rigoare

Seara îşi aruncă

iarna peste oraşul încremenit
este un văl care prinde
un beţiv în mrejele somnului
de veci a simţit nevoia să doarmă
acum a fost surprins de gerul
aruncat de noaptea senină
oraşul o să-nvie mâine
poate o să bată şi clopotele
nu se vor sparge-n frig
soarele o să privească dramoleta
unei dumitriţe îngheţate iremediabil
copiii vor deschide laptopurile
îşi vor scrie banalităţile
de rigoare neştiinţifică
liniştea crepusculară a serii
o să prindă hulpavă periferia
uimind genele date cu rimel
iarna a venit într-o noapte
adâncă pe dealurile goale
şi-a spart capul de geamurile aburite

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între... timp

Între... timp, adică atunci când nu mai e deloc,
sau nu e afectat a ceea ce era predestinat uitării,
nu se-ntâmplă nimic -şi-i foarte natural- nu-i ioc;
e vid de corp, de "este", vreo himeră-gând... E relaş căutării.

Şi în tot acest răstimp care nu-i timp în sine,
totuşi se trece... Restul stă prins inert, nepregătit,
"a l'improviso"-n pleonasmul de surpriză intervine
cu scuza de rigoare, că totul s-a schimbat... tacit.

Parcă-i un iniţiator de rău ascuns, vrut pe furiş,
transmis atât de calculat să fie implacabil "prea târziu",
tot petrecut între jaloane inventate într-un păienjeniş
din care din cocon se metamorfozează sabia Damocles pentru... ageamiu.

Deci e-o justificare când inexistentul ciob, spărtura de refuz, e strassul de-un... geamgiu.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O toamnă-primăvară

Primeşte-mă în flori când sunt pe scuturate
şi când parfumul lor târziu e-atât de dens
de teamă c-ar fi mult prea greu iertate
pentru că-n vară au trăit aşa intens.
.
Primeşte-mă în seri drapate-n ceţuri line,
când cuibăreşti în ochi pădurea întristată,
când razele deasupra ei devin caline
şi în argintul brumei e încătuşată.
.
Primeşte-mă fără verzi haine. Dezbrăcată
ca o rebelă care fuge de rigoare
şi îşi serbează libertatea căpătată
stârnind confetti în vârtejuri, pe trotuare.
.
Primeşte-mă ca pe-un izvor de muguri
ce curge în secret prin crengile pustii
după zdobirea-n teasc a boabelor de struguri
gustate-n pârg de-ndrăgostiţi şi de copii!
.

[...] Citeşte tot

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine vremea

Vine o vârstă, vine o veste, vine o vreme,
Vine o vamă, vine o voce, vine, cheamă,
Cheamă ziua, cheamă ora, cheamă clipa tuturora.
Cheamă, pleacă, vine, este!

Vine vama să-mi măsoare porţia de har,
Vine vama cu închisoare, căci am fost tâlhar.
Vine ziua să coboare discul meu solar,
Vine ziua să fiu boare, cer şi aer clar.

Vine vestea să-mi strecoare că respir mai rar,
Vine vestea că-i răcoare pe itinerar,
Vine ora care doare, scrisă în calendar,
Vine ora ca odoare să vă las în dar.

Vine vârsta cînd dogoare patul de coşmar,
Vine vârsta de rigoare şi de somn sumar.
Vine clipa să înfioare mitul necesar,
Vine clipa cînd mioare în folclor tresar.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Romulus Vulpescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Mihai, această ceremonie îi aduse aminte de numeroasele momente de glorie sportivă, când, după ce auzea "Şi... pe locul întâi, campion mondial, medalia de aur, din România... Mihai Ristea!", urca pe prima treaptă a podiumului, unde-şi primea medalia, felicitările de rigoare, diploma şi ovaţiile publicului, apoi răsuna imnul de stat al României. Acum nu mai era chiar primul, ci al doilea în echipaj, după comandantul misiunii, dar ce conta acest amănunt? Nici n-avea pretenţia să fie comandantul; ba nici măcar nu se aşteptase să fie numit în vreo funcţie de conducere, de mare responsabilitate. Iată-se însă al doilea în echipaj! Nici n-ar fi îndrăznit să-şi imagineze aşa ceva! Chiar şi doar membru al echipajului i se părea mai mult decât suficient, un vis împlinit pentru el. Iar imnul care se va auzi în final va fi, oricum, tot al României.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva de sus totuşi te urmăreşte

O umbră străpunsă cu o mie de raze
şi un stejar fulgerat într-o furtună sălbatică
poartă în piept îndemnul de răzbunare
pentru orice încercare de pătrundere în subiect
de către cei fără niciun ideal colectiv
ce se împăunează degeaba cu rigoare
pentru că n-au habar cum se păstrează
şi se urmăreşte drumul ideii prin întuneric.

