Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

petre+tutea+am+facut

Replici despre petre tutea am facut, pagina 60

Cornelia Georgescu

Mihai: Luci, stai puțin!
Lucian: Ce-i, Mihai?
Mihai: Spune-mi, sincer, acum, că Ly nu mai e aici, doar pentru asta m-ai chemat?! Din cauza mamei tale? S-o vezi în imagini, pe supercomputer, de ziua dânsei?
Lucian: Da, desigur...
Mihai: Nu te cred! O fi și asta, dar mai e și altceva. Nu-i așa?! Ce te frământă, Luci?! În toți ceilalți ani, de ziua mamei tale, probabil că ai fost trist, fără să observăm noi, dar nu erai chiar așa, ca acum; tocmai de asta nici n-am observat, nici unul. Deci, ce altceva te supără?!
Lucian: Ah, nu mă-ntreba...
Mihai: Păi, cred că nici nu e nevoie să-mi răspunzi; îmi dau și singur seama... E vorba de Lia, desigur. Ea și Sid, presupun...
Lucian: Mihai, te rog, vreau să mă liniștesc, nu să... De ce încerci să mă agiți mai rău?!
Mihai: Păi, da, e clar acum. Dar, Luci, de ce complici totul? Dacă i-ai spune, sunt sigur că lucrurile ar lua brusc o altă întorsătură, evident, favorabilă ție. Cum altfel?! De ce tot taci? Te încăpățânezi și nu știu de ce! În plus, parcă spuneai că nu-ți faci tu griji din cauza lui Sid Kelso. Ce s-a schimbat între timp?!
Lucian: Ce s-a schimbat?! Multe... În ultimul timp, ori de câte ori am căutat-o prin oraș, am găsit-o în compania lui... La ea în cameră, învățându-l să danseze, la el acasă, când am fost s-o caut pe Sonya, prin oraș... Nu știu de ce tot dau de ei, mereu, ca un făcut! N-aș putea să mă întâlnesc cu altcineva, cu oricine altcineva?! Nu, normal, decât cu ei doi, mereu împreună! De parcă ar ști că asta mă deranjează!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Eugen: Și atunci, mama lui Luci, Diana... Nu mi-aș fi închipuit vreodată că ai iubit-o.
Traian: Am iubit-o?! La naiba! Încă o mai iubesc, Eugen! Enorm... Ca un nebun... Înțelegi acum de ce nu m-am căsătorit niciodată? Din cauza ei, desigur, altfel, n-aș fi avut nici un motiv.
Eugen: Dar a trecut atâta timp de atunci... Ar fi trebuit să-ți refaci viața, să nu rămâi singur...
Traian: Nu, fără ea n-avea nici un rost; n-aș fi putut. Știu; lumea e plină de multe alte femei frumoase, nu e ea singura, dar pentru mine nici nu se pune problema alteia.
Eugen: De ce?!
Traian: De ce?! Pentru că eram mult prea îndrăgostit de ea, din cauza asta. Și încă mai sunt. Nu reușesc să mi-o scot din minte... Poate că dacă n-aș vedea-o zilnic pe aici, prin Institut... Dar nu, nici așa n-aș putea-o uita sau înlocui cu alta... Mi-e imposibil!
Eugen: Dar ai avut o relație cu ea atunci.
Traian: Aș, relație... E deja prea mult spus. Amândoi eram mult prea tineri, naivi, visători, niște copii. În plus, ea nu mă iubea deloc. Eu, desigur, mă aflam la polul opus; eram în stare să-mi dau viața pentru ea. I-aș fi pus lumea la picioare, aș fi mutat munții din loc; aș fi făcut orice pentru ea. Se pare că nu era de ajuns. L-a preferat pe blond și încă îl preferă, tot pe el. Pe atunci nu doar ea, ci și mama ei, doamna Dana Dragomir. Eu ce eram?! Doar un elev al Institutului. Ce-i puteam oare oferi fiicei dânsei? Mai nimic! N-aveam casă, n-aveam mașină, n-aveam bani. Nimic... S-a împotrivit categoric unei relații între mine și fiica ei.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Însă... Cum rămâne cu întrebarea mea?
