nevoie

Tu eşti biblioteca mea

toată informaţia din univers
concentrată într-o singură inimă...

în paginile pielii tale
sunt arhivaţi toţi clasicii
alfabetul orbilor
şi biblia nefericiţilor...

tu eşti biblioteca mea
recitită la nesfârşit de ochii atingerilor mele
indescifrabilă
de la prefaţă până la erată
răspunsul la toate întrebările
şi întrebarea la care aş putea răspunde
în nenumărate moduri

trupul tău nu are niciodată nevoie de copertă
te răsfoiesc în toate modurile posibile
fără să mă satur...

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriel Petru Băeţan din Iluzii în ambalaje de carne (iunie 2011)
Adăugat de georgiana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vidul când trece din mine în lucrurile ce au nevoie de statornicia mea

nu a rămas nimeni care să spună că tăcerea e o armă cu două tăişuri
nu a lăsat nimeni acest gol să se retragă liber din noi
să tacă
prin adevăruri răsturnate
în timp ce nespusele din absenţe scriu istorii plauzibile
nu mai există erori
doar transparenţa eroilor când se retrag în deşert

nu de aici vor pleca cei ce trăiesc prin iluzii şi
nu aici vor reveni iluminaţii atunci când se adâncesc în sine ca nişte puţuri
înainte ca petrolul să ţâşnească
mai viu
decât sângele când leagă mamele de prunci şi seminţiile de statui

nu prin noi se va propaga viaţa
mai probabilă decât moartea
piciorul cârtiţei scobind tranşee
şi nu din noi va izvorî sămânţa nemuritorului
bocancul rupt
mai extatic decât fiinţa slăbănoagă scâncind în coaja ei

[...] Citeşte tot

poezie de Angela Furtună (31 ianuarie 2012)
Adăugat de Angela Furtună
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu toată lumea are gusturi bune

Te plac, femeie, îndrăznesc să-ţi spun
În scris, ce-i drept, nu şi direct în faţă,
Căci dac-ar fi atât curaj s-adun,
Aş mai avea nevoie de o viaţă.

Ţi-am împărţit atât cât am putut
Scântei din focul ce ardea în mine,
Cum e să te prefaci că n-ai văzut
Când eşti prea tânără să nu vezi bine?

Te concentrai din greu să mă ignori,
Eu îţi vorbeam, tu îţi glisai smartfonul,
Ţi-am scris mesaje de atâtea ori,
Să nu le numeri, nu trec milionul!

Dar toate, când la tine au ajuns,
Au întâlnit o mare de tăcere.
Şi nerăspunsul e tot un răspuns,
Iar sufletul a obosit să spere.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Dobrică
Adăugat de Băştinaşul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fraţi români !

Fraţi români din lumea întreagă,
Nu uitaţi de ţara mamă,
Nici de fraţi, nici de părinţi,
De prieteni sau bunici.

Căci săraci aşa cum suntem,
Omenia n-am uitat,
Frumuseţea ţării noastre,
Tot străinu-a căutat.

Ţara noastră este mică,
Braţul mare primitor,
Nu uitaţi, români din lume,
De al nostru tricolor.

Căci oriunde vă e pasul,
Orice bogăţii aveţi,
Dorul doinelor cântate
Şi în lacrimi înecate,
Ca la noi n-o să vedeţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (7 octombrie 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-un răsărit de soare

un cavaler de tinichea
o mie de alte mori de vânt
şi doar o lance boantă
apoi
ca şi când aş putea picta timpul
între două inimi şi un zbor de libelulă
pe un cer oarecare
parcă niciodată de la un capăt la altul
doar atât cât îl pot cuprinde într-un curcubeu
dintr-o lacrimă aşez o mare la poalele munţilor
în faţa oglinzii albe dintr-o altă oglindă
strivesc sub pensulă toate valurile
să nu mai facă aiurea din munţi nisip
la urma urmei de banalitate nu a murit nimeni
până şi minunile ştiu asta

doar clipele care fac nemărginirea posibilă
sunt parcă din ce în ce mai puţin calificate
ca şi cuvintele acestea aşa de uzate
încât au nevoie de un miliard de repetări

