parintii mei

Cre­dinţa e de foarte mare ajutor. De fiecare dată când simt un pic de deschidere la pacienţii mei necredincioşi, le propun pariul lui Pascal: dacă tu crezi şi Dumnezeu nu există, nu pierzi nimic. Dar dacă crezi şi există, câştigi totul! Dincolo de asta, însă, psihiatrii trebuie să fie foarte atenţi când vine vorba de excesul de religiozitate, fiindcă poate fi simptomul unui dezechilibru psihic.

Aurel Romila în Formula AS, interviu (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum gelozia îl obseda pe Proust, eu eram obsedată de potenţialităţi, misterele vieţilor neînflorite, ale obscurităţilor şi ale greutăţii inerte a lui Saturn! Şi aşa cum durerea etern recurentă a geloziei îl excita pe Proust până la paroxismele iluminării, analizei, cercetării, această durere a dificultăţii recurente de a-i scoate pe bărbaţii mei doar pe jumătate vii din cavernele lor a trezit în mine paroxisme de furie, disperare şi tenacitate.

Anais Nin în Incest
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţugulea, după ce primi şi daruri împărăteşti, peste câteva zile porni cu logodnica lui, gândul fiindu-i să meargă a-şi mai vedea părinţii. Şi într-acolo şi porni. Când a plecat Ţugulea de la curtea împărătească, împăratul cu ai lui l-a petrecut cu cinste împărătească până la hotar. Şi despărţindu-se, îşi luară ziua bună unii de la alţii. Fata şi Ţugulea parcă zbura, iar nu mergea, de bucurie că le împlinise Dumnezeu dorinţa. Şi mergând, ajunseră la locul de întâlnire cu fraţii săi, pe când soarele era în cruci. Când văzură fraţii pe Ţugulea cu o logodnică mai frumoasă decât florile şi mai albă decât spuma laptelui, îi puseră gând rău. Până a nu se culca, ei se furişară de Ţugulea, se dară mai cât colea şi începură a plănui, cum să facă să se scape de el.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Niciun străin sau băştinaş
În casa-i nu m-o mai primi
Nici mi-o mai vorbi. Îmi vor închide uşa toţi.
Nu însumi eu m-am blestemat? Lui Laios azi
Nu-i spurc culcuşul, când eu nevasta-i strâng
În braţele ce l-au ucis. Nu-s ticălos?
Şi nu-s spurcat? Ah, vreau să fug, surghiunu-mi vreau
Nicicând să nu-i mai văd pe-ai mei! Nici să mai calc
În ţara mea!

poezie celebră de Sofocle din Oedip Rege (429 î.Hr.)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât trăim pe acest pământ

Cât trăim pe acest pământ
Mai avem un lucru sfânt,
O câmpie, un sat natal,
O clopotniţă pe deal.

Cât avem o ţară sfântă,
Şi un nai care mai cântă,
Cât părinţii vii ne sunt
Mai există ceva sfânt.

Cât pădurile ne dor
Şi avem un viitor
Cât trecutu-l ţinem minte
Mai există lucruri sfinte.

Cât Luceafărul răsare,
Şi în cer e sărbătoare,
Şi e pace pe pământ,
Mai există ceva sfânt.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Dabija din Aripa sub cămaşă (17 august 1989)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am privit la el fascinată. Nu vroiam să mă mişc de lângă el. Un fel de clopote au început să-mi bată prin vene - astea nu erau, cu siguranţă, semnele unei boli - un fluture părea să-şi fi desfăcut aripile de-o parte şi de alta, pe umerii mei. Aş fi putut să zbor cu uşurinţă acum. Mircea şi-a îngropat din nou faţa în mâinile mele. Cerul a coborât pe pământ, soarele şi cerul păreau una cu pământul, am rămas fără cuvinte, ţintuită de greutatea unui sărut.

Maitreyi Devi în Dragostea nu moare
Adăugat de Mociornita Georgiana Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fiu naivă

Să fiu naivă înc-o zi
Să nu cunosc nici gelozii
Să mai alerg printre copii
Şi să roşesc de m-ai privi

Ochii mei ar străluci
Printre stele aş pluti
Cuvintele, când le-ai rosti
Cu trandafiri le-aş împleti

Pe tine iarăşi te-aş iubi
Poate lacrimi n-ar mai fi
Visul meu s-ar împlini
Să fiu naivă înc-o zi

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezrădăcinând pământul

Avem o sete ancestrală
De totul nostru pământesc
Când ne pătrunde pân' la boală
El dorul pururi strămoşesc.
De ei părinţii ce ni-s fraţi
De ei bunicii, depărtaţi
Căci nu există-ngăduinţă
Decât cu toţi într-o fiinţă.
Pierduţi suntem făr' de părinţi
Şi rupţi părem fără de sfinţi
Obârşia ne împresoară
Când el destinul stă să moară.
Tăicuţă nu uita, curând
Vom fi o lespede în vânt
Iar tu măicuţă ţine minte
Că te-am iubit, făr' de cuvinte.
Iar de bunici, nu pot uita
Căci port amprenta cea mai grea
A ce-i el sângele din vine
Mă rog acum şi chiar îmi vine,

[...] Citeşte tot

poezie de Stelian Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu lacrima plina de amar...

Tu lacrima plina de amar,
De ce te nasti iar in ochii mei?
De ce nu ma intrebi macar,
Daca vreau sa-mi atingi obrajii grei?

Imi doresc sa nu-ti mai simt raceala,
Si martora mi-e neputinta....
Ascunzi in tine durerea, regretul, indoiala...
Tu reprezinti insasi suferinta.

De pe chipul palid te-am sters de atatea ori,
Dar ai lasat in urma ta otrava.
Zi de zi pe obraz mi te strecori,
Si sfarsesti alunecandu-mi pe barba...

poezie de Cioara Andreea (26 martie 2008)
Adăugat de Cioara Andreea
Comentează! | Votează! | Copiază!

A rămas o frunză-n pom

Nescuturată de om,
Nescuturată de vânt,
A rămas o frunză-n pom.
Nu ştiu ce are de gând!

Se bucură la amiază
Când se-încălzeşte la soare.
Însă noaptea şade trează
Fiindcă este prea răcoare.

Singură, ce face oare?
Că iarna este aproape.
Din viforniţa cea mare,
Va scăpa ea de la moarte?

Voi ce credeţi, dragii mei?
Va mai prinde primăvara?
Săraca frunză de tei!
A îngălbenit ca ceara.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!