Lucian: Nu rămâne nicicum. Încearcă să-ți dai singură seama care ar fi răspunsul. Și eu fac același lucru.
Lia: Ce vrei să spui?
Lucian: Nimic. N-am să-ți spun nici un cuvânt în plus, legat de acest subiect. Dar cum rămâne cu problema urmăririi? Tu ce răspunzi la întrebarea mea? Nici tu nu m-ai lămurit pe mine, deloc.
Lia: Nici n-am s-o fac. Pentru că așa suntem chit.
Lucian: Bine. De acord. Problemele noastre rămân nelămurite, întrebările fără răspunsuri, dar eu n-aș spune că suntem chiar chit, pentru că problemele noastre diferă... Să trecem însă cu vederea. Ce-a fost, a fost! Oricum, faptul e deja consumat, nu mai poate fi schimbat nimic. Tu ai făcut pe Mata Hari, iar eu, ca de obicei, inevitabil, pe Don Juan... Nu?! Cred că putem pleca spre munți acum.
Lia: Mai mergem?
Lucian: Evident, mergem! Chiar dacă nu ne-am lămurit, asta nu trebuie să afecteze cu nimic planul nostru. Vom merge, așa cum am stabilit. Și pentru că am întârziat puțin cu discuția asta, o să luăm un avion din apropiere. Știu eu unde o să găsim sigur unul. Ce zici? De acord?
Lia: Desigur.
Lucian: Bine, Mata Hari. Dar nu crezi că-i cam periculos pentru tine să accepți compania unui Don Juan?
Lia: Luci, nu-i de glumit!
Lucian: Ai dreptate. Însă asta presupune să nu mai faci și altădată pe spionul. Riști să fii descoperită.
Lia: Fii sigur că n-am să mai fac. Mi-a fost de ajuns! Mi-a fost învățătură de minte!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Mihai: Și totuși, de ce s-ar putea ajunge la anularea misiunii noastre?
Lucian: Pentru că, evident, fără mine, Alex și Nis, "Pacifis" nu va pleca nicăieri. Noi trei suntem totuși membrii de bază ai echipajului, în plus, constructorii navei.
Mihai: Ah, pricep... Nava voastră, de fapt, mai mult a ta...
Lucian: Poate... Doar nu-ți închipui că am fi lucrat ca proștii toți trei timp de cel puțin trei ani de zile, fără concedii în această perioadă, pentru ca apoi s-o vedem plecând fără noi la bord? Nici gând! Proiectul meu de diplomă; l-am făcut pe tot doar cu mâna, deloc pe computer... N-am să accept niciodată ca "Pacifis" să plece fără ca eu să fiu la bord, cu alții și să aștept ca tâmpitul să se întoarcă peste 13, 14, 15 sau cine știe câți ani, dacă se va mai întoarce vreodată! Și oare altul ar avea grijă să nu pățească nimic, sau va fi indiferent?! Eu însă, evident, fie doar și ca simplu membru al echipajului, aș îngriji-o mereu cu multă atenție, n-aș neglija-o nici o clipă!
Mihai: N-ai fi de acord să plece în misiune nici dacă, spre exemplu, eu aș fi numit comandantul?
Lucian: Scuză-mă, dar fără mine la bord, nu, n-aș fi de acord; nu din cauză că n-aș avea încredere în tine, știu că ai îngriji-o, dar "Pacifis" e mult prea importantă pentru mine... Iar voi, ceilalți patru membri ai echipajului, fără "Pacifis" n-ați putea pleca, nu în această misiune; poate în alta. La ora actuală, e singura navă capabilă să întreprindă această călătorie.
