�i�eica, gheorghe

Zăpada mieilor

Zăpada mieilor, dar nu mai ninge cu miei,
mieii spânzură-n măcelării,
disecaţi, graţios, ca-n iubire, femei
decupate din dantelării.
Ca ei sunt şi zăpezile: tunse de blana
în care s-ar fi rătăcit clopoţei
dar şi pe ele le subţiază rana
şi nici n-au învăţat să plângă ochii de miei,
disecaţi, graţios, ca-n iubire, femei.
Zăpada e a mieilor şi mieii ai burţilor dumneavoastră
cum durerea e a poetului dar şi poetul e-al vostru,
consumator netrebnic de iarbă albastră
căruia i se clatină rostul
cât încă i se mai văd mâinile străvezii
decupându-se din dantelării,
decupându-se din măcelării...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că lumea e un muşuroi

noi un fel de furnici truditoare
din când în când
încercăm să trăim şi sinele
oricum suntem ocupaţi cu detalii
care nu ne reprezintă
satisfacem dorinţe fireşti
completăm goluri
fără a căuta plinătatea
ne lăsăm supuşi ordinii
deşi în noi locuieşte anarhia
ucidem cu plăcere revoltele
care ne trădează liniştea
privim cerul nu în adânc
ne înecăm cu aripi de fluturi
dansăm doar în vis cu zefirul
nu ne permitem răgazul de a ne cunoaşte
trăim sub lupa nimicului
căutând ceva inutil
atât de inutil încât pare necesar

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe tărâmul în care stelele cresc din valuri

pentru o clipă mi-am închipuit că te văd
ca pe o afrodită îmbrăcată în rochie de seară
apoi un pescăruş m-a trezit din reveria nisipului
într-un miros verde (parcă a delfin jucăuş)
iar în larg printre luminile din rada portului
un licurici a ieşit mai devreme anul acesta
sau poate e doar un spiriduş
(sssst să nu cumva să realizeze că l-am dibuit)
risipindu-se printre valuri
precum luna în zănateca ei căutarea

toate aceste drept bonusuri
la un hotel de miliarde de galaxii
sunt garanţie că nu a fost deloc supărător
să dorm îmbrăţişat cu cerul nopţii
pe un pat de scoici clevetitoare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânt şi poezie

Când se lasă peste vale
Răcoroasa înserare
Plin de dor îţi ies în cale
Pe-a zăvoiului cărare.

În umbra semeţilor plopi
Mână-n mână să ne plimbăm
Şi prin strălucitorii stropi
Cu voioşii s-alergăm.

De scăldat şi voie bună
Eu n-aş vrea să te mai satur
Nici s-alergi să prinzi în mână
Prigorii şi codobaturi.

Ritmul valsării-n poiană
Să ni-l dea o coţofană
Iar plăcerea melomană
O gaiţă năzdrăvană.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsucesc universul pe un bob de rouă

descarc cerul într-un respirat de gâză
umplu golul dintre două atingeri
cu dor
cu lacrimi
cu niciun pătrat de lună

inima mea nu ştie să bată în şoaptă
nu poate despărţi infinitul de sentimentul acesta sufocant
căruia îi spun dumnezeu din când în când
dar nu-i zidesc biserici
altarul se găseşte în fiecare floare
trebuie doar să învăţ rugăciunea
ca pe un firesc sentiment între două naşteri
desfac clipele în entităţi de etern
aşez timpul în plan
doar aşa îl pot măsura
când cu tic
când cu tac
iar când zborul nu mai e de-ajuns
împachetez aripile şi reînvăţ mersul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce ne băgăm sub cer

să nu ne mai vadă toate lighioanele
stingem luna cu o suflare din inimă
tu îmi numeri femeile de pe piept
ca pe nişte evenimente solare cu umbreluţe de paie
apoi ne îmbrăţişăm ca să nu ne rătăcim
din când în când nu mai ştim cine care mai e
dar ne căutăm disperaţi buzele
să respirăm cumva dincolo de plămâni
printr-un fel de branhii
care strecoară iubirea din transpiraţia frunţilor

întotdeauna sfârşim goi pe un câmp înmiresmat
tu albă şi cu un zâmbet care pomeneşte raiul
eu despletind inutil margaretele
adâncit într-o oboseală frumoasă
în care fiecare soldat devine fluture
iar bombele atomice
recipiente cu şampanie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil fiind cu zbor mă legănam

Copil fiind, cu zbor mă legănam,
Cu miere de poveste şi descântec,
Cu cerul românesc, sub care am
Crescut în năzuinţă şi în cântec.,

Am fost stindardul multor bătălii,
Erou necunoscut la Mărăşeşti,
Smârdanul care poartă-n vijelii
Văpaia multor vulturi româneşti.

Cu Tudor şi Magheru m-am jertfit,
M-am adunat în slovă cu Bălcescu,
Şi spre iubire grea am nemurit,
În cântec şi luceafăr - Eminescu.

Cu aripi pentru zborul nelumesc,
Cu Vuia şi cu Vlaicu prin vecie,
Am dăltuit miracol românesc
Şi-am semănat fuior de veşnicie.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ion Păun din Ora unirii (2005)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e drag

Mi-e drag de mine; niciodată
N-am agresat pe cineva
Şi n-am pretins că-n lumea toată
Doar eu am drept de-a exista.

Ba, din părinţi am învăţat
Pe cînd, cuminte, de copil,
Eu am deprins a fi Bărbat:
Să nu fiu snob şi nici umil.

La brîu eu port cu fală Daca
Şi am deprins cu Decebal
S-o ţin chiar fără teacă gata,
Scurtînd Barbarii la hotar,

Aşa cum ne-a-nvăţat Tomiris,
Regina Daciei Eterne,
Cînd l-a scurtat pe mîndrul Cyrus
În clipa gloriei solemne...

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ungureanu
Adăugat de Jumanji
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele e tot acolo

parcă în ciuda apocalipticelor calendare
repetă invariabil zorii
precum orice altă stea
impasibilă
îşi vede de hidrogenul ei

nu s-a despicat cerul
nici măcar pământul
doar inima mea bate un pic mai tare
oricum nu stia prea bine ritmul
batea şi ea după ureche
fix în spatele ochilor
sub fiecare mângâiere
lăutăreşte
acel fel de je ne regrete rien
cântat prin toţi porii

între două trăiri şi o normă de conduită civică
răstignesc visele în crampoane ruginite
bătute cu voluptate prin fiecare aripă îndrăzneaţă

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot înainte, visul meu drag

că nu e loc de întors altfel
îmi strâng sub pulpe bidiviul
şi galopez împotriva timpului
până nu o să mai fie nici munţi nici mare
ci doar un istm de lumină
între două jumătăţi de întuneric

tot înainte
cu toată viteza înainte
în aşa fel încât să mă prind cumva din urmă
când încă mai cântam veveriţelor prin ploaie
şi râdeam cu sufletul în hohote de verde crud
ca şi cum din frunze-mi vine seva
ca şi cum din altă lume-mi eşti
şi nu am lacrimi de uscat
nici acum nici altcândva
în vecii vecilor
adică încă azi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!