capul de zimbru

Fata împăratului făcu precum îi zisese calul şi porniră amândoi. După o cale lungă şi grea, ajunseră pe tărâmul unde păşteau iepele. Acolo se întâlni cu zmeul care furase pe Ileana Simziana, rătăcind ca un bezmetic şi neştiind cum să facă ca să aducă herghelia. Îi spuse că Ileana nu mai este a lui şi că mă-sa crăpase de necaz, pentru că nu putuse să-i scape de la răpitor pe iubita lui. Auzind zmeul aceasta, se făcu foc şi pară de mânie, se turbură de necaz şi nu mai vedea înaintea ochilor. Apoi, după ce înţelese că are a face tocmai cu răpitorul iubitei sale, îşi pierdu cumpătul de supărare şi amărăciune; şi răcnind ca un leu, se luă la luptă cu fata împăratului, care îşi ţinea firea şi pe care o îmbărbăta calul. Pe fata împăratului o ferea calul de loviturile zmeului; căci, când vedea că rădică sabia să dea, odată se rădica mai sus decât zmeul, şi el da în vânt; iară când aducea fata paloşul, calul se lăsa răpede asupra calului zmeului şi ea da în carne vie. După ce se luptară de credeai că a să se scufunde pământul subt ei, nu ştiu cum îi veni bine fetei împăratului, aduse paloşul cam pieziş şi-i reteză capul. Apoi, lăsându-i stârvul ciorilor şi coţofenilor, se duseră până ajunseră la locul unde se afla herghelia.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt atâtea taine care ne înconjoară! Prea multe enigme apasă asupra bietului om pe acest pământ. Dezleagă-le cum te taie capul, şi ieşi la liman teafăr, nevătămat, dacă-ţi dă mâna. Frumosul! Şi apoi, nu pot să suport gândul că unii oameni cu suflet mare şi luminaţi la minte încep prin a slăvi idealul Madonei, ca să ajungă la urmă să năzuiască spre un alt ideal, idealul Sodomei. Dar şi mai îngrozitor este atunci când omul în al cărui suflet sălăşluieşte idealul Sodomei nu se îndură totuşi să-şi întoarcă faţa de la celălalt ideal, idealul Madonei, fiind singurul care-l însufleţeşte, şi pentru care inima lui arde, arde cu adevărat, ca în anii neprihănitei tinereţi. Nu, sufletul omului e larg, e mult prea larg, n-ar strica să fie puţin îngustat! Dracu' să înţeleagă! Acolo unde mintea vede numai ruşine, inima descoperă frumosul. Poate oare Sodoma să reprezinte frumosul? Crede-mă că pentru cei mai mulţi oameni frumosul este însăşi Sodoma! Poţi tu să dezlegi taina asta? Şi te cutremuri când te gândeşti că frumosul nu este numai ceva care te înspăimântă, dar în acelaşi timp şi o taină nepătrunsă. Aici se dă lupta între diavol şi Dumnezeu, iar câmpul de bătălie este însuşi sufletul omului.

citat celebru din romanul Fraţii Karamazov de Dostoievski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfatul mamei

Copiii mei eu voi pleca, curând să-mi aflu, tihna,
Voi să-mi aprindeţi cât puteţi, la capul meu, lumina,
Fiţi buni, cinstiţi, orice să vă iertaţi,
Că nu e sfânt în lumea asta ca dragostea-ntre fraţi.

Să-mi faceţi când aveţi cu ce, în curte masă, mare,
Şi daţi un strop din via mea, să închine fiecare,
Pune-ţi bucate din belşug şi vreo câţiva, colaci,
Chemaţi să vină! Zâmbitori, pe goi şi pe săraci.

Nu vă certaţi pe ce-o rămâne, pe casă sau pământ,
Şi voi plecaţi copii mei şi aveţi doar un mormânt,
Lăsaţi deoparte lăcomie şi amară duşmănie,
Iubiţi-vă şi fiţi ca fraţii şi bine o să vă fie.

Iar la icoana Preacuratei, să puneţi, busuiocul,
Că m-a vegheat viaţa toată, mi-a ocrotit, norocul,
Să nu lăsaţi portiţa mea copii să ruginească,
Ea ştie cât v-am aşteptat, cu ochii pe fereastră!

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toporaşi

Cu sacu-i plin de banalitati s-a prezentat
si anul asta zana primavara,
cu toate-acestea noi ne-am bucurat
de parca-ar fi venit intaia oara.

Contrazicându-mă cu mine insumi si-n sfarsit,
riscând să-mi stric pantofii prin noroi,
m-am dus să vad ce flori au răsărit
în parcul vast si gol de langa noi.

De mult nu mă-ncercase asa dor
de viata si calcam nerabdatoare;
simteam cum se-nfioara sub picior
pamantul umed, fecundat de soare.

Copacii goi mi s-au parut incantatori -
Parca-as fi vrut să-i strang în brate să-i sarut
(trecusem pana-atunci de-atatea ori
pe langa ei si nici nu i-am văzut)

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Magda Isanos
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om plânge odată-n noapte

Dacă nopţile-ţi sunt albe zile
Şi te zbuciumi, trăind de azi pe mâine,
Şi dacă ţi-e de-ajuns cât ai trăit,
Ai vrea să mori, dar nu poţi nici atât,

Strigă în noapte singur,
Pansează-ţi rănile,
Purifică-ţi sufletul,
Iluminează-ţi gândul.

Da, câteodată mergi pe-un drum greşit,
Nu merită nimic din ce-ai trăit,
Si daca plingi singur, inabusit
Şi-o şansă de-a trăi, n-ai nici atât,
Nu-i nici atunci târziu pentr-un alt drum
Spre o stea cu noroc, prin scrum şi fum.

Dacă prietenii te-au părăsit
Şi nu mai ai nimic din ce-ai avut,
Nici atunci nu-i târziu pentru-început,

[...] Citeşte tot

cântec interpretat de R.E.M., traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Înainte merge fata,
După ea vine bunica.
-Hai bunico! Hai că-i gata.
Uite-ajungem acuşica.

-Ehei! Nu mai sunt eu zdravănă.
Vai de picioarele mele!
Viaţa firu-şi deapănă
Şi mă îndoaie de şele.

Bunica stă şi socoteşte
Anii ce i-a adunat.
Vede cum îmbătrâneşte,
Apoi, în casă au intrat.

La gura sobei înşiră-acum,
Poveşti cu zâne frumoase.
În vatră, lemne se fac scrum,
Afară-i iarnă peste case..

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (2 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, vechii daci...

Noi stăm de veghe-n umbră, prin lanul tiraniei,
Şi aşteptăm în pripă a neamului voinţă,
De-a alunga moroii de pe comoara gliei,
Să pună la bătaie a dacilor credinţă!

Grămezi de ochi în plânset cu inimi sfărâmate,
Se văd pe cerul ţării, se-aud din piatră-n piatră,
Căci porcii de pe tronuri, ne-au dus soră şi frate,
Ne-au despărţit părinţii de sfânta noastră vatră!

Dar nu mă duce capul cât poate să îndure
Aceasta descendenţă cu sângele albastru,
S-a spălăcit în vreme şi stă să i se fure,
Inconştienţi de faptul că-i la un pas dezastru'...

Căci felu-ntâi ca hrană va fi amărăciunea,
Iar felul doi risipa şi-un vis va fi desertul,
Vă va-mpăca fiorul cel greu cu plecăciunea
Iar fauna şi flora va fi-ncurând deşertul!...

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Zamolxeanu (9 decembrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i fu destul că nu-şi aflase acolo pe scrisa lui, nu-i fu destul că făcuse atâta cale în deşert, se mai pomeni, când vru să plece de lângă copaci, că se agaţă de spinarea lui o bufniţă. Hâţ în sus, hâţ în jos, bufniţa să se ducă din spinarea lui, ba. Îl înhăţase, drăcoaica, cu ghiarele, ca o gaiţă spurcată, şi nu-l slăbea nici cât ai da în cremene. Mai se suci, mai se învârti să scape de pacoste, şi nu fu nici un chip. Daca văzu şi văzu, se hotărî şi el a se duce acasă cu saxanaua în spinare şi o luă la drum. În cale, băgă de seamă că alte şase bufniţe se ţineau după dânsul. Merse el, biet, cu alaiul după dânsul, şi potrivi ca să ajungă acasă noaptea, spre a nu se face de râsul dracilor de copii. Cum intră în cămara unde locuia dânsul în palaturile tătâne-său, cele şase bufniţe se aşezară careşi pe unde; iar cea d-a şaptea bufniţă, care se încleştase de spinarea lui, se aşeză în pat. Mai stătu, bietul flăcău, se mai socoti, se mai gândi, mai plănui, şi în cele din urmă găsi cu cale să le lase în pace, să vază unde are să iasă această întâmplare. Mai cu seamă că acum se cotorosise de saxanaua din spinare. Şi cum era şi rupt de osteneală de atâta călătorie şi de atâta tevatură ce avu pe drum, adormi, cum puse capul jos, de parcă l-ai fi lovit cu mechea în cap.

Petre Ispirescu în Zâna zânelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai iubito-n Carul Mare

Seară; Luna e mireasă;
Voal de raze până jos
La pământul prea vârtos
De cât seceta-l apasă.

Mire - un Luceafăr blând,
Ruşinat de-atâtea stele
Care-l sorb din ochi şi ele
Şi-l sărută rând pe rând.

Trec, purtaţi în Carul Mare
Ca un zeu şi ca o zee,
Traversând Calea Lactee...
Lipsă e doar mândrul Soare

Cel însingurat din fire -
Calda vară l-a vrăjit
Să rămână ne-nsoţit -
Nu avu de nuntă ştire.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (15 august 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi port toţi anii mei cu greu

Îmi port toţi anii mei cu greu,
Cei mai multi stau ingrămădiţi in supa burţii, bolborosind
Cei mai noi ani mă inghiontesc în spate
Să-şi facă loc în trupul meu....
Vor să urce la tămplă,
Unde sunt anii copilăriei, naivi şi prostuţi
Dar fericiţi, peste măsură de fericiţi.

Zilnic stau în maşina mea ca intr-o placentă
Acolo e cald, e plăcut.
Tolănit la volan ca un foetus,
Nu-mi mai pasă de nimic....
Uneori am impresia că sunt intr-un cărucior cu volan
Împins de un înger cu zâmbet diafan şi bun
Şi atunci îmi face plăcere să claxonez.
Lumea intoarce nervoasă capul,
Iar eu le zâmbesc ca un spiriduş pus pe şotii.

La locul de muncă e liniştit şi curat,
Am în sertar mici zâmbete pe care le împart cu colegii.

[...] Citeşte tot

poezie de David Daniel Adam (24 septembrie 2019)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!