parintii mei

Cât despre cele cinci romburi de piatră, înalte de câte un picior şi jumătate, care se înşirau frumos alături de mormântul părinţilor; în amintirea celor cinci fraţi ai mei, care au renunţat foarte de timpuriu să-şi mai croiască drum prin viaţa aceasta de lupte, lor le datorez credinţa că bieţii copii s-au născut cu toţii culcaţi pe spate şi cu mâinile înfundate în buzunarele pantalonilor şi că nu şi-au scos mâinile din buzunare cât timp au trăit.

Charles Dickens în romanul Marile speranţe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Îngenuncheat de toamnă...
De-atâta toamnă, vor suspina izvoare
Iar eu te voi chema la nesfârşit,
În lumea unde totul s-a oprit
Şi din iubire, uneori, se moare.
Te-aşez pe tâmplă şi te-aşez pe frunte
De-atâta toamnă simţurile-mi scad,
Dar te iubesc şi pentru tine ard
Sunt torţă vie într-un pustiu de munte.
Şi totuşi, dacă plouă şi e frig
Şi ochii mei sunt râuri îngheţate,
Am dreptul meu să te zidesc în toate
Şi-ngenuncheat de toamnă, să te strig.

poezie de Adrian Abrudan (2014)
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respir din respiraţia ta însufleţirea mea...

Te-am iubit de-o viaţă, poate şi mai mult,
din cea anterioara –poate -
şi te-am pus deasupra vieţii,
să nu mă îndepărtez de mine.

Ţi- am alcătuit chipul din ochii mei,
din tâmplele şi buzele mele, întregindu-te cu o rană
de care nu mă pot vindeca vreodată.
Iubindu-te cu dor,
eu nu mă pot salva de tine –
respir din respiraţia ta însufleţirea mea...

poezie de Ştefan Radu Muşat din Dunărea de jos, nr. 160 - iunie 2015. Revista Centrului Cultural Dunărea de Jos (29 martie 2011)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale...

(petala de chin)

Cu ghearele sapam norii
aruncam seminte de copii
cresteau pufarine:
Daca vii, ii spuneam,
te invat sa ingeri
Daca nu pleci, iti dau
lumea mea si inca o petala.

Dumnezeu s-a mutat la minus infinit.

(petale de somn usor)

sunt facuta din palme:
doua mi le-au rastignit
in piroane de viata asta

[...] Citeşte tot

poezie de Lavinia Motoc
Adăugat de Yunonna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astenie

Ochii mei ar fi strigat după lumină,
dar nu i-ar fi auzit
nici măcar o rază.

Culoarea de igrasie
a norilor
aluneca din înălţimi şi,
încet,
se prindea în aerul
de septembrie
ca o căpuşă
în pielea unui animal obosit.

Dacă în loc de ochi
aş fi avut
alte două guri,
aş fi vărsat peste anotimpul ăsta
o imagine din mine şi,
ca unui cerşetor de fericire,
i-aş fi arătat că tumultul meu

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa (10 septembrie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva in trecut

Am sa plec intr-o zi,
Intr-un loc nestiut,
Intr-un munte secret,
Undeva in trecut.

Am sa plec in trecut,
Am sa plec intr-o zi,
Sa ajung cand te nasti,
Sa te pot intalni.

Stiu si eu ca-i ciudat
Si ca pasii-mi sunt grei,
Catre nunta din veac
A parintilor mei.

Las de veghe aici
Toti nepotii frumosi,
Eu ma intorc in trecut,
Eu ma intorc la stramosi.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autopsia neantului

Niciodată nu mi-e dor de mine.
Nu-s decât clipa care-şi recunoaşte căderea.
Sunt verbul care nu exprimă
nici fiinţă, nici lucrul.
Uit că mi-am pierdut amintirile,
pietricele pe un biet drum.
Să aplaud ceea ce mă nimiceşte:
vântul, viscolul,
voinţa de-a nu fi nimic?
Ce fosilă se-agită
în plămânii mei?
M-am decis să fac autopsia neantului.
Să fiu abstract mi-e de ajuns
ca să merit
cea mai pură absenţă.

poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Categoric este dificil de dat o definiţie a ceea ce, convenţional, este numit "caracter"; totuşi poate fi remarcat faptul că acesta din urmă poate fi atribuit eului în mod univoc şi am putut cunoaşte câţiva dintre factorii care îl determină: în primul rând transformarea vechii instanţe părinteşti în supra-eu, fapt care este de departe cel mai important şi cel mai decisiv dintre toate, mai târziu identificarea cu părinţii sau cu alte persoane influente, apoi încă alte identificări care sunt reziduurile relaţiilor obiectuale abandonate. La toate acestea se adaugă formaţiile reacţionale care îşi joacă întotdeauna rolul în formarea caracterului şi pe care eul le acumulează prin mijloace mai normale, mai întâi în refulările sale şi mai apoi când el respinge impulsiunile instinctuale indezirabile.

Sigmund Freud în Angoasa şi viaţa instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupoaica Frantei

ne-am intalnit intamplator intr-un port fara far,
la sud de capatul lumii.
ai crezut ca sunt Roger Mortimer si ai brodat cerul cu buzele in mii de culori,
unele apasatoare,
altele nu.
copiii nostri nu s-au nascut desi am avut mereu parte de ploi amestecate cu sange de inger,
turnul de piatra ne-a strans intre zidurile lui
implinind profetia.

dupa ce trupurile noastre au ramas fara inimi,
legenda a mai hoinarit un timp prin orasele obosite de menestreli apatici, rautaciosi.
apoi parintii ne-au ars cuvintele de dragoste intr-un loc tainic.
iubirea se vindea ieftin si lumea nu era pregatita pentru un compromis cu eternitatea.

ramas singur intre moarte si moarte,
am scris pe sabia credintei un nume de femeie:
Isabelle.

poezie de Eduard Dorneanu (3 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săraca ţară bogată

Săraca ţară bogată,
În veci vrea să dăinuiască.
Să nu piară niciodată
Glia noastră românească.

Săracii români bogaţi,
În veci vor ca să trăiască
Bine, în munţii Carpaţi.
După legea strămoşească.

Domnilor, conduceţi ţara,
Ori vă bateţi joc de ea?
Nu cumva aţi luat-o rara?
Sau aveţi o boală rea.

Voi ne distrugeţi acum.
Ne rămân copii pe drum.
Părinţii ni-i daţi afară.
Asta faceţi voi din ţară.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (17 octombrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!