padure

În şedinţă, fratele de cruce simţea cum punea stăpânire pe el o vibraţie spirituală şi naţională puternică şi se aprindea în sufletul lui o formă nouă de trăire creştină şi patriotică care-i lărgea enorm perspectivele vieţii sale. Şedintele aveau loc, de obicei, sâmbăta după amiază, în casa unuia dintre fraţii de cruce sau, de câte ori se putea – era de preferat chiar – se desfăşurau în mijlocul naturii, la câmp sau într-o pădure. Ea era condusă de şeful unităţii. Dar acesta putea delega, rând pe rând, pe toţi fraţii de cruce, ca să o prepare şi conducă.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duminică, 24 iunie 2085, o zi frumoasă de vară, călduroasă, cu cer senin, soarele strălucind încă de la primele ore ale dimineţii. Dar cei şapte tineri nu mergeau nici la plajă, nici la ştrand, nici în pădure, nici în parc, nici la picnic, nici la discotecă; deci, nu la distracţie, ci la lucru, în nava albastră, casa lor din următorii ani. Măcar era o navă frumoasă, atât în interior, cât şi la exterior; câţi şi-ar fi dorit oare să fie în locul lor în acele momente... Probabil destui, dar nu alţii, ci ei se aflau pe puntea principală, cu instructorul şi directorul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nunta toamnei

În poiană la izvoare
Păsări nu mai sunt să zboare
Umbre negre din pădure
Se izbesc de vârfuri sure
Pământul brumat se pare
Vrea să-ngheţe orice floare
Soarele-i stingher pe cer
Paşii mei prin frunze pier

Toamna si-a pus cort de nuntă
Si naş un vecin din luncă
Un domn mândru arătos
Un decembrie frumos
Care-aduce sărbători
Şi zăpezi albe din nori
Bradul verde-mpodobit
Cu stelute de argint

Toamna mea s-a măritat
Vântul mire si l-a luat

[...] Citeşte tot

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numaidecât şi puse la cale cele de trebuinţă pentru o călătorie mai lungă. Mă-sii îi spuse că se duce la vânătoare. Plecă şi dete şi pe la zână, căreia îi spuse ce avea de gând să facă. El ştia, vezi, că sfaturile ei îi prinsese mult bine. Zâna, după ce îl învăţă cum să facă să izbutească, îi dete un săpun, un pieptene şi o perie, ca să-i fie de slujbă. El plecă şi merse, merse, până ce ajunse la o pădure deasă şi întunecoasă, de abia putea să răzbească. Bâjbâi el p-acolo până ce dete de ghizuina scroafei. Cum să se apropie el? Căci ghizuina era încongiurată de buşteni şi de rascote, de nu se putea atinge nici pasăre măiastră.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucurie dulce

Bucurie dulce
Pădure roşcată
Umbra roua-şi smulge
Dintre sânii-n roată
Caldă peste lume
Şi mi-o dă în spume
S-o mănânc anume
Pân' o să-mi sugrume
Vrejul de om reavăn...

Coajă de mesteacăn
Ia-mă dă-mă-n leagăn
Suie-mă în soare
Să-i pun întrebare
De ce-mi eşti tu dragă
Când anii-mi dezleagă
Bruma lor întreagă
Din strâmta desagă
De ce-mi eşti tu scumpă
Când vin hoţi să-mi rumpă

[...] Citeşte tot

poezie de Emil Brumaru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele din Carte

Mă-ncălzesc în iarnă cu soarele verii,
Cu verdele ierbii, parfumul de tei,
Cu raza luminii ce-mi încălzea faţa,
Cu nevinovăţia jocului de miei.

Cu miresmi colorate, plouate-n grădină,
De stropii cei calzi ce cădeau generos,
Cu umbra răcorii în zile toride,
Masă-ndestulată sub brazii umbroşi.

Cu trilul coral repetat în pădure,
Culorile cerului atât de iubit,
Ce veghează asupra-mi în orice vreme,
Să fiu liber, mulţumit, fericit.

'Mi-acopăr în rugi, sufletu-mi e-n sărbătoare,
Când afară sunt urlete, ţipete, vai,
Mă îndemn credincios pe cărare,
Spre Domnul ce mi-a promis că,

[...] Citeşte tot

poezie de Sanda Tulics (6 februarie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

La umbra ta, m-aplec, pădure,
Cu osteneala zilelor cu brumă;
M-apasă vântul, ploaia mă-ncovoaie,
La geamul vieţii, ciorile, îmi scurmă.
Nu mai sunt copiliţa alintată,
Nici ramu-nmiresmat de Primăvară;
Sunt plânsul frunzei, lacrima uitată
A unui drum ce duce către seară.
Pe fruntea rece, mi se-aşează Toamna,
Cu norii coborâţi peste pământ;
Mă doare-nsingurarea şi regretul,
Mă doare orice vorbă, orice gând.
Aud cum vântu-mi şuieră din spate;
E ceas târziu, o noapte de catran.
Întind cu teamă, mâna printre ierburi,
Biet cuc stingher, căutând un cuib... şi-un ram.

poezie de Florina Emilia Pincotan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânătorii, aci înghit un pahar mai nainte de a se porni, aci se odihnesc pe iarbă verde, cu caii lângă dânşii, aci iar sosesc voioşi, sunând fanfarele lor de izbândă. Damele, graţios plecate pe şeile lor de catifea neagră, se uită cum şoimii se reped în aer pe păsărelele spăimântate; una din ele s-a depărtat în taină spre pădure, şi după dânsa aleargă, în fuga calului său alb, un galant cavaler, ducându-i vălul pe care ea l-a uitat atârnat de craca unui copac; tocmai în fund, pe marginea pădurii, se zăresc, prin ceaţa umedei Olande, câinii urmărind un cerb abia profilat.

Alexandru Odobescu în Pseudo-Kynegetikos, VIII (1874)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama mea, matrioşca mea

Să nu afle ce e gerul
- vieţile prinse-n pănuşi -,
Mama-şi leagă de piept cerul,
Să nu cadă pe păpuşi!

Cum să aibă mama vină?
Cum să-i căutăm pricini?
Matrioşca de griji plină
Ce ne-a protejat de spini!

Cum să aibă mama vină
Că ne-am cuibărit în ea?
Pădure ce-ar vrea să ţină
Şi cuibul, şi pasărea...

Cum să aibă mama vină
C-a făcut din noapte zi
Şi pe braţe de lumină
A ales a ne păzi!?

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Rădiţa Răpeanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invocaţie

Unde eşti, palidă iubită
ca din poemele de altădată,
ce alte visuri m-au purtat prin lume,
cine mă cheamă, cine mă rătăceşte
mereu de lângă somnul tău departe?

Glasul tău doar în gând îmi răsună
pe cărările mele pierdute,
chipul în trecut îşi leagănă
candela lui nocturnă,
şi mă afund în singurătate
ca-ntr-o pădure vrăjită.

Dezleagă destinul amar
cu mâinile tale de rugă,
adună-mi paşii pribegi
sub ochii tăi dintâi
cari descântă, cari visează,
că în ei e toată povestea,
potecile, umbra şi amăgirea.

poezie de Ion Vinea din Ora fântânilor (1982), traducere de Dan Ion Nasta
Adăugat de Madalina Mantu
Comentează! | Votează! | Copiază!