+gheorghe +cr[ciun

Nu avem decât libertatea primului ţipăt

apoi începem sclavia interesului
prin egocentrism şi dorinţa de a avea
de fiecare dată mai mult
de fiecare dată altceva
şi aproape niciodată doar ceva necesar
ca într-o reclamă la ciocolată

poate doar suferinţa din care se naşte arta
ar putea aduce un strop de libertate
cât o ardere de meteor
preţ de un zâmbet
dar
cu certitudinea dată de atracţia universală
doar libertatea de a ţipa după o viaţă intrauterină
e unica libertate înaintea sclaviei maxima
numită viaţă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lipsa gravitaţiei lacrimile sunt perfecte

şi tu ştii asta
mi-ai văzut durerile înălţându-se straniu
spre dincolo
.........................................
aici chiar nu contează cum se desenează lumile
nici cine se ocupă cu îmbinarea culorilor
.........................................
atât timp cât pot privi răsăritul ca pe o joacă
îmi văd de şotron
sar coarda
încalec norii albi
ca pe nişte pur sânge arabi
din dună-n dună până în lună
apoi
sătul de atâta ţopăit
între două înfloriri de cactus
ridic piramide

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un copac ciudat

fructele mele zboară precum îngerii
când frunzele-mi tânjesc la nemurire
în fiecare toamnă prin fiecare iarnă
rămân cu atâta gol încât fac loc fulgilor
să-mi doarmă a primăvară fluturi albi
.............................................
să nu mă întrebaţi de unde începe moartea
pentru că de fiecare dată uit asta la fiecare nouă încolţire
.............................................
sunt cel mai ciudat copac
îmi cresc păsări spre cer
din fiecare ghindă aruncată-n soare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu bănuiesc toamna de tristeţe

nici rădăcinile
dansez înfiorat căderea frunzei
sărutul pătimaş adus pământului
tăcerea ei din strigătul disperat
şoapta misterioasă
desparte cuvintele în silabe
silabele în fluturi albi
albul în mii de culori
cât cer sub atâtea ape
câtă mare îneacă stelele
iar nebunul din mine învaţă
cărări nebănuite
limba delfinilor
din lumea atlanţilor
utopiile
reflecţia trecerilor
dintre două fulgerări

nu bănuiesc toamna de tristeţe
nu condamn nici frunzele

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pun de o afacere cu licurici

asta în loc să scutur cerul de stele
îmi trag ţărâna sub tâmplă şi privesc iarba cum se pregăteşte de coasă
îmbrac veşmântul de rouă şi răsucesc din caierul minţii
borangicul acesta ciudat când din lacrimi de înger când din fluturi nenăscuţi
deschid inima ca pe o pleoapă şi-mi întind timpanele între două lumi
ascult cu trupul deşirat cântecul cerului
cântarea păsării de foc din cenuşa amară a trupului meu
apoi ca şi când nu m-a durut niciodată m-aş mai naşte de o mie de ori

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a v-aţi ascunselea prin mine

calc pe sfera aceasta cu multă gravitaţie
la un alt nivel ca un joc nesfârşit
de-a cercul
între doi pereţi de gând
involuţii recesive dintr-un altfel de ieri
zac săltăreţe pe un fir de lumină
dintr-un sens în altul
precum o regulă a dezordinii

la un capăt de tunel întunericul
de gradul opt pe scara vieţii cerne
din cer în cer prin fiecare orizont
îmi foşneşte sângele în urechi
ca prin aorta unui zeu fluture

tot felul de splendori ucise de un penel
pe o pânză de tarantulă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lovesc inutil stelele din baltă

oglinda cerului nu poate fi spartă
tulbur doar nămolul aşezat cuminte pe fund
la dospit de îngeri blonzi
din mormoloci delfini
din nuferi plante carnivore

la ceas de lună plină
la pi pe patru de momentul zero
întind lăbuţa după o inutilă vină
mă transfer la liber în echipa adversă
sparg fulgii şi împart oamenii de nea pe un mărăcine
să-mi cânte măceşii a mii de toamne
pe o saltea cu păpădii îmi aşez visul
să-i fie gaben şi amar
apoi închid ochii şi-mi împart întunericul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din dragoste şi ură e ţesută lumea

precum o pânză de penelopă
în aşteptarea apocalipsei
sau doar a iubirii perfecte
precum îţi tot şopteşte sufletul
că ar putea fi undeva aiurea
dincolo de orice iluzie
ţesută din cuvinte
când pe faţă când pe dos
când într-o răsucire de borangic
uneori cu sfinţenie
alteori cu toţi dracii
dar atât de strâns
încât şi galaxiile râvnesc
ca la o altă îmbinare de perfect

vezi tu iubire
nu avem limbile destul de lungi
încât să ne împletim tăcerile
de dincolo de orice altă poezie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansez ca printr-o inimă de poet

un pic cam şchiop de-o lacrimă
numărându-mi paşii în ritmul sistolelor
un doi trei stop
un doi trei piruetă
ca dintr-un solstiţiu într-altul
precum un licurici de gheaţă
scăpat dintr-un alb obicei rotund
cu ochii strict închişi
ca în aşteptarea unui impact
cu moartea

apoi cad lin
cum dintr-un vârf de munte
coboară primăvara
în timp ce o gheişă cântă
legănată de iubire într-un scrânciob
care parcă levitează sub un cireş înflorit
iar eu învăţ să tac în japoneză

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la "Rondelul meu" de Valentin David

Tu eşti amice,-aş zice, om normal,
Nu te mai plânge geaba de belele,
Pot fi şi altele chestii mult mai rele,
De pildă-n scris acum eşti colosal...

Cunosc mulţi tipi ce-s scriitori în stele,
Pe lângă ei, ajunşi în ultim hal,
Tu eşti amice,-aş zice, om normal,
Nu te mai plânge geaba de belele...

Eu te-aş supune la un test oral
Să nu mai scrii, ci să ne cânţi manele,
Aşa o să-ncasezi parale grele...
Chiar dacă o să treci peste chintal,

Tu eşti amice-aş zice om normal!...

rondel de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!