a se min�i pe sine �nsu�i

Şi ce-ar fi poezia?

I. Şi ce-ar fi poezia
Când n-ar fi frumuseţea?
Ce-ar fi ş-un muritor
Când n-ar simţi amor;
Ce-ar fi şi veselia
Când n-ar fi tinereţea;
Ce-ar fi nişte comori
La cei din închisori;
Ce-ar fi măreţul soare
La cel ce vederi n-are
Sau geme-n chinuiri;
Ce-ar fi o moştenire,
Ce-ar fi o fericire,
Ce-ar fi a ta iubire
La cel fără simţiri.

II. Albastra ta privire
E-atât d-atingătoare,
Ca şi un cer senin
Ce scoate un suspin

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Cezar Bolliac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adunare cu râvnă

Adunam cuvinte şi expresii bizare
In tolba reveriei eminamente vie
Acolo pe meleaguri concludente
Se gângurea un destoinic pretext
Sub forma unui formular contemplativ
Şi acolo se hrăneau cititorii de baştină
Adunam aforisme în plus la proverbe
Şi cu ele se de delectau înţelepţii
Adunam desăvârşirea în cuplete
Dar răsăritul straşnic cu străluciri
Determina mersul în cercuri gregare
De atunci planele si stele şi particule
Ne dau rotocoale in tumultul inerţiei
Şi adunam fără oprire şi fără răstimp
Secvenţele colaborau adesea pe margini
Şi în centru sau pe ritmuri lingvistice
Luam şiruri fără sfârşit şi fără de început
Şi le însumam din imagini răstălmăcite
Şi compuneam infinitul din fragmente
La rândul meu fără tăgadă de expresie

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (29 iulie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar nebunii mai aleargă

Viaţa doamnă nu-i aşa cum vrei
Să mergi cu sacul la umplut
Un obuz ca un abuz
Va cădea mâine la trei
Şi-ai să vezi că din tot vraful
Se alege numai praful
Şi pe nimeni n-a durut
Şi-o s-o luăm de la început;
Viaţa doamnă e o luptă
Fără milă, fără legi
Şi nu ştii cu ce te alegi
Că e zilnic mai abruptă:
Fiecare pentru sine
Lasă în urma lui cadavre
Şi frumoasele palavre
Numai cât să-i fie bine;
Poţi să suferi, poţi să speri
Jinduind la primăveri

Doar nebunii fără scuturi

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

O singură dată?!

dar poate că noi ne întâlnisem cândva demult
cel mai probabil la facerea lumilor
de aia poate rămâneam pentru tine
unica femeie... singura adevărată
de aia poate ar fi trebuit să rămâi
pentru mine unicul bărbat fie
şi-ntr-o toamnă îngustând cărările
drumul de întoarcere al fiecăruia
către sine

atunci când oamenii normali
îşi îndeasă grijile în spatele ferestrelor
fredonează poveşti fac copii...
îi trimit în lume

şi tramvaiele noastre calcă
dimineţi lunecoase iluzorii
liniile zadarnic încercând
să încropească destinul comun
puntea aia intimidantă

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clujul s-a schimbat

Într-o haină albă albă
Mănăşturul s-a-mbrăcat
iar ninsoarea tot să cearnă
nici acum n-a încetat

albe străzile azi sunt
şi nunge pe trotuare
iarnă e într-un cuvânt
şi nu mai este nici soare

întreg Clujul s-a schimbat
până aici în Mănăştur
cu un chip imaculat
şi în sine atât de pur

iarna iată a sosit
se apropie Crăciunul
chiar ninsoare-a istovit
să-şi mai taie din cer drumul

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (15 decembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De profundis

Aerul vibra in jurul tau
tu il atingeai cu privirea,
curband timpul,
si doar atunci
aerul capata reflexe sonore.
Sclipirea din ochi
iti aluneca pe genele intoarse.
Te ricosai spre inauntrul tau,
spre tine insuti,
chircindu-te, parca.
Deveneai insasi curba,
care mai tine in acel echilibru instabil
iubirea in sine,
floare fara petale.
La un moment dat,
aerul s-a strans,
devenind nor plumburiu,
invaluind gandul tau inchistat,
in taceri alunecande spre frunze tomnatice.
Nu mai puteam sa tin clipa in loc,

[...] Citeşte tot

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cahul

Stelele de aur prin eter luceau.
Turcii şi moldavii printre flori dormeau.
Ionaşcu trece noaptea în veghere;
Îşi adapă dulce sufletu-n durere,
Apoi zice-n sine: "Slabe muritor!
Nu-i destul că soarta te-a supus la dor,
Pentru ce chiar însuţi îţi urzeşti în lume
Altă suferinţă care te supune?
Viaţa şi mărirea, fericiri lumeşti,
Vine-o zi în care tu le părăseşti,
Iar a ta ţărână viermilor e dată
Cât de dalbă fie fala ce te-mbată!"
Cheamă capii oştii şi-astfel le-a vorbit:
- "Voi, cozaci ce-n lupte dalbe m-aţi servit!
Voi, feciori din ţară ce, venind în lume,
V-au scăldat cu lacrimi ale voastre mume,
A sosit momentul jugul să zdrobim...
Sau prin mândra moarte să ne nemurim!
(...)

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început fiecare femeie aşteaptă bărbatul perfect

covorul roşu propriul oscar
îşi schimbă culoarea părului culoarea ochilor
acul de sub retină
învaţă să scrie cereri jurnale plângeri
se întrece pe sine în felul cum
detonează vidul

fiecare femeie e o mănăstire de maici pe care le trimite să facă piaţa
să deretice
să se roage

fiecare femeie sfârşeşte prin a păşi
pe pietre
constată câte statuete inutile îi ocupă sufletul
îşi aminteşte ceva despre fiecare bărbat
niciodată despre bărbatul perfect

fiecare femeie dispune
de un potenţial imens de tandreţe
are o poză de familie

[...] Citeşte tot

poezie de Gela Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tăciune şi-un cărbune

M-apuc de scris... că n-am de ce,
Mă ţin c-o frază foarte lungă,
Şi-apoi comprim în fiece
Vers, totul, după ce m-alungă.

Trădez cuvintele şi-apoi
Le las în pace să se lupte,
Sperând că din acest război
Vine tăcerea să se-nfrupte.

M-apuc de scris în aşteptarea
Unui motiv să nu mai scriu,
Dar parcă mi-am pierdut răbdarea
Şi-ntreb orice cuvânt: Eşti viu?...

Şi-n loc să-l scriu grăbit în piatră,
Îl fac încet un semn în mine,
Precum un ţest plouat în vatră,
Cu dorul focului în sine.

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Robu din Aproape alb (23 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tăciune şi-un cărbune

M-apuc de scris... că n-am de ce,
Mă ţin c-o frază foarte lungă,
Şi-apoi comprim în fiece
Vers, totul, după ce m-alungă.

Trădez cuvintele şi-apoi
Le las în pace să se lupte,
Sperând că din acest război
Vine tăcerea să se-nfrupte.

M-apuc de scris în aşteptarea
Unui motiv să nu mai scriu,
Dar parcă mi-am pierdut răbdarea
Şi-ntreb orice cuvânt: Eşti viu?...

Şi-n loc să-l scriu grăbit în piatră,
Îl fac încet un semn în mine,
Precum un ţest plouat în vatră,
Cu dorul focului în sine.

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Robu din Aproape alb (23 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!