Epigrame despre sfarsit de an, pagina 6

A înţeles, într-un sfârşit,
Pe la priveghi, sub clar de lună,
Că soacră-sa s-a prăpădit
De moarte... bună!!!

Mi s-a umplut paharul,
E traiul prea amar...
Îl beau, dar ospătarul
O să mi-l umple iar...

Cătând tânără cuminte
Şi bătând la multe uşi,
La sfârşit şi-aduse-aminte
C-o găseşte... la Brâncuşi

După multe sacrificii
Şi corvezi ce-a îndurat,
E la bere cu amicii...
Astăzi... soaţa l-a lăsat.

În sfârşit, Patriarhia,
Cu talent şi fără grabă,
Dovedindu-şi hărnicia,
Osul - chiar l-a pus la treabă!

epigramă de Luchi Tenenhaus (14 octombrie 2015)
Adăugat de Luchi Tenenhaus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeci de poveşti de iubire
Lăsate-n voie să se-nşire,
Prea locativ sfârşit de eră:
Singurătatea de garsonieră!

Ca inima de bou, iubitul meu,
De dragul tău, sunt roşie şi eu,
Pe agronome căi te-am răvăşit
Şi bulion în sticlă ai sfârşit.

Soacră-mea când a murit
Greu mi-am afişat "durerea"
Mulţumit că, în sfârşit,
Reveni-n casă... tăcerea.

Este mulţumit de sine,
Chiar întins, fără suflare,
În sfârşit, se simte bine:
Are gardă de onoare!

Acum e mulţumit - se pare -
Deşi în groapă-i singur cuc,
Că, în sfârşit, găsi cazare
Fără să lase-un leu ciubuc!

<< < Pagina 6 >

sfarsit de an