+fata +cu +ie

Singurătate

Să şezi visînd pe ţărm, pe lunci, pe stînci,
să mergi unde-i pădurea mai obscură,
în locuri unde tainele-s adînci
şi unde tu eşti cea dintîi făptură;
să vezi de sus ce alţii nu văzură,
s-ajungi pe culmi cu fiarele a sta,
s-admiri un pisc, un hău, o apă pură
nu-i a fi singur, ci a conversa
cu farmecul Naturii, cu măreţia sa.

Dar în mulţime, forfotă, foială,
s-auzi, să vezi, să simţi şi să posezi,
pierdut, pribeag, muncit de îndoială,
lipsit de ale dragostei dovezi,
neadecvat, scăzut, lovit de boală!
Să n-ai un prieten, un ortac, un frate,
să n-ai pe nime-n care să te-ncrezi,
cu milioane-n faţă şi în spate
e a fi singur, e singurătate!

poezie celebră de Byron
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara Sfîntului Mihai

Iubito-mbogăţeşte-ţi cîntăreţul,
mută-mi cu mîna ta în suflet lacul,
şi ce mai vezi, văpaia şi îngheţul,
dumbrava, cerbii, trestia şi veacul.

Cum stăm în faţa toamnei, muţi,
sporeşte-mi inima, c-o ardere, c-un gînd.
Solar e tîlcul ce tu ştii oricînd
atîtor lucruri să-mprumuţi.

O, lumea, dacă nu-i o amăgire,
ne este un senin veşmînt.
Că eşti cuvînt, că eşti pămînt,
nu te dezbraci de ea nicicînd.

O, lumea e albastră haină,
în care ne cuprindem, strînşi în taină,
ca vara sîngelui să nu se piardă,
ca vraja basmului mereu să ardă.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea Barbarei

Ştefane, Ştefane, trezeşte-te! E cineva la poartă.
Repede, repede la fereastră... Of, vino-încoace-odată!
Se-aude cum se deschide uşa de la intrare.
Ai uitat să tragi zăvorul înainte de-a merge la culcare?

Ascultă, paşi pe trepte – nu, acum chiar pe holul din faţă,
Se deschide uşa camerei, parcă se vede-o mogâldeaţă...
Trezeşte-te, Ştefane! Cine-i acolo? Toate merg în răspar!
Simt că-mi îmi trece-un stol de lilieci prin păr...

Visezi? Hai, ridică-te-n capul oaselor, sus, înalt şi drept!
Mi-i frică: Cred că o să-mi sară inima din piept!
Niciodată n-ai dormit atât de-adânc, ce se petrece?
O, iubitule, oare de ce ţi-e mâna-atât de rece?

poezie de Wilfrid Wilson Gibson,1878 – 1962, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu te-a înfiorat vreodată sentimentul că ceea ce faci este mărunt, inutil, vid, că toate aceste "experienţe" sânt deşarte, că viaţa trece peste capul dumitale... Aş vrea să ştiu dacă nu te-a cuprins niciodată dorul absurd şi urgent de a lăsa toate baltă şi a te duce la întâmplare, unde s-o nimeri, predându-te în seama norocului, care să facă din dumneata ce o voi...
Eşti un om sănătos şi echilibrat, dar eşti prea sănătos. Îţi lipseşte un mic punct de dezechilibru, fără de care viaţa nu se deschide niciodată în faţa noastră dincolo de zările imediate. Îţi lipseşte un simţ mai puţin exact decât văzul, dar mai esenţial decât el: "simţul tragicului".

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Una e să fi fost – liber şi nesilit de nimeni – un laudator al regimului comunist, beneficiind de toate avantajele ce decurgeau din acest fapt, şi cu totul alta să fi fost rezistent la ideologia respectivă, proba acestei rezistenţe putând fi citită – negru pe alb, şi oricând – în chiar volumele de versuri tipărite. Aceste volume, tipărite în condiţiile acelei vremi, nu sunt dovada fidelităţii faţă de acel timp detestabil al Istoriei noastre, ci tocmai expresia opoziţiei faţă de el.