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... nicio metaforă

.. eram amândoi atât de obosiţi în dimineaţa aceea de vineri, ieşiţi de la schimbul 3, în autobuz n-am mai prins loc pe scaune, cu o mână te ţineai de bara metalică şi cu cealaltă mă prindeai de mijloc, aproape îmi adormisei pe piept aşa de frumoasă erai femeie obosită, am coborât în Masarykovo namesti, eram amândoi rupţi de oboseală, am intrat în cafeneaua unor vietnamezi era 7 şi ceva am băut câte o cafea tare, apoi am împărţit un fel de limonadă, am mers în staţie unde tu trebuia sa iei 28 şi eu 9, al tău a venit primul, m-ai sărutat prima dată, şi-ai urcat, te-ai aşezat la geam şi m-ai privit până ai plecat aşa frumoasă şi obosită că n-aveai nevoie de nicio metaforă, începusei să-mi cânţi prin geamul aburit ceva în limba ta.

poezie de Mihai Amaradia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stând pe Stânca salvatoare

Stând pe Stânca salvatoare
Nu ne clatină vreun val
Viaţa noastă trecătoare
Simte har şi-asigurare
Din Acel fără egal.

Stând pe-a Lui promisiune
Nu ne prăbuşim în vid
Ci slujim cu pasiune,
Punem suflu-n uscăciune,
Dărâmăm al urii zid.

Acordând prioritate
Temeliei de granit
Vom primi stabilitate
Căci Acel ce totul poate
Nicicând nu ne-a ocolit.

Vină vânturi... vânturi grele
Crezul nostru nu-i mişcat

[...] Citeşte tot

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (31 mai 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară prin suflete

E seara în sufletul meu,
Bucăţi de suflet stau să plece spre viaţă.
Privesc dar, nu văd nimic!
Gândul meu e înaintea sufletului şi-l opreşte să trăiască.

În pustiul din noi, mă amestec şi eu şi las inima să viseze!
Un fior cunoscut îmi străpunge simţirea,
Petale de gânduri se amestecă cu bucăţi de suflet şi...
Alungă îndoiala acoperind pereţii goi ai inimii cu întelepciune.

Nu mai există obstacole,
Nu mai există lacrimă,
Viaţa absoarbe plânsul din mine şi prin ceaţă,
Ajung la ţărm fără să mai fie nevoie să naufragiez!

Răsare luna, se aprind stelele,
E seară pe cerul sufletului meu,
Se aprinde torţa din mine şi simt cum,
Flacăra arde iar eu... aştern iubire în calea ta!

poezie de Liliana Andrei
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşire

Exact când nu mai speram, mi s-a acordat viza.
Se deschide-o uşă spre stradă, cum am văzut în filme,
prin care nu se vede nici om, nici pisică – dar este strada ta,
pe care tu tocmai o părăseşti. Ţi s-a acordat viza,
"temporar" – un cuvânt înfricoşător.
Ferestrele închise-n urma ta
devin rozalii, aşa cum au fost
în fiecare dimineaţă. Intervine cenuşiul. Uşa
taxi-ului este deschisă. Această valiză:
cel mai trist lucru din lume.
Well, lumea este mare. Iar acum, prin
trapă deschisă, se văd bujorii cerului,
aşa cum au fost odinioară obrajii tăi
când mama ta ţi-a spus
de ce-i nevoie pentru-a fi femeie-n această lume.

poezie de Rita Dove, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te iubesc cu trupul meu de umbră

Eu nu doresc să-ţi intru pe moşie,
Nici graniţa s-o trec, ca un tâlhar,
Doar să mă laşi să vin pe la chindie,
Să îţi aduc iubirea mea în dar.

Să te privesc, aşa, de la distanţă,
Să nu te sperii, nu vreau să te-ating!
Mă lasă, să-ţi pătrund în ambianţă,
Să pot, iubita mea, să te mai ning.

Te voi ciopli din trunchiul de mesteacăn,
Mai albă decât neaua de Crăciun
Şi doar cu gândul voi atinge-un cearcăn
Şi nu voi îndrăzni nimic să-ţi spun.

Te voi iubi cu umbra-mi, la amiază,
Cu umbra-ţi să te-apropii de-un sărut,
O vară indiană-ţi pun de pază
Iar, dacă ai nevoie de un scut,

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!