natura mihai eminescu

Fără Eminescu am fi ştiut că nu putem fi decât esenţial mediocri, că nu este ieşire din noi înşine şi ne-am fi adaptat perfect condiţiilor noastre minore.

citat celebru din Constantin Noica
Adăugat de Ania Vişan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu sau despre melancolie

Ca un vis încremenit
ca o spaimă împietrită
între plus şi minus infinit
poezia pune lumea pe orbită

poezie de Costel Zăgan din Axiomele lui Don Quijote (15 iunie 2011)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făptura românismului se întregeşte cu dacul-zeu,
zeu de dinaintea zeilor; cu Eminescu; cu unduirea apelor cu stele în frunte, şi neantul cu ritm lăuntric de luceafăr.

Ştefan Radu Muşat în Poem pentru Eminescu, În loc de motto (15 ianuarie 2012)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există niciun lucru care să fie veşnic plăcut, pentru că natura noastră nu este simplă, ci include şi un al doilea element, diferit de primul, în virtutea căruia suntem fiinţe coruptibile, astfel încât, dacă unul dintre aceste două elemente se află în activitate, această activitate este, din perspectiva naturii celuilalt element, contrară naturii; când cele două elemente se află în echilibru, actul ce rezultă nu ni se pare nici plăcut, nici neplăcut. Dacă ar exista o fiinţă cu o natură simplă, aceeaşi activitate ar fi pentru ea totdeauna cea mai plăcută. Dar, pentru noi "schimbarea în toate ne este plăcută" din cauza unei laturi rele a naturii noastre; căci, la fel cum omul rău este schimbător, şi natura care are nevoie de schimbare este rea, ea nefiind bună pentru că nu este simplă.

citat celebru din Euripide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu îl traduci pe Eminescu, atunci nu are niciun rost să traduci pe altcineva

citat din Jean-Louis Courriol
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus în curtea cea domnească

Sus în curtea cea domnească,
La domnia din Bârlad,
Şade tânăr domnul Vlad ­
Sub căciula-i ţurcănească
Pe-a lui umeri plete cad.

Astfel şade trist şi rece
La ospăţul luminat
Din domnescul lui palat,
Cu priviri crunte şi rece,
Cu-ochiul negru înfundat.

Faţa palidă şi tristă,
Manta-i neagră pe-umeri tari,
Faţa spână, ochii mari
­Astfel trece în revistă
Pe boierii lui cei mari.

Ici bătrâni ca iarna albă,
Munţi cu fruntea de arginţi,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1870)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e interesant? Pare un exercitiu de rima. Daca Eminescu ar fi scris multe poezii la fel de interesante, Cosbuc [...] | Citeşte tot comentariul

Trece timpul peste toate cele,
Eminescu reînvie, nu piere,
Căci e Luceafăr între vechi şi noi stele.

Valeria Mahok (15 ianuarie 2021)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea principelui Ştirbey

Turnurile mişcă-n doliu a lor inimi de aramă
Şi un înger cu-aripi negre, cu diademă de spini,
Cu cântarea-i plângătoare lumea mişcă, lumea cheamă,
Precum mişcă vântu-n cântec faţa mării de senin:

Şi cu ochiul plin de lacrimi naţiunea cea română,
Care are-n mii de inimi sufletul ei tremurând,
Vede cum prin nori se stinge stea cu flacără divină
Şi aude-n cer un tunet şi un gemet pe pământ...

A-ntristării neagră-aripă peste lume se întinde,
Totul tace, căci durerea este mută ca un gând,
Lumea azi nimic nu vede, ochiu-i nimic nu cuprinde,
Decât curse-acelui astru ce se sparge p-un mormânt

Cine-i acvila ce cade? Cine-i stânca ce se sfarmă?
Cine-i leul ce închide cu durere ochii săi?
Cine-i tunetul ce moare umplând lumea de alarmă?...
- Este domnul României: Barbu Dimitrie Ştirbey!...

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăratul lui titlu de glorie, Eminescu este şi va rămâne poezia lirică — acele minuni de armonie şi simţire în care s-a închegat puterea hipnotică a geniului său.

George Topîrceanu în Eminescu şi epigonii lui
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făptura românismului se întregeşte cu dacul - zeul de dinaintea zeilor; cu Eminescu; cu unduirea apelor cu stele în frunte, şi neantul cu ritm lăuntric de luceafăr.

Ştefan Radu Muşat în Poem pentru Eminescu, în loc de motto (15 ianuarie 2012)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!