citate+cu+sens+profund

Nimic nu poţi recupera, nimic nu contează mai mult şi nimeni nu poate înlocui ceea ce pierzi.... viaţa! N-o lăsa să se scurgă, nu purta bătălii fără sens sau noimă, nu alungă dragostea de viaţă şi nu-ţi întuneca sufletul cu partea nevazută a fiinţei tale. În fond, atât cât iţi bate inima în piept iţi pasă ce faci, cine eşti şi mai ales, ce eşti pentru cei din jur. Viaţa continuă să ofere tot ce poţi visa, ceea ce meriţi şi ceea ce îndrazneşti... zâmbet!

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pântecul mamei păstrează memoria tuturor întâmplărilor du­reroase. Dacă eşti un copil dorit, dacă mama a avut decizia de a te avea, te vei simţi bine pri­­mit în lumea aceasta. Dar dacă mama a suferit o traumă, dacă a fost cândva abuzată, dacă n-a fost ea însăşi bine primită în lu­me, dacă nu şi-a dorit să rămână însărcinată, atunci sarcina îi va stârni sen­timente foarte ames­tecate, chiar negative, împotriva pro­priu­lui copil. El va prelua toate sen­timen­tele ostile ale mamei împotriva lui. Şi nu le va uita niciodată, decât aparent. Vor rămâne profund am­prentate în sufletul lui şi, dacă nu le lămureşte, le va transmite co­piilor, în exact acelaşi mod.

Franz Ruppert în interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât nu ne înşelăm gândindu-ne că liniştea constituie neapărat deşertul, vidul, absenţa oricărei activităţi, a oricărei creaţii, într-un cuvânt, neantul! În realitate, există linişte şi linişte, şi într-o manieră generală putem afirma că există două categorii: cea a morţii şi cea a vieţii superioare. Despre liniştea vieţii superioare vorbim aici şi pe ea trebuie să o înţelegem. Această linişte nu este o inerţie, ci o lucrare intensă ce se împlineşte în mijlocul unei armonii perfecte. Ea nu este nici vid, nici absenţă, ci o împlinire comparabilă cu aceea simţită de fiinţele unite de o mare iubire şi care trăiesc ceva atât de profund ce nu poate fi exprimat nici prin gesturi, nici prin cuvinte. Liniştea este o calitate a vieţii interioare.

Omraam Mikhael Aivanhov în Calea tăcerii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Cum se deşir din straşina-nvechită
Şi picur jos broboanele de ploaie!...
Un paltin tânăr crengile şi-ndoaie
Ai crede că îşi frânge vreo iubită.

Tăcerea casei-mi pare mai greoaie
Şi mă dezgustă viaţa netrăită
Şi fără sens... Pe fiece clipită
Mai scad din partea vremii câte-o foaie.

Aş vrea să prind a gândului aripă
Să pot s-o ţin în loc măcar o clipă,
Să-mi mângâie viaţa-ntunecată...

Şi o aştept... dar nu ştiu... o să-mi vină?
Mi-e dor de ea... mi-e dor de luna plină
A nopţilor din vremile de-alt'dată.

sonet de Ion Minulescu din Viaţa nouă, nr. 2 (15 februarie 1898)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost doar un vis

Tânără fecioară,
zveltă căprioară,
aleargă sprinţară
prin pădurea rară.
Roteşte privirea,
căutând iubirea.
Tânăra codană,
ca fata Morgană,
c-un cântec din gamă
iubitul îşi cheamă.
Prim pădurea deasă,
fecioara frumoasă,
tot umblând aiurea
îşi strigă iubirea.
Profund indignată
că-n pădurea toată
n-a aflat iubirea,
îi plânge privirea.
Pe frunze culcată,
în vis i se-arată

