Serioase/triste despre chipul mamei, pagina 61
Gânduri negre
Când privesc în urmă
La toate câte am trăit,
Gânduri negre-mi scurmă
Chipul meu îmbătrânit.
Acum e toamnă-n viața mea,
Dar în curând va ninge.
Voi adormi în iarnă grea,
Și cerul mă va plânge.
Îmi este scris de Dumnezeu,
Atunci când mă voi duce,
Să nu am la capul meu
Decât o sfântă cruce.
Prin ea voi dăinui mai mult
În mintea semenilor mei.
Copiii ce i-am crescut
Mă vor jeli în anii grei.
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2009)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prin a ramurilor mreajă
Prin a ramurilor mreajă
Sună cântec ca de vrajă
Și mângâie în urechi,
De sub teiul nalt și vechi..
Printre ramuri, printre frunză,
Cearcă luna să pătrunză,
Ce frumoasă și senină,
Vars-o dungă de lumină.
Numai buciumele sună,
Pe când discul blândei lune
Trece rariștea de fag,
Sună buciumul cu drag.
Și-i răspunde codrul verde,
Iară sufletu-mi se pierde,
Fermecat și dureros,
După chipul tău frumos.
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ușor și fără urmă voi pleca și eu
Viața nu e un accesoriu de schimb, nici lumea nu mai e ceea ce a fost și eu voi fi tot mai singur, doar Mama, Dumnezeu și Copilăria mi-au m-ai rămas, mărturie a tot ceea ce am fost
Doamne, cum să uit lacrimile mamei care dilatau noaptea înțepenită pe umerii ei ca o durere!
Doamne, cum să-mi uit copilăria prin care alergam desculț de la un capăt la altul și soarele umbla pe vârfuri, ca pe propria-i rană, să nu-mi trezească amiaza!
Cât despre tine, Doamne, nu prea-mi aduc aminte, mama te purta în gând ca pe tata plecat într-o zi să stea de vorbă cu tine și de atunci focul din sobă s-a stins...
Ziua aceea o țin în loc de inimă și aștept
Oare, îl voi întâlni pe tata?
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ochii care nu se văd
Ochii care nu se văd, se inventează,
Iubito, nu mă considera un copil prost,
Iubirea noastră nu s-a stins, ea nu încape
Într-o glastră smălțuită, nu încape în Univers,
nici în plânsul de miel al unui vers,
iubirea noastră nu există, ca și poezia,
ea este transcendentală, ce nu se naște,
nu moare, chipul meu seamănă cu cel al lui El Greco,
mă retrag în timp și spațiu, cuvintele pot fi aripi, ghiulele,
minciunele, subapreciezi, oare, miezul chestiunii?
Eu nu mă îmbăt cu complimente, lichioruri, mente,
Unele drumuri se întretaie, vin tâlharii și te despoaie,
Dar eu păstrez icoana, eu cred,
Am un suflet de ied.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Autoportret în a patra dimensiune
Înconjurată de luciul rămas
din retragerea ploilor spre mare,
sfera își lua de la inima mea
bun rămas
rostogolindu-se-n zare.
De la ochi, rombul culcat
la revedere își luă, zise-adio,
și se făcu scut, se făcu zigurat,
în cinstea trufașei de Clio.
Eu primeam toate astea cu calm,
țeapăn și fără mirare văzută,
deși arsese ca de napalm
geometria intimă, știută
numai și numai și numai de mine,
când am fost și Arhimede și-am fost și nisipul...
Fără sferă și fără romb, în ruine
fumegător îmi e chipul.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cea mai frumoasă fiică a naturii
Stropi de ploaie cad peste chipul tău
Ca lacrimele care curg
Din ochii lui Dumnezeu.
Vântul te leagănă ușor,
Precum adoarme mama al său odor.
Soarele îți admiră față
Și privighetorile îți dau bună dimineața.
Ești o casă pentru păsările cerești
Ca o mamă bună pentru oameni
Și viețuitoarele pământești.
Binecuvântată ești de cel de sus
Pădure verde, pădure
Ca luceafărul care a răsărit și încă n-a apus.
Ești cea mai frumoasă fiică a naturii.
poezie de Vladimir Potlog (12 februarie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor de tine
Și mă simt atât de goală
Și totuși atât de plină.
Zâmbetele-mi zboară,
Sufletu-mi suspină.
Îmi patrund adânc in suflet
Ochii tăi, lumină.
Pe sunet de vioară,
Inima-mi alină.
Brațele tale, strans mă-nconjoară
Pământ și rădăcină.
Eu sunt a ta fecioară,
Tu intuneric, eu lumină.
Mi-e dor, mi-e dor de tine.
Chipul eu ți-l uit.
Și glasul tău cel dulce
Pe buze cerc să-l cânt.
[...] Citește tot
poezie de Cristina Vâlcu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Durere de mamă
Ziua pleacă, noaptea vine
Dorul greu tiptil revine,
Mă așez oftând la masă,
Gânduri negre nu mă lasă.
Doamne, cu ce Ți-am greșit,
De-am ajuns un om sfârșit?
De ce pruncii mi-au plecat
Spre un țărm îndepărtat?
Sufletul mă doare-ntr-una
Și-n trăiri bate furtuna.
Nu mai știu de ei nimic,
Doar la cer, ochii-mi ridic,
Rugi șoptesc și mă închin
Să-i ferești de rău și chin.
Puii mamei, dragi feciori,
Când vă strig mă trec fiori,
Cât aș vrea să vă mângâi,
Să vă pup, să vă răzgâi,
Cum făceam odinioară
Fără lacrimi și povară.
[...] Citește tot
poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pulbere de aur
Praful se-abătea mereu peste-așezarea noastră
Ne-ocolea doar când ceața mării se lăsa, albastră;
Iar nouă, copiilor, ni se spunea, la mic și mare,
Că era aur în praful auriu sclipind în soare.
Și-n pulberea purtată de vânt în slavă, sus,
Parcă ne-apărea-n asfințit chipul lui Isus;
Iar nouă, copiilor, ni se spunea, la mic și mare,
Că era aur pur în praful ce sclipea în soare.
Așa era viața la Golden Gate, astfel trăiam,
Aurul prăfuia tot ce beam și mâncam,
Iar nouă, copiilor, ni se spunea, la mic și mare,
"Trebuie să ne-înghițim porția de aur fiecare".
poezie clasică de Robert Frost, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cel mai uimitor sentiment din câte cunosc e dorul. Omul are impresia că este total absorbit de realitatea înconjurătoare, acomodat cu mediul, preocupat de noile lui probleme. Și deodată o străfulgerare orbitoare: chipul cuiva, ochii cuiva, ochii și gura cuiva. Le simți cu un realism zguduitor și îți dai seama că tot ce te înconjoară este lipsit de importanță, indiferent, ba chiar dizgrațios. Dizgrațios tocmai de aceea că ne îndepărtează de acele mâini, de acea gură. Cunoști dumneata durerea de inimă, durerea aceea fizică ce ne sfâșie pieptul, scurt și violent?...
Tadeusz Dolega-Mostowicz în Vraciul. Profesorul Wilczur (1938)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!