cultura e ceea ce

Ritual

Mai trece înc-o noapte, mai trece înc-o zi,
Se scurge ce a fost în ceea ce va fi
Iar cel ce-a fost, în cel ce nu mai este,
Se trece din realitate în poveste,

Trece o noapte iarăşi şi după, înc-o zi,
Existul uită taina de a fi,
Îmbătrâneşte clipa-n albe catedrale,
Minunile luminii adorm în nopţi banale,

Cântul se trece într-un prelung ecou
Cât tot ce este vechi iar se transformă-n nou,
Tot ceea ce privim, ne pare o nălucă,
Ce va veni-l aşteaptă pe "este", să se ducă

Şi tot rotundul se învârte în spirală,
O lume minunată, definitiv ovală
Dispare în cetatea din zidurile firii,
Privind printre creneluri culoarea amintirii,

[...] Citeşte tot

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deserviciu politicos

Unii oameni sunt necruţător de oneşti
Spun adevărul şi-şi declară opiniile tăind în carne vie
Poate cu maliţie
Poate cu bună intenţie
Dar fără tact
Privite ca informaţii
Şi nu luate ca afront
Sunt o sursă de mare valoare

Unii oameni spun numai ceea ce vrei tu să auzi
Confirmând cu graţie tot ce faci
Venind spre tine cu vorbe calde şi luminoase
Ca şi cum ar încuraja un copilaş
Gândesc că lustruindu-ţi egoul te ajută
Sau că vor fi considerare persoane drăguţe
Sau nu gândesc deloc
Un deserviciu politicos

poezie de Kelly Kurt, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajunşi aici

Am făcut ceea ce am dorit.
Am renunţat la vise în favoarea industriei grele
oferite de unul celuilalt – şi-am salutat durerea
şi-am numit ruină imposibilitatea de-a accepta despărţirea.

Şi-acum suntem aici.
Cina este gata şi noi nu putem mânca.
Carnea-i aşezată pe iezerul alb al farfuriei.
Vinul aşteaptă.

Ajunşi aici,
există recompense: nimic nu-i promis, nimic nu-i luat.
Nu avem inimă sau bunăvoinţă salvatoare,
nici loc unde să ne ducem, nici motiv să rămânem.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise ( extras)

S-ar putea ca valurile să ne doboare şi să ne ia cu ele:
S-ar putea să punem piciorul pe Insulele Fericirii,
Şi să-l întâlnim pe marele Ahile, de care-am auzit atâtea.

Deşi prea multe ni-s luate şi multe trebuie să-îndurăm, deşi
N-avem puterea celor care-n zilele de-odinioară
Mişcau planeta şi cerurile, totuşi ceea ce suntem, suntem:

Avem acelaşi temperament al inimilor brave,
Slăbite de vreme şi de soartă, dar puternice în vrerea lor
De-a lupta, de-a căuta, de-a găsi şi de a nu îngenunchea.

poezie de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu...

Pentru lume sunt doar o piesă
Pe această imensă masă de şah.
Un pion nevinovat amestecat
În planurile vieţii,
O frunză neînsemnată
În acest copac uriaş...
Dar poate, pentru cineva,
Sunt mai mult de atât.
Poate sunt răsăritul
Care îi aduce lumină în viaţă,
Sfidând puterea întunericului...
Sau poate doar un fior
Care îi tulbură noaptea somnul...
Nu ştiu cine sunt...
Sau poate nu vreau să ştiu
De frica a ceea ce s-ar putea sa aflu.

poezie de Elisa Mihaela Iordache
Adăugat de Marina Dinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în primul fulg

mătasea cerului croindu-mi cămaşă bleu
cenuşie
pun doar marinul respiraţiei înserării
săvârşind-o
simplu, ca un gest cu mâna
pentru tine, femeie promisă!…

luminătorii îi prefac în cârlige, de fiecare
va atârna ceea ce nu voi reuşi
să fac pentru tine, femeie-dor… stai aşa
doru-i neutru, chiar prea neutru şi numai
iminenţa întâmplării – o simt – îl va sfărâma
ca pe un gând opus. iată
sunt un drum spre tine!

gol ca în prima zi
mă va recompune atom cu atom
drumul acesta rostogolindu-mă
azi fulg

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolnav de iubire

E o nebunie cât de mult îmi plac oamenii
când îi dezbrac de învelişuri,
atunci sunt limpezi în lumina cerului
şi nu vreau să le văd suişuri, coborâşuri.

Nu pot să nu-i iubesc privindu-i limpeziţi
nu pot să îi detest de sunt nemiluiţi,
toţi au un suflet mare în pieptul lor prea mic
şi au în ei candoarea din marele nisip

Nu vreau să spun cu vină ceea ce acum spun
e doar o nebunie în scrisul taciturn,
dar asta e esenţa, sunt lepădat de mine
în sufletul ce-l port am loc pentru mulţime

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 141

De fapt, eu nu cu ochii te iubesc,
Căci ei îţi văd cusururi mii şi mii,
Dar tot ceea ce ei dispreţuiesc,
Cu inima eu îndrăgesc, tu ştii.
Şi-urechii nu îi place vocea ta,
Nici pielii când m-atingi aşa meschin,
Nici gustul, nici mirosul nu ar vrea
Din tine să se-nfrupte la festin.
Cinci simţuri, cinci percepţii, tot nu pot
Să mă convingă să nu te slujesc,
Căci nu mai sunt bărbat, ci un netot,
Vasal şi rob, să scap nu izbutesc.

Cad în păcat, pentru că-s dependent,
Şi-s răsplătit cu chinuri permanent.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimicul din umbră

nu cere ajutorul umbrei
te va privi ca pe un nimic
şi asta pentru că
nu încerci să faci ceea
ce ştii mai bine

nu există ierburi de leac
pentru lene
iubire
blesteme şi nici pentru moarte
nu există
nici alte posibilităţi
când dorinţa devine
un cuib părăsit
de vrăbii
şi
ambele braţe îţi sunt amputate
de frică în interiorul tău creşte o umbră
singura cu ochii de piatră
ce creşte

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un zero absolut sau cât mai aproape de faţa cerului

mă aflu la intersecţia acelor de ceasornic
în mine a mai rămas puţină lumină
doar atât cât să scriu
ultimul bilet
absent pentru o clipă
respir haotic
nu mă mai recunosc şi nici nu-mi pasă
strig la cineva pe care nu l-am întâlnit niciodată

nu mai am timp să aştept
mă delimitez de ceea ce am fost şi
o identitate din care o să ies...

dar ce mai contează!

nimeni nu pleacă definitiv din acelaşi loc
e dor un ritual care-i ţine pe oameni
mai aproape de Dumnezeu

poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!