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În primăvara lui '79, când am plecat la Cluj, la Colocviul Eminescu, am crezut o clipă că l-am apucat, în fine, pe Dumnezeu de picior. Am întâlnit acolo o insă care mi-a dat nişte semne vagi de simpatie. Era cu vreo patru ani mai mare ca mine, deja absolventă, repartizată profesoară într-un orăşel ardelean. Făcuse engleză şi română. Era urâţică, şleampătă, când mergea părea că se-mpleticeşte la fiecare pas. Tot ce purta pe ea părea aruncat cu furca. De la-nceput ne-am simţit bine-mpreună: doi nebuni, doi închipuiţi. Eu vorbeam numai în citate din autorii mei preferaţi, ea doar ironic şi parabolic, încât uneori, în lungile şi savantele noastre discuţii de pe străzile Clujului, ne dădeam seama că fiecare vorbea de fapt despre cu totul altceva decât credea celălalt. La un moment dat, s-a oprit lângă un felinar şi m-a-ntrebat: "Nu crezi că tot Clujul ăsta e doar un joc al minţii? Un vis din care va trebui o dată să ne trezim?" Până şi eu mi-am dat seama de livrescul idiot al frazei şi i-am răspuns sarcastic: "Nu crezi că Borges a zis ceva asemănător despre Buenos-Aires?" "Nu, nu, eu chiar cred în asta. Chiar cred că nimic nu contează, că totul e visul nostru sau visul altcuiva despre noi..."

Mircea Cărtărescu în De ce iubim femeile (2004)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am căutat să găsesc cel mai bun adevăr şi cea mai clară lumină la care puteam ajunge şi, pentru că mi-am atins punctul suprem şi nu mai pot urca, stau de strajă lângă lumină şi comoara mea. Ea este foarte preţioasă nu numai pentru mine, ci, mai presus de orice, pentru întunericul creatorului care are nevoie de Om ca să-i lumineze creaţia. Dacă Dumnezeu şi-ar fi văzut dinainte lumea, ea ar fi o simplă maşină lipsită de sens, iar existenţa Omului- un capriciu inutil.

citat din A. Stevens (1996)
Adăugat de Andreea Trifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu aş duşmăni niciodată o femeie care îi propune bărbatului lânga care trăiesc o aventură de o zi sau de o viaţă, dar nu l-aş ierta pe cel care ar pângări dragostea şi legămintele noastre, pentru un ceas, o zi sau o lună de hiperexcitaţie, de trai periculos sau de viaţă dusă printre secrete ispititoare. Şi, în niciun caz, nu m-aş putea supăra pe o femeie care s-ar dovedi că merită profund şi cu adevărat dragostea bărbatului care lângă mine nu şi-a găsit nici tihna, nici lumina. Nu, nu pe femeile libere le acuz. Nu, nu pe bărbaţii care trăiesc cu femeile altora îi găsesc vinovaţi. Ci pe aceia care, deşi prinşi oficial şi de bună voie într-o relaţie, nu-şi recunosc nefericirile şi pornesc la dulcele, scabrosul sport al agăţatului pe furiş.

citat din Alice Năstase
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Viermele luminii roade, roade talpa lumii,
întuneric, umbre hămesit deşiră.
Atârnă pretutindeni imense zdrenţe negre,
încât pare că moartea ne flutură sardonic steaguri
de hău şi nefiinţă.
Prea deprinşi cu suferinţa, cu durerea,
singuri, înspăimântor de singuri,
cu obscură teamă-n suflet,
strigătul nostru de disperare este strigătul mut al lui Munch.
Strecurându-ne printre înşelătoarele goluri ale existenţei
- oglinzi deformatoare, multiplicate la infinit,
lacrima ne pare ocean amar
ce ne sufocă, ne înghite.

Prea deprinşi cu suferinţa, cu durerea,
ca o mască
insinuată profund în firea noastră,
orbecăim prin somnul lumii,
şi nu vedem cum,
din crisalida de lumină

[...] Citeşte tot

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Experienţa misterului – chiar dacă amestecată cu frica – a generat religia. Conştientizarea existenţei a ceva ce nu putem pătrunde, percepţia celei mai profunde raţiuni şi a celei mai radiante frumuseţi, care sunt accesibile minţilor noastre numai în cele mai primitive forme: această conştientizare şi aceste sentimente constituie adevărata religiozitate. În acest sens şi numai în acesta, sunt un om extrem de religios. Sunt mulţumit cu misterul eternităţii vieţii şi cu un simţ, o cunoaştere a sensului, a structurii minunate a existenţei – ca şi cu încercarea umilă de a înţelege o mică parte a raţiunii care se manifestă în natură.

Albert Einstein în Cum văd eu lumea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!