Prin urmare caută unde nu trebuie
răspunsuri la întrebări nepuse niciodată
şi se apropie de prăpastia
peste care trec numai păsările
iar oamenii cad în propriul gol
în care s-au ascuns până mai ieri.

Cineva de sus totuşi te urmăreşte
cum te statorniceşti în calendarul din veac,
îţi arată calea posibilă de urmat
ca să-ţi îndepărteze teama de moarte,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carnea victimelor, se spunea, fusese a doua zi vândută în piaţă, ca să sature mulţimea. Dar răzmeriţele au continuat şi nimeni nu mai avea acum siguranţa vieţii sale sau a celor dragi. Câţiva agenţi ai Bedeker-ului au înscenat o tentativă de a ocupa postul naţional de televiziune. Scenariul lor prevedea eşecul, dar nimeni nu li se împotrivi. Schimbîndu-şi planul, puseră mâna pe emiţător ca să comunice populaţiei că reprezentau un grup înarmat de imaculişti, a căror intenţie era să scoată Jormania din sfera de influenţă a Imperiului. Emisiunea încă nu se terminase când Maculburgul protestă vehement şi ameninţă cu trimiterea unei armate în ajutorul guvernului popular al Jormaniei. Despre ce guvern să fi fost vorba? Greu de precizat, căci Jacan nu era numit în comunicat. Dar, la rigoare, s-ar fi putut oricând forma nenumărate guverne populare şi nu era nici măcar necesar ca membrii lor să fi vorbit jormana: căci, deşi li se pun multe în cârcă, jormanii au această indiscutabilă calitate de-a nu fi xenofobi.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul modern

În ţara noastră, mi se pare,
Că-i superfluu şi desuet
Ca să susţii cu înfocare
Românul că-i născut poet!
Când spui de X că e poet
Şi scrie versuri prin ziare,
Să foloseşti, în mod discret
Şi ghilimele de rigoare!
Că el, crezând că face artă,
Cuvinte pune-n pălărie,
Le-amestecă şi le deşartă
Apoi, pe-o coală de hârtie!
La el, aşa precum se ştie,
Sunt versuri albe reci şi goale,
Lipsite de-orice prozodie
Şi normele gramaticale.
Pe drept se spune că,-n trecut,
La şcoală ( pentru el, supliciu),
Gramatica ar fi făcut
Cu o femeie de serviciu!

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Moraru din Colţii morarului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu Anul nou

ca de fiecare dată mă prinde schimbarea la faţă fără întrebări pregătite
şi anul nou nou vine, începe chiar şi fără interviul de rigoare
el face ceea ce ştie mai bine, îşi oferă zilele ofrandă
tuturor, fără discernământ

şi câte nu aş fi avut să-l întreb (chiar dacă ştiu că nu răspunde tuturor)
dar încercarea tot încercare rămâne, şi nu întotdeauna costă
de pildă l-aş fi întrebat unde se duc toţi cei ce fac mârşăvii
şi când îşi vor plimi plata şi răsplata

apoi mă gândeam să-l întreb dacă prostia o să înceapă să doară
chiar dacă uneori sunt rău, dar... mi-ar place să-i văd tăvălindu-se de durere
pe toţi cei care se cred buricul pământului
dintre degete

cândva îmi plăcea să-i ascult: atât pe vechiul an cu ale lui cât şi pe cel nou
acum ştiu că poveştile lor sunt de fapt poveştile noastre
de aceea iau din când în când pauză la ascultare.
şi mă retrag mut şi surd. printre alte cuvinte.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă târzie

... gingaşia cuvintelor tale mă doare, mai adânc decât răul din ele
parcă-i pasăre pornită aiurea să zboare dintr-un lan de albastre lalele
parcă-i linişte ţesută-n stative de lemn de păianjeni frumoşi la statură
aşternută pe jos să despartă solemn o cenuşă de ultima zgură...

adâncimea privirilor tale trece-n fiori care zguduie alter ego-uri
şi daltonic scot note pustii din viori şi le trec pe abstracte tablouri
şi din gama cuvintelor mele erup oceane sinistre de lavă
şi cu focul cu care mereu te astup, te avânt în nuanţe de slavă

puritatea sentimentelor tale o simt ca un deget cu sare în rană
ca pe-un greu şi adânc şi teribil instinct mai uşor şi mai alb ca o pană
ce aleargă mereu susţinută în zbor de suflările vântului rece
înspre veşnicul nostru murmur de izvor auzit şi de mine cum trece

iar plecarea ta dură spre lumile drepte, presimţită în nopţile noastre
mă impun, nebunatic să mai urc nişte trepte şi buchet de lalele albastre
să arunc la picioarele tale stelare ca pe-un ultim omagiu adus la vecie
printre lacrime seci, uneori de rigoare, ca o ultima rugă. Târzie...

poezie de Iurie Osoianu (6 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!