nu mai pune la suflet

Dacă mândria te împinge la fapte de nebunie, şi dacă ai gânduri rele, pune mâna la gură: căci baterea laptelui dă smântână, scărpinarea nasului dă sânge, şi stoarcerea mâniei dă certuri.

Solomon în Pildele lui Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memorie

Ai învăţat să gândeşti timpul
ca pe o plantă
pe care tu
- grădinarul imaginar -
o poţi cultiva
în mii de soiuri posibile

te-ai obişnuit să mă cunoşti aceeaşi
- fără început, fără sfârşit -
- o frază a cuvântului
în care tu să poţi pune
toate semnele de punctuaţie
şi încă mai crezi
că dincolo de golul cuvintelor
vezi procreând întreaga materie,

în timp ce eu
am presat timpul
între coperţi de memorie.

poezie de Adriana Weimer
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abisul durerii

Mistuit de răni lăuntrice, îngenunchez în abis,
Cu degetele încerc să-mi pipăi sufletul,
Însă cetatea tristeţii nu poate fi pătrunsă,
Călătorie fără potecă, către noaptea mormântului...

Râuri roşii de sânge şi trandafiri se revarsă peste cărare,
Toate se ineacă însă în oceanul lacrimilor mele,
Privirea mea de sânge, îţi mângâie brutal trupul blajin,
Eu nu te văd, te simt doar în suflet.

Vreau să-ţi cauţi lacrima printre lacrimile mele,
Îmbraţişează-mi trupul pustiu,
Doar aşa vei putea asculta clopotul inimii mele,
El a bătut odată, doar pentru tine...

Petale roşii îmi picură în suflet,
Mă dezbrac incet de trup şi privesc în ochi nemărginirea,
Noaptea adâncă se ingroaşă, trandafirii palpită,
Am trecut prin lume ca un îndrăgostit, cu un suflet roşu aprins.

poezie de Timis Andu
Adăugat de Timis Andu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi se văd diamantele pe obraji după furtună...

Sunt umbra care stă lipită de tine şi aud
soarele cum îmi bate în inimă după furtună,
sunt melancolia vie în care doarme
îngerul născut din ploi.
Albastru de izvor ţi-e numele,
tremură ca aerul bătut de vânt când îl şoptesc,
întorcându-se în ecouri
cu floare ninsă din aripile îngerului adormit.

Mă priveşti şi mă descânţi ca pe o floare
să rămân până îmi alunecă dorul din ochi
pe buzele albite, să mă pierd, să nu mai ştiu ce sunt.
Dacă sunt sau nu pasăre scăpată din moarte,
s-a umplut cu viaţa ta pentru că n-a mai încăput
în somnul îngerului.

Întorcându-mă pe pământ fără tine,
mi se văd diamantele pe obraji după furtună:
sunetul unui cântec îndepărtat al acestui suflet
care nu mai e el însuşi suflet.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din poetii-nostri.ro
Adăugat de Elena Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!

De bună voie

Singură am vrut
Să port lanţul robiei.

Roagă-mă deci
Să mă întorc înapoi
De unde-am plecat fără tine.

Pentru tot ce-a fost libertate
Mai pune un cerc, o verigă,
Încă un cerc, o verigă,
Încă un cerc şi încă o bună verigă

Totu-i nimic fără tine
Şi nimicul mă pierde.

poezie clasică de Eugenia Miulescu din Cântec înainte de cină (1985)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când înseră, baba se culcă în pat, cu faţa la perete, ca să n-o supere lumina de la opaiţ, mai dând a înţelege nurori-sa că are s-o privigheze; dar somnul o cuprinse îndată, şi habar n-avea de ce face noră-sa. Pe când soacra horăia, dormind dusă, blajina noră migăia prin casă; acuşi la strujit pene, acuşi îmbăla tortul, acuşi pisa mălaiul şi-l vântura de buc. Şi dacă Enachi se punea pe gene-i, ea îndată lua apă rece şi-şi spăla faţa, ca nu cumva s-o vadă neadormita soacră şi să-i bănuiască. Aşa se munci biata noră până după miezul nopţii; dar, despre ziuă, somnul o doborî, şi adormi şi ea între pene, caiere, fusele cu tort şi bucul de mălai. Baba, care se culcase odată cu găinile, se sculă cu noaptea-n cap şi începu a trânti ş-a plesni prin casă, încât biata noră, care de-abia aţipise, de voie, de nevoie, trebui să se scoale, să sărute mâna soacrei şi să-i arate ce-a lucrat. Încet-încet, nora s-a dat la brazdă, şi baba era mulţumită cu alegerea ce-a făcut. Peste câteva zile, cărăuşii sosesc, şi tânăra nevastă, văzându-şi bărbăţelul, mai uită din cele necazuri! Nu trece mult, şi baba pune la cale şi pe feciorul cel mijlociu, şi-şi ia un suflet de noră întocmai după chipul şi asemănarea celei dintâi, cu deosebire numai că aceasta era mai în vârstă şi ceva încrucişată, dar foc de harnică.

Ion Creangă în Soacra cu trei nurori
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia este rară, Ea îngenunchează marile personalităţi masculine, Ea răstoarnă tronurile, Ea opreşte anii. Pielea sa este de marmură, iar când apare Una, Ea pune în impas întreaga lume...

Louis Pauwels în Conferinţă imaginară: "Femeia este rară"
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Smerenia e temeiul tuturor, al virtuţii şi al raţiunii. Nu există nimic mai de folos pentru suflet decât amintirea faptului că eşti o gânganie neînsemnată în timp şi spaţiu a cărei forţă stă doar în înţelegerea acestei lipse de importanţă.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Ne"dumerire

Numit şi prinţ prin desfătare,
Nu pune preţ pe a sa onoare
Nu-i cântaţi cumva osanale,
Nu face nici două parale.

epigramă de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indiferent de cum îi spunem – minte, caracter, suflet – ne place să considerăm că posedăm ceva mult mai grozav decât suma neuronilor noştri şi asta ne "însufleţeşte".

Susanna Kaysen în Tinereţe furată
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!