furt.
... Sau să stau singur, un stingher, mereu mai des
profund introvertit, cu crez că-n propriul gând aşa mă ţes
cu mine însumi, mă pitind de drag ce mă-nconjoară... Mă edific
retras, ştiind că sunt dorit
să mă scald trup şi suflet, ca o boare
în înmuieri de ochi, mirific...
să rămân probă, cum tapetul,
un colant pe sute-mii retine,
să fiu cum linguriţa cu şerbetul
dintr-un pahar cu apă de cleştar, se savurând de bine...
Nu ştiu, după atâta timp trecut,
cum să-l mai trec; aşa să-l pierd, risipitor

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între timp, Traian Simionescu se afla încă singur, pe puntea principală a navei albastre, la fel de îndurerat. Se strădui totuşi să-şi revină şi decise că ar fi cazul să-i anunţe pe părinţii lui Lucian că fiul lor se îndrepta spre casă, să-i liniştească. Se stăpâni însă cam greu; redobândindu-şi totuşi calmul, formă numărul familiei Enka. Spera să-i răspundă Diana, deşi era conştient că putea răspunde blondul, sau chiar unul dintre părinţii Dianei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii lui nu se aflau jos, în camera de zi; probabil nu se treziseră încă. Lucian nu-i deranjă. Era prea devreme să plece spre Institut. Se duse spre bucătărie, să pregătească repede de mâncare pentru micul-dejun; o gustărică uşoară, de dimineaţă, pentru toţi membrii familiei. Papagalul de pe umărul lui primi şi el vreo câţiva biscuiţi. Când se treziră părinţii lui şi sosiră în cameră, găsiră micul-dejun deja pregătit, aşezat frumos pe masă, evident, de fiul lor.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vechilor auzuri

Ştii să-l auzi din, fără greieri, casa,
pe greierele-literă cum sare
din raftul cărţilor înşelătoare
(dar nupţial ce l-a primit mireasa?)
Din amintire sângele-l asculţi
cum bate-ntr-alţii povestindu-ţi fiul,
auzi în ceşti cum pâlpâie târziul
şi paşii dragostei i-auzi, desculţi?
Aud desfoliindu-se oglinde,
aud ceremonia ploii. Luxuri
ale urechii mele tresărinde.
la muzici mişcând apele-n havuzuri,
cu trupul meu în care-şi au morminte
cele mai vechi din stinsele auzuri.

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pictorial

poetul luptă mereu cu destinul
doar cuvântul este arma lui
transpune în slovă dorul, chinul
şi o ridică pe coama vântului.

poetul este fiul pământului magic
se întruchipează cu lanul de grâu
când este trist când este nostalgic
el ştie să ţină disperarea în frâu.

poetul este o pâine de lumină
o împarte vântul fărâmă cu fărâmă
o sevă dulce creşte în albumină
coşmarele şi agonia le dărâmă.

sunt fericită cu suflet de poet
gânduri boeme le răspândesc discret.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Romantica
Comentează! | Votează! | Copiază!

FIUL SOARELUI SFIOS

Mă irosesc în vorbe şi-n gesturi de iubire
Precum o lumânare în sfeşnic, de demult;
În jurul meu ard becuri cu mare strălucire,
Putere, bogăţie şi dragoste-n tumult.

Mă tem sfios de vânturi, şi-o gură cât de mică
Mă poate stinge-n joacă sau ca să-şi bată joc,
Am tată mândrul soare, dar tot îmi este frică
De cei ce luminează, deşi nu ard în foc.

Sunt predispus la moarte, căci sufăr de iubire
Şi mă topesc în versuri, visând la nemurire.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Osânda morţii

Ca Isus Hristos Mesia
Nimenea nu a mai fost
Să ne ofere veşnicia
Dragostea şi bucuria
Viaţa — să ne aibe rost

Numai El ne-a dăruit
Mielul Sfânt de pe Calvar
Viaţa nouă în sfârşit
Ca sufletul mântuit
Să ne fie doar prin har

Nu prin Lege şi poruncă
Ci-n credinţă şi-ndurare
În Acel ce ne e stâncă
Şi în dragostea-i adâncă
Căci ni-e Uşă de salvare

Hristos ne-a răscumpărat
Din blestemul crud al Legii

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am scris o singură carte, care se numeşte "Gânduri". Am scris-o, mai ales, din îndemnul cuiva, care se aştepta ca fiul lui Noica să scrie o carte. Şi când a deschis această carte, prima pagină era albă, a doua era albă şi toate celelalte la fel. Acum, la sfârşitul vieţii mele, mă gândesc să scriu altă carte care s-ar numi "Memorii", fiindcă aşa scriu toţi oamenii mari. Or, cum eu mi-am pierdut memoria, această carte va fi asemenea celei dintâi!

Rafail Noica în Celălalt Noica - Mărturii ale monahului Rafail Noica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simpaticule Daniel cel nedrept, când spun Marx, mă refer, ei da, la drăguţul, hegelianul, dr. Karl Marx, maurul de pe [...] | Citeşte tot comentariul

Iubite tinere şi mame, luaţi exemplul Maicii Domnului, răspundeţi aşa cum a răspuns ea, nu cereţi nici un semn şi lăsaţi să zboare, de pe braţele dumneavostră, români, în împărăţia lui Dumnezeu! Legănaţi pe braţele dumneavoastră sfinţi, fiindcă Dumnezeu vă porunceşte să naşteţi prunci, sfinţi; nu morţi, ci sfinţi. O, cât de binecuvântate sunt braţele mamei care a legănat sfinţi pe braţele ei, aşa cum Maica Domnului L-a legănat pe Fiul lui Dumnezeu.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme, în timp, ale unei alte

am adunat câteva cuvinte pe care nu le mai folosesc –
câteva cuvinte uzate, bancnote vechi, ieşite din uz
ca hârtiile albastre de o mie de lei
pe care le-am găsit intr-o zi în haina bunicii.
ce bine ar fi, m-am gândit, dacă trecutul ar putea fi răscumpărat
cu hârtiile de cincizeci de mii şi de zece şi de o mie de lei
toate rămase nefolosite de la eclipsă.
ce bine ar fi dacă trecutul ar putea fi răscumpărat
măcar în parte cu toate posibilităţile rămase nefolosite
ca nişte baloane vechi în care nimeni n-a suflat aer
şi de care nu s-a bucurat nimeni
aşa cum nimeni n-a gustat din bomboanele tăvălite în pudră de ciocolată amară
pe care bunica le-ar fi putut cumpăra de la magazin.
câteva cuvinte, câteva mii de lei rămase nespuse, rămase nefolosite de prea multă vreme,
uitate undeva unde ceva ar fi putut începe,
unde s-ar fi putut deschide o rană
numai ca să se vindece
unde ceva ne-ar fi tăiat răsuflarea
sau ar fi deşteptat în noi acele gesturi, acele trăiri
de care întineresc până şi oamenii cei mai bătrâni.

[...] Citeşte tot

poezie de Paul Gabriel Sandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!