Ştefan Augustin Doinaş în Interviu realizat de Daniel Cristea-Enache
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul ne poartă pe umăr

Pământul ne poartă pe umăr.
Ce uşori suntem!... Libelule.
Albinele harnice sunt sătule,
Stupii de zumzet n-apuc să-i mai număr.

Cu must nou umplem ulciorul lunii
După ce bem vinul tare şi vechi.
În grădini şi-au prins la urechi
Albi zurgălăi zarzării, prunii.

Visul cârtiţei e să-şi sape o groapă,
Calul doar în vis şi în basm zboară.
Nu-ţi potoleşti setea a doua oară
Cu acelaşi căuş de apă.

Iubim paşii de fier ai veacului.
Înflorim cerul cu stele şi steaguri.
Cu mâinile noastre turnăm în faguri
Dulcea miere a viitorului.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Zaharia Stancu din volumul: Cântec şoptit (1970)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din viaţa de la Roman, mi-aduc aminte puţine lucruri hotărâte. Am fost un copil precoce. Înainte de 5 ani, ştiam unele lucruri greu de înţeles şi pentru o vârstă mai înaintată. Ştiam, de pildă, oarecare lucruri din gramatică, pe care copii de 10 ani le pricep greu. Am fost şi amorezat înainte de 5 ani: de o fată de vreo 7-8 ani, care trecea pe la geamul nostru. Nu-i vorbă, era şi un caz de sugestie, căci cei din casă mă tachinau cu ea. Dar ştiu că mă înroşeam când trecea pe la geam. Tot de la acel geam, vedeam şi Ceahlăul, care era pentru mine ceva ca din altă lume, ca dintr-o legendă frumoasă. Nu ştiam pozitiv ce e acel Ceahlău, nici ce este un munte -- nimic!

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu cheltuieşti bani cu florile la cununia fiicei tale, spuse fata bătrână. Îţi dăruiesc glastra pe care-o vezi în fereastră. Tulpina e încărcată de flori. E din răsadul pe care mi l-ai dat în ziua când m-am logodit. Peste un an, pe vremea aceea, urma să-mi fac din florile lui cununa de mireasă. Dar această clipă nu s-a mai ivit. Ochii care aveau să mă călăuzească în largul vieţii mi-au secat de plâns şi s-au stins pentru totdeauna. Logodnicul meu se odihneşte în fundul apelor. Floarea a crescut şi eu am îmbătrânit. Dar răsadul pe care mi l-ai dăruit atunci tot mai poate fi bun la ceva. Din florile lui vom împleti cununa care va împodobi fruntea copilei tale.

Hans Christian Andersen în Povestea unui gât de sticlă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A-l iubi pe Unul singur e o barbarie: căci ponoasele acestei iubiri le trag toţi Ceilalţi. Fie ea chiar şi iubirea faţă de Dumnezeu.

aforism celebru de Friedrich Nietzsche din Dincolo de bine şi de rău, Aforisme şi interludii
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curajul

Să avem curajul de a trece din cotidianul străzii anost în lumea inefabilă a valorilor,
Să avem curajul de a ne exprima sentimentele nobile şi să păstrăm intimitatea clipelor fericite.
Dansul sunetelor sfinte ne dau speranţa unei vieţi mai frumoase împreună,
Ne apropiem de orizonturile eternităţii umane cu dragoste de celălalt,
Suntem faţă în faţă, între noi este Lumina care ne uneşte.
Avem nevoie de multe vise transpuse în realitate.
Corul copiilor inocenţi ne îndreaptă paşii
Către tărâmul speranţei diamantice,
Am reuşit să evadăm împreună din cotidianul anost,
Dar ne vom reîntoarce pentru a-l împodobi cu ghirlandele frumuseţii şi dragostei autentice.

poezie de Adrian Ibiş din Cugetări. Reflecţii etice şi socio-filosofice (februarie 2013)
Adăugat de Adrian Ibiş
Comentează! | Votează! | Copiază!