Mihai: Ar fi păcat ca totul să se termine atât de repede, înainte de a fi început cu adevărat.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Să lăsăm chestiile astea. Tu ce-ai mai făcut?
Ly: Nimic, ca de obicei.
Lia: Ca de obicei, adică ți-ai petrecut timpul cu Mihăiță. Am sau nu dreptate?
Ly: Cam ai... Totuși, am aflat de la el o mulțime de lucruri interesante despre Terra. Și o studiez în continuare; e o planetă minunată, fascinantă! De abia aștept să ajung și eu acolo, deși mai e mult până atunci.
Lia: Destul de mult. Și dacă vrei să afli cât mai multe lucruri interesante despre Terra, ar trebui să-ți petreci o bună parte din timp și cu Nis, să stai pe lângă el; oricum e el mereu singur și nu-și găsește o ocupație.
Ly: Nis?! Tipul cel înalt?!
Lia: Da, el...
Ly: Și de ce să petrec o parte din timp cu el?
Lia: Pentru că e geograf, de aia. El chiar știe foarte multe despre Terra, mai mult decât oricare dintre noi, de fapt, mai mult decât noi toți la un loc.
Ly: Serios, chiar știe?! Privindu-l, nu pare...
Lia: Ce tot spui?! O părea el aiurit, dar e specialist în domeniul lui, altfel nu s-ar putea...
Ly: Ah, înțeleg... Poate că o să-l întreb și pe el câte ceva, dar altădată. Deocamdată, prefer compania lui Mihai.
Lia: Desigur că-l preferi pe Mihăiță... Și el ce mai face?
Ly: El, cu supercomputerul lui... E mereu ocupat.
Lia: Evident, la cât e supercomputerul vostru de mare și la câte informații conține, nu-i de mirare... Dar ce informație foarte importantă a aflat Mihai și vrea să i-o transmită lui Luci? Din întâmplare, nu știi despre ce-ar vorba?
Ly: Habar n-am. Mie nu mi-a spus nimic. De fapt, nici nu l-am întrebat. Poate o să-l întreb, cât de curând.
Lia: Cum vrei...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Ești nebun, complet nebun! Și nu-i nevoie de Lia, ca specialist, pentru a-mi confirma acest lucru!
Nistor: De ce, șefu'?
Lucian: Păi, să te aștepte... Tu-ți dai seama ce înseamnă asta?! Cum să te aștepte? Ce-i cu tine, ai înnebunit?! Misiunea noastră a fost estimată la maxim 13 ani, dar cine poate afirma cu siguranță că va dura doar atâta?! Până acum, am avut parte de noroc. Ne aflăm exact acolo unde trebuia să ajungem și suntem cu toții teferi; nici unul dintre noi n-a pățit nimic. Cu încă puțin noroc, s-ar putea să ducem cu bine până la capăt totul. Sper din tot sufletul să se întâmple astfel și să ne întoarcem acasă la timp, teferi și triumfători. Dar nu putem fi siguri că se va întâmpla astfel; nu știm dacă vom mai avea același noroc ca și până acum. Nu știm ce ne rezervă viitorul. Deci, nu spera să te aștepte! E o prostie! Chiar și presupunând că totul va decurge în continuare întocmai după programul stabilit inițial, că nu vom întâmpina cine știe ce dificultăți și că vom reuși să ajungem înapoi, acasă, toți șapte, exact la termen și tot ar fi absurd! E o prostie! O aberație! Așa că, ia-ți gândul de la ea!
Nistor: Ce tot vorbești, șefu'? Cum să-mi iau gândul de la ea?
Lucian: Așa bine! E cel mai bun sfat pe care ți-l pot da, în calitate de prieten. Încearcă s-o uiți! Și ar fi fost mult mai bine dacă ți-ai fi făcut totuși o prietenă aici, pe această planetă!
Nistor: Da' nu pot, șefu'! Cum s-o uit? Încă mai țin la ea, foarte mult!

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Nistor: Dom' profesor, iar ați întârziat...
Eugen: Știu.
Alex: Ați avut cumva probleme cu reporterii? Vă trebuie cumva câțiva body-guarzi? Vă împrumutăm noi cu plăcere.
Eugen: Nu, n-am avut nici un fel de probleme, cu nimeni; doar cu domnul director... Adică, de fapt, cu Traian; să nu cumva să mă spuneți că i-am zis altfel! Iar cu el am avut doar de pus la punct unele amănunte, legate, în principal, de misiunea voastră, deci, n-am nevoie de body-guarzi; tot vouă vă sunt mai de folos.
Alex: Noi ne-am lipsi cu drag de ei.
Eugen: O să vă lipsiți; după 27 iunie.
Nistor: Mai e mult până atunci. Da' nu contează... Astăzi ce trebuie să facem; care e programul?
Eugen: Păi, să vedem... Încă n-am stabilit nimic concret pentru voi. De fapt, ia spuneți ce-ați făcut ieri, după plecarea mea?
Nistor: Bairam, dom' profesor; ce altceva?!
Eugen: Măi, fii serios!
Nistor: Bine... De fapt, am vizitat o mică parte din navă, dom' profesor. Și le-am mai explicat câte ceva noilor noștri colegi.
Eugen: Așa mai merge. Foarte bine. Presupun că n-ați terminat cu întreaga navă.
Lucian: Nu, dom' profesor, n-am fi avut când.
Eugen: Atunci, cred că vă puteți continua această activitate. Și pentru asta, chiar n-aveți nevoie de mine, deci, vă pot lăsa din nou singuri; vă descurcați voi. Dacă reușesc, am să trec pe aici mai pe seară, dacă nu, ne vedem tocmai luni de dimineață, la 8.00.
Nistor: Dom' profesor, prea ne lăsați de capul nostru...
Eugen: Asta-i și ideea; trebuie să vă obișnuiți împreună, pentru că după 27 iunie chiar veți rămâne singuri.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Anton Ego: Din multe puncte de vedere, munca unui critic e ușoară. Noi riscăm foarte puțin și totuși ne bucurăm de o superioritate față de cei care își supun creația și, totodată, sufletul judecății noastre. Noi prosperăm de pe urma criticilor negative, care sunt amuzante atât de scris, cât și de citit. Însă adevărul amar, pe care noi criticii trebuie să-l acceptăm este acela că, în această mare ordine a lucrurilor, banalul este mai important decât criticile noastre care îl denumesc astfel. Dar sunt și momente în care un critic chiar riscă, și anume atunci când el descoperă și apără ineditul. Adesea, lumea este necruțătoare cu noile talente, cu noile creații, ineditul are nevoie de susținere. Seara trecută am trăit ceva nou, o mâncare excepțională de la o sursă absolut neașteptată. A spune că atât mâncarea cât și creatorul ei mi-au pus la încercare prejudecățile despre gătitul de înaltă clasă, ar fi interpretare grosolană a lucrurilor. M-a zguduit din temelii. În trecut, nu am făcut un secret din disprețul meu față de celebrul motto al lui Gusteau: Oricine poate găti. Dar îmi dau seama că de abia acum am înțeles cu adevărat ce a vrut să spună. Nu oricine poate deveni un mare artist, dar un mare artist poate veni de oriunde. Este greu să-mi imaginez origini mai modeste decât ale geniului care gătește acum la restaurantul lui Gusteau și care este, în opinia acestui critic, nimic mai puțin decât cel mai bun maestru bucătar al Franței. Mă voi întoarce în curând la restaurantul lui Gusteau, dorind mai mult.

replici din filmul artistic Ratatouille
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Hannibal Lecter: Îmi vei spune acum. După uciderea tatălui tău ai rămas orfană. Aveai 10 ani. Ai mers să locuiești cu niște verișori la o fermă de oi și cai în Montana. Și...?
Clarice Starling (ochii i se umezesc): Și într-o dimineață, pur și simplu am fugit.
Hannibal Lecter: Nu "pur și simplu", Clarice. Ce te-a determinat? La ce oră te-ai pornit?
Clarice Starling: Devreme, încă era întuneric.
Hannibal Lecter: Înseamnă că te-a trezit ceva, nu-i așa? Un vis? Ce a fost?
Clarice Starling: Am auzit un zgomot ciudat.
Hannibal Lecter: Ce era?
Clarice Starling: Erau... țipete. Un fel de țipete, ca vocile unor copii.
Hannibal Lecter: Ce ai făcut?
Clarice Starling: Am coborât, afară. M-am furișat în șopron. Îmi era atât de frică să mă uit înăuntru, dar trebuia s-o fac.
Hannibal Lecter: Și ce ai văzut Clarice? Ce ai văzut?
Clarice Starling: Miei. Mieii țipau.
Hannibal Lecter: Tăiau mieii de primăvară?
Clarice Starling: Și țipau.
Hannibal Lecter: Și ai fugit?
Clarice Starling: Nu. Mai întâi am încercat să-i eliberez. Am deschis portița țarcului lor, dar ei n-au fugit. Pur și simplu stăteau acolo, confuzi. Nu fugeau.
Hannibal Lecter: Dar tu puteai așa că ai fugit, nu-i așa?
Clarice Starling: Da. Am luat un miel și am fugit cât de repede am putut.
Hannibal Lecter: Încotro te îndreptai?
Clarice Starling: Nu știu. Nu aveam nici apă, nici mâncare și era foarte frig afară, foarte frig. Credeam că dacă voi putea salva măcar unul, dar... era atât de greu. Atât de greu. Nu am făcusem mai mult de câțiva kilometri când m-a luat mașina șerifului. Fermierul era atât de furios încât m-a trimis la orfelinatul luteran din Bozeman. N-am mai fost niciodată la fermă de atunci.

[...] Citește tot

replici din filmul artistic Tăcerea mieilor, scenariu de , după Thomas Harris
Adăugat de Butnariu Iris PaulaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Să trăiți, domnule comandant! M-am prezentat, după cum ați ordonat. Vă rog să mă scuzați pentru întârziere și pentru neplăcerea provocată.
Lucian: Să nu exagerăm, totuși... Ia loc, Lia, te rog! Nu ești pedepsită, ca să stai în picioare. Raportul tău este acolo unde l-ai lăsat. Acum putem începe ședința, în sfârșit. Aproape la timp, la ora stabilită prin program.
Lia: Dar ați menționat deja "insubordonare" în raport, în dreptul numelui meu, domnule?
Lucian: "Domnule"?! Da, normal... Altfel cum crezi că ar fi posibil? Cum se poate denumi sau califica tot ceea ce ai făcut? Cum altfel poate fi clasificat comportamentul tău?
Lia: N-am idee. Dumneavoastră decideți acest lucru, domnule.
Lucian: "Dumneavoastră"?! Cu mine vorbeai, Lia?! Hmm; renunț... Bine. În cazul ăsta, fiind toți prezenți, putem începe ședința noastră de astăzi, pe care eu, comandantul misiunii, Lucian Enka, o declar deschisă.. N-am uitat observația pe care mi-ai făcut-o data trecută, domnișoară consilier, așa că astăzi eu voi fi cel ce va începe cu prezentarea raportului. Astăzi eu voi fi primul. Deci, vă voi spune ce am reușit să aflu în ultimele patru săptămâni, de când nu ne-am mai întâlnit, de data trecută, de la prima noastră ședință. Pentru mine au fost de fapt doar trei săptămâni, fiindcă timp de o săptămână nu am putut face nimic, știți cu toții din ce cauză anume, din aceeași cauză din care am anulat întâlnirea noastră din urmă cu două săptămâni, fiindcă aceasta de acum trebuia să fi fost deja a treia ședință, nu a doua.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 60 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook