la*multi*ani*fratele*meu

Iarna în prag

m-am trezit de dimineaţă
si deschid fereastra larg...
nu mică mi-a fost mirarea..
iarna o zăresc in prag!

dezbrăcată-i... tremurândă..
cu ochi mari si inghetaţi
cu cinci fulgi acoperită
si cu vântul... ca doi fraţi

ce să fac cu tine iarnă?
nu te vreau... abia mă ţin
lângă soba ce-am incins-o
cu trei ghimpi de trandafir!

astăzi... nu primesc pe nimeni
stau in pat.. citesc Balzac..
povestiri despre moravuri
realist... si nu abstract!

[...] Citeşte tot

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

critic

Critic. O persoană care se laudă că este greu de mulţumit deoarece nimeni nu încearcă să-l mulţumească.

definiţie aforistică de Ambrose Bierce din Dicţionarul Diavolului
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui zgârcit

- Câţi ani îmi dai? i-a zis se pare
La o discuţie-un amic
Şi prompt răspuns-a la-ntrebare:
- Eu drept să-ţi spun, nu dau nimic!

epigramă de Petre Gigea-Gorun din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mişu (entuziasmat): Vezi Nina, ce impact puternic are presa scrisă asupra cititorului? Îi dictează trăirile, îi modelează starea de spirit, îi defineşte personalitatea...
Nina (indispusă): Cititorul este naiv. Crede orice prostie, dacă este croită pe gustul lui! (Arătând spre Opinia.) Uită-te la proasta asta...
Mişu (aspru): Nina! Cum îţi permiţi?
Nina: O vezi? Varsă lacrimi pentru Crina Mandolina! A uitat de rata şomajului, de coşul zilnic, de calorifer, de factura la energie...
Mişu: Aşa e! Presa are un efect tonic. Cumperi un singur ziar şi uiţi de toate necazurile!...

replici din piesa de teatru Bun de tipar, scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecuţi viitori

Trăim într-un etern monden,
La fel ca-n timp de vodevil
-Model de viaţă exogen-
Pretinşi moderni, de stil labil...

Copii suntem de-antichitate
-Cu crez că-i suntem endogeni-
Citând din antice citate;
Microbi... pretinşi drept antigeni.

Nici piramide nu mai facem
-Destinul ne e Nostradamus-
Petrecem timp, ca să ne placem,
Filozofând pe Albert Camus.

Suntem neîncetat surprinşi
-Descoperind ce se ştia,
Genii pierdute în pretinşi-
Aflând că Soarele e-o stea.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Probabil că mulţi beau doar pentru că s-au săturat de toate.

calambur aforistic de Marko Ercegovac din Aforismul croat contemporan
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Larousse: Hei, şefu', uite pe cine avem aici! E Alfredo Linguini! Băiatul Renatei! Acum s-a făcut mare, nu? Îţi aminteşti de Renata. O iubire mai veche de-a lui Gusteau?
Skinner: Ah, sigur. Ce mai faci,...
Larousse: Linguini.
Skinner: Aşa, Linguini, ce drăguţ din partea ta să ne vizitezi. Ce mai face...?
Linguini: Mama mea?
Skinner: Da...
Larousse: Renata.
Skinner: Aşa, Renata. Ce mai face?
Linguini: E bine... adică, nu chiar bine, dar mai bine. Ea a...
Horst: A murit.
Skinner (cu indiferenţă): Vai, îmi pare rău.
Linguini: E în regulă. Ea credea în Rai, aşa că e asigurată... adică, în ce priveşte viaţa de apoi.

replici din filmul artistic Ratatouille
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Republica lu' nenea Iancu: Deveselu - România. Alegeri locale - 2020

O poveste tristă şi bizară,
Cum n-auzi în altă ţară:
Electorii au ieşit la vot,
Votând cu lacrimi edilu' mort.

epigramă de Ştefan Radu Muşat
Adăugat de Gigi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

elogiu

Elogiu. Laudă pentru o persoană care are fie avantajele bogăţiei şi puterii, fie consideraţia acordată celor morţi.

definiţie aforistică de Ambrose Bierce din Dicţionarul Diavolului
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hoinar

Năvodul lung, înţesat cu peşti, venea
Arzând prin apă, lunecos.
Rechinul care-i urmărea ieşirea la suprafaţă
S-a întors încet-încet înapoi în abis.

Daffodil s-a apupat, înşurubându-se înainte
Prin apa roşie-a canalului, cu cinci tone
De argint sufocat în burta ei.
Ancora sforăia în mijlocul lanţurilor.

Iar memoria aduna aşchii întârziate,
Punea scântei de umbră-n sac,
Îşi sufleca mânecile peste dealurile lui Harris
Şi-i jefuia pe Orion şi pe câinele lui, Sirius.

Am trăit cu acel pungaş cumsecade-n mine;
Am trăit cu nişte ani pe care nu i-am cunoscut
Îngrămădiţi pe genunchii mei. Cu aceste două comori
Navigam spre casă prin Marea Celtică.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!