redus

Ultima plecare

Mi-am zis: "Ce-ar fi să mor şi eu un pic?
Să fiu purtat pe sus, pe năsălie,
atent la orice şoaptă mă adie
când toţi vor crede că n-aud nimic".

Citit, interesat, apoi... drogat!
La două zile am redus efectul,
c-am studiat cu mare grijă-aspectul
cu graba unora la îngropat.

Luasem şi măsuri, c-ar fi nasol
să nu asculte ce-am pus pe hârtie
şi să încerce să îmi facă mie
îmbălsămare-a-ntâia, cu formol.

Eu, treaz, bine-mersi, pe-afară, mort,
mă abţineam, cu mare greutate,
să nu cumva, de râs, să cad pe spate,
sau, poate, chiar să mor, aşa, nemort.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea lui Neamţu

Lăsaţi clopotul să plângă cu-a lui voce de aramă,
Lăsaţi turnul ca să mişte a lui inimă de fier,
Căci de stele mai aproape el dă acuma samă
Că un suflet bun şi nobil se îndreaptă cătră cer.

Clopote, tu simţi durerea şi urmezi cu-a ta cântare,
Când din stea în stea se suie sufletul într-un avânt,
Pe când noi urmăm cu pasul cel rărit de întristare
Lutul palid, fără suflet, să-1 depunem în pământ.

Ochii? Câte dulci imagini au sorbit a lor lumine!
Capul? O, de câte gânduri el a fost împopulat!
Inima? Câtă simţire frământat-a ea în sine?
Sufletul? Câte speranţe, câte visuri a păstrat?

Si-azi nimic. Lumea gândirei e o lume sfărâmată,
De lemnoasa mân-a morţii inima e stoars-acum,
Şi imaginele-s şterse, ce prin el treceau odată,
Sufletul (dacă există) pintre nori îşi face drum.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1870)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

A-nceput un nou război

După groaznice dureri, în sfârşit, a spart buboiul
Şi din truda omenirii torent se scurge puroiul
Tancuri, tunuri, avioane, muniţii, arme mari şi mici
Mijloace de transportare, aliaţi şi inamici,
Se rostogolesc de-a valma, antrenând totul cu sine,
Ruinând, zdrobind, mânjind, strivind tot ce e frumos şi bine.
Într-un cuvânt spus direct, gata, a-nceput războiul
Eveniment ce pe dată, declanşă tot tărăboiul.
Proclamaţii, imnuri, marşuri, dansuri, jocuri populare,
Discursuri înflăcărate, trezesc visuri seculare,
Iar oameni crezuţi integri, pacifişti prin excelenţă,
Insinuează subtil, instigă la violenţă.
Toţi s-acuză reciproc, să nu fie acuzaţi
Istoria, tocmai pe ei să nu-i facă vinovaţi.

În fond ce vror provocatorii? Ce-ar putea să le lipsească?
Nu au ajuns la mărire? Nu au cu ce să trăiască?
Ca nişte mari norocoşi, au mai mult decât sperau
Şansa i-a favorizat, mai mult decât meritau.
Sunt îndrăgiţi de prieteni şi sunt temuţi de duşmani,

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul trece greu

Timpul trece greu,
Venit mors velociter,
Invers, Zebedeu,,
Tu le auzi vocile?
Extreminator,
Îngerul ce vine,
Unu-i visător,
Altul face crime,
Eu vorbesc de viaţă,
Nu din cărţi, ceasloave,,
Nu fac garagaţă,
Chestiile sunt grave,
Confesiuni, discuţii,,
Planuri misterioase,
Terorişti, micuţii
Ne omoară-n case,
Au antecedente,
Fură şi avioane,
Orele-s prea lente,
Morţile-s banale.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

... Sinucigaşă diplomaţie

De viţă grizonată, lai jinduind monarhic
O masca-n sânge vânăt, un iluzionistic;
Opinca prin pervers ajunsă un autarhic
Cu simţ de colectură, e călău cu simţ artistic!

Producător de snoave, regizorul de farse
E-un scenarist ocult, surnoaul machiavelic,
Parşiv, cu zâmbetu-n maşinării nefaste
Se îmbuibând, hulpav... Satanic chip angelic!

Un hoţ ce murdăreşte plin de tupeu, de oprobiu;
Un plângăreţ mârşav torsionându-şi scenic
O naţie nătângă... Tratând-o-n sanatoriu;
Pe unde-s mulţi se pare, adoptativi-mucenic!...

... C-un cleaning zi de zi, contorsionând adevăr
Îşi face bocet morţii-nşelând-o mişeleşte
În sinucigaş spectacol; nici nu-şi clinteşte păr,
Nici fir mânjit cu ketchup. Sfidându-ne priveşte!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradoxul vremurilor noastre

În istorie este că avem clădiri mai înalte, dar răbdare mai scurtă –
Şosele mai largi, dar puncte de vedere mai strâmte –
Cheltuim mai mult, dar avem mai puţin.

Avