citate+cu+sens+profund

Nu poţi părăsi

Nu părăsi, ci uită
Când totul este şters,
Cine mai umple timpul
Ce nu mai are sens,
Neînţelegeri mute
Din vremea care-a fost,
Cine-ntre pereţi moare
De gânduri, fără rost,
În inima de soartă,

Nu mai pleci nicicând,
Nu mai pleci niciund'
Nu poţi părăsi,
Nu mai poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Dă-mi perle de ploaie
Pe-ntinsuri uscate
Să le-ngrop cu mine

[...] Citeşte tot

cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dau nume iubirii... iubire!

Plutesc fara vre-un sens anume
Astept, astept sa visez
Astept sa-i dau nume.. la ceva anume
la sentiment, la traire
Inchid ochii si-mi imaginez..
Cum se naste din mine si urca spre cer
Sa tipe durere, mister... placere...
Sa tipe lumina.... ce-mi orbeste gandirea
Sa se abtina-n culori de curcubeu efemer
Si-apoi obosit sa se-ntoarca
sub forma de ploaie tacuta, de flori
de ploaie de muguri de pom, de iubire
hotarat moment sa-i dau nume iubiri..... iubire!

poezie de Gianina Foldvari (14 august 2013)
Adăugat de Gianina Foldvari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puţine opţiuni... sunt neambiguu bune. Majoritatea opţiunilor morale se fac între impulsuri contradictorii şi fiecare impuls moral, dacă se acţionează în totalitate pe baza lui, are consecinţe imorale (cel mai caracteristic, impulsul de a avea grijă de celălalt, când este dus la extrem, provoacă anihilarea autonomiei celuilalt, dominaţia şi opresiunea). Arareori pot acţiunile morale să provoace satisfacţie totală; responsabilitatea care ghidează persoana umană este întotdeauna cu un pas înaintea a ce s-a făcut şi a ce poate fi făcut. În ciuda tuturor eforturilor în sens invers, nesiguranţa e sortită să însoţească mereu condiţia eului moral.

Zygmunt Bauman în Etica postmodernă (2000)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care a realizat această fuziune cu Eu-l său superior se găseşte în pace şi în lumină, se simte nemuritor. El a ajuns la un grad de conştiinţă atât de elevat, atât de vast, încât consideră toate creaturile ca şi cum ar face parte din el însuşi, iar el nu mai are inamici, nu mai poate face rău la nimeni, el iubeşte toate fiinţele pentru că simte că el însuşi trăieşte în toate creaturile. El se supune unei morale superioare. Iată un nou sens al formulei:: "Cunoaşte-te pe tine însuţi".

citat din Omraam Mikhael Aivanhov
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din punct de vedere psihologic, trebuie să distingem două forme de ateism. Mai întâi, un ateism satisfăcut, optimist, care îşi găseşte expresia în uşurarea resimţită de om la gândul că nu există Dumnezeu... Pe de altă parte, există un alt tip de ateism care constă în a spune: "Dumnezeu a fost asasinat", aşa cum făcea Nietzsche. Primul repetă: "Dumnezeu a murit, slavă Domnului! În consecinţă, ne putem organiza viaţa de aici, după bunul nostru plac". Celălalt spune, în replică: "Ce tragedie că Dumnezeu a murit! Totul e pierdut, viaţa nu mai are nici un sens pentru noi."

citat clasic din Nikolai Berdiaev
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Praf interstelar

Din praf de supernove plutind prin univers,
coagulat în forme, ne-ai dat demult un sens,
al vieţii ce vibrează, pulsînd ca un pulsar
de atracţii şi respingeri de praf interstelar.

Umblăm prin univers chiar mii de ani lumină,
prin goluri şi fisuri de timp, către o mină,
din care să extragem ce nu ne mai ajunge,
fără să luăm în seamă pământul care plânge
secătuit de foamea şi lăcomia crasă
că Terra nu ne-ajunge, că vrem o altă casă.

Să avem mai bine grijă şi să gândim mai clar
să nu ajungă Terra, un praf interstelar.

poezie de Ioan Forgaci
Adăugat de Ioan Forgaci
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii versului...

Paşii rămân cu urmele postume,
desluşind cărările cu sens invers,
dar rămân învăluiţi fără nume
dacă n-au itinerariile prin vers.

Poemul vindecă în amintiri
pasul nimicului din întuneric
cu liniştea caldă pusă în priviri
de curcubeul cu ecoul sferic.

Versul te înveleşte cu iubire,
schimbând lacrimile cu stropi de rouă,
iar prin paşii din omeneasca fire
mută drumurile pe-o cărare nouă.

Poemul nu vrea drumul rătăcit,
acum doar atâta aş mai spune,
în vers e comoara celui fericit
şi este drumul către rugăciune.

poezie de Constantin Rusu din Rânduri pentru gânduri (volum de poezie) (iunie 2011)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aurul toamnei

Aurul toamnei a-ndulcit sărutul,
Palme-ndrăzneţe visele cuprind
Şi frunzele acoperind pământul,
Tainici fiori... în suflete... aprind.

Sfioase raze... te ating... rotunde,
Lipindu-se de trup... ca un păcat,
Şi-o ploaie de ispite... se ascunde
În răsuflarea şoaptei... sacadat.

Aurul toamnei... visele seduce,
Ca o romanţă galbenă-n amiezi,
Care extravagantă... ne conduce
Spre poarta neştiutelor... livezi.

Apare vântul... blondelor regrete,
Bodogănind cuvinte făr-de sens
Pe-alei de dor şi pasiuni secrete,
Când aerul se-ncinge... şi e dens.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea este piatra care apasă atât de profund şi dureros omul, îl constrânge şi îl reduce la un spaţiu foarte îngust, până la sufocare: îl izbeşte de pământ, făcându-l să respire greu şi cu mânie. Trăieşte în spatele barierelor interioare. Această stare îi dă senzaţia că nu mai are dreptul la nimic. Urcă înălţimile mari cu mirosul de pământ în nări, pierzându-şi momentul de reflecţie. Imediatul imaginar îi dă senzaţia că se află atât de sus şi că trebuie să plesnească din cauza preaplinului din interior. În fapt, e mai jos de firescul jos: atât de jos este că aude cum trosnesc pietrele la limita întunericului. Omul recurge la singurătate din nevoia de spaţiu, dar procesul se desfăşoară invers. Este clar că singurătatea trebuie redusă la momente de scurtă durată pentru a medita cu maximă luciditate... şi atât.

Camelia Opriţa în Dragostea, o stare pe care n-o poţi controla din lipsă de raţiune (24 februarie 2019)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am scris nu numai o singură dată că, datorită unui mic de cuvinte, somnul raţiunii (expresie care aparţine marelui pictor spaniol Goya) poate fi citit în cheie politică, şi aplicat la starea societăţii româneşti de astăzi. Această societate pare a ilustra în prezent un regretabil poate chiar fatal, somn al naţiunii, care la rândul său, naşte monştri. Alegerile din anul trecut indică, prin rezultatele lor, o dovadă îngrijorătoare în acest sens. "Reciclarea" comuniştilor de ieri, precum şi a foştilor securişti, care acum ocupă poziţii importante în toate domeniile activităţii social-politice-culturale, este un alt exemplu la fel de alarmant.

Ştefan Augustin Doinaş în Interviu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!