suntem doua libertai

Parabola

Am înţeles că pasiunea e dăunătoare,
Că te dărâmă şi-ţi face sufletul bucăţele...
Iar dragostea...
Dragostea înseamnă pace şi împăcare!!!

Pe prima o cauţi cu înflăcărare,
Iar pe a doua o accepţi cu înţelepciune-
Dar omul e dator
Să fie găsit în cele două!

Parabola firească a celui detaşat...
Trăirile caută un sens acum!
Pentru fiecare diferit,
Dar sigur şi lăsând urme diverse...

Am înţeles că cea care trebuie trăită
Este clipa diversă
Şi nu cea planificată-
Trăire nu robotizare...

poezie de Victoria Dicu
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sigur suntem împreună

Tu ai sufletul pietrei, aidoma
fulgerului căzut peste copaci, te ascunzi
sub umbra stâncilor, învolburate apele
obişnuite cu tine sapă mai departe. Florile
ar vrea să-ţi spele-n mirosuri lacrima
iar vânturile-ţi rotunjesc colţurile
şi pornirea vrajmaşe.
Lemnul crucii, piatra dăltuită
de mâna încarcată cu har,
cerul invadat de păsări
şi de cutezanţele noi ale zborului
toate mă alungă în zbucium
să-mi închidă suferinţele tale
în meditaţia de taină a smereniei.
Sigur suntem împreună, de teamă
şi somnul ne cuprinde odată
să nu părăseşti drumul în mers,
să te prefaci în cruce de piatră.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 octombrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Laudă imperfecţiunii

Nu voi elogia imperfecţiunea,
Dar nici pe verişoara ei, perfecţiune,
Cu temele făcute, pantofi lustruiţi,
Suflet curat, deşi este la căutare,
Ai două urechi şi o gură, ascultă,
Nimeni nu se plânge de lipsă de minte,
Nimeni nu se plânge de lipsă de inimă,
Dar de bani, cine nu se plânge?
De frică nu se moare, nici nu se trăieşte,
Dar de râs? Se poate muri, Doamne, fereşte.
Admir poeţii care scriu perfect, dar nu-i iubesc,
O fi invidia, o fi teama de perfecţiune, care, zice
Cartea la Scaraoski, este diavolească,
Cineva avea o capră, a mers cu ea în Ţara Promisă,
i-a plăcut, a trimis capra cu un bilet, să-l cheme pe tatăl său,
capra a fost ucisă, din greşeală chiar de tatăl băiatului,
astfel fiul şi tatăl s-au despărţit, de ce, Doamne?
De Don Quijote se râde şi astăzi, de ce, Doamne?
Cine mai ascultă Cântecul lui Roland, de ce, Doamne?
Suntem mereu pe drum, căutăm ceva, chiar de nu spunem,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eufonie paradoxală

Cine în afara iubirii ar avea destulă
delicateţe să poată trezi un copil soarele
se rostogoleşte de la o noapte la alta
la fel de înflăcărat la fel de jucăuş
Doamne cum să atingi epiderma cerească
a copilăriei decât c-o mângâiere cu fluturele
unui sărut cu lacrimile gemene ale unei mame
sufletul nu se poate hotărî cele două
braţe Denis şi Laurenţiu cele două speranţe
gemene Laurenţiu şi Denis ridică viitorul
în dreptul ochilor orizontul se întinde
de la un capăt la altul
ca un fluture
ca un surâs

poezie de Costel Zăgan din Poezii de trezit copiii (10 iulie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc artiştii

Se duc, ne părăsesc artiştii,
Acoperiţi de mari cununi,
Se duc şi veselii, şi triştii,
Se duc artiştii cei mai buni.
Văzându-i, în sfârşit, în voie,
A spus, din slavă, Dumnezeu:
"Voi de n-aveţi de ei nevoie,
Îi iau la mine-n ceruri eu."
Aice, noi
Mai suntem dezbinaţi,
Mai suntem dezbinaţi.
Păcat mai vechi la fraţi!
Voi cum vă împăcaţi,
Voi cum vă împăcaţi,
Voi, cei în cer plecaţi?!
Crezând în marea dimineaţă,
Se duc artiştii-n necuprins.
S-au agăţat mai mult de viaţă,
Dar şi de moarte s-au fost prins.
Văzându-i, în sfârşit, în voie,

[...] Citeşte tot

cântec, muzica de Igor Grosu, versuri de Grigore Vieru
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercetaţi consonant şi...in rem

Poezia ta – memoria florii
şi sensul candorii –
îmi freamătă în singurătate
şi-mi împrimăvărează amurgul!

Invoc Demiurgul
să-ţi aşeze paşii diafani
pe paşii mei exersaţi liric,
pentru a descoperi,
pas de deux,
sensul ultim al poeziei
şi miracolul deplin al fanteziei...

Ne consolăm, Simm,
şi ne supravieţuim
de Neantul vieţii,
după orice vers sorbit
din lacrima dimineţii...

Suntem câtă vreme uităm că suntem...

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş fi vrut să mă nasc joia

Aş fi vrut să mă nasc joia
între două anotimpuri
înfăşată în curcubeu
să am ochii sugestivi
văpăi între două eternităţi.

Calc apăsat peste nelinişte
cu mâinile desferec porţile vremii
m-ascund de truism
dincolo de zarea inimii
joc şotron cu necuprinsul.
Şi
pronia învârte roata norocului
prin facerea gândului
iar uit de ruleta rusească
cât aş fi vrut să mă nasc în mai
-Taci,
o să mi se spună.

Ciudat:

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucurii de iarnă

Îmi rezonează-n gând lumini celeste
Ce îmi inspiră un poem duios,
E iarnă şi mă simt ca-ntr-o poveste,
Cu suflet mai uşor, mai generos,

Aştept Crăciunul cu înfiorare,
Mereu adorm în gând c-un brad frumos,
Visez că merg cu steaua pe-o cărare
Vestind voios că s-a născut Cristos;

E minunată-acestă sărbătoare,
Ea ne transformă-n legendarii magi
Ce vin cu daruri ca la o chemare
Şi bucuroşi le-nchină celor dragi.

Când neaua cu argint ne poleieşte
Suntem mai buni, cu gândul mai curat,
Ne-nviorăm cu toţii sufleteşte,
Suntem copii porniţi la colindat.

poezie de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucurii de iarnă

Îmi rezonează-n gând lumini celeste
Ce îmi inspiră un poem duios,
E iarnă şi mă simt ca'ntr-o poveste,
Cu suflet mai uşor, mai generos;

Aştept Crăciunul cu înfiorare,
Mereu adorm în gând c-un brad frumos,
Visez că merg cu steaua pe-o cărare
Vestind voios că s-a născut Cristos;

E minunată-această sărbătoare,
Ea ne transformă-n legendarii magi
Ce vin cu daruri, ca la o chemare,
Şi bucuroşi le-nchină celor dragi.

Când neaua cu argint ne poleieşte
Suntem mai buni, cu gândul mai curat,
Ne-nviorăm cu toţii sufleteşte,
Suntem copii porniţi la colindat.

poezie de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fotbalist singur şi trist

Piciorul meu e vinovat,
Iubirea când m-a căutat,
Ce vă gândiţi că am făcut
S-o-ndepărtez? I-am tras un şut!

Piciorul meu e vinovat,
Din primul şut a şi marcat;
Sufletul meu, ţipând că-i gol,
Două iubiri i-au dat ocol...

Şi când la două porţi a tras
Piciorul, singur am rămas;
Nici urmă nu-i de marcator
Şi nici de dragoste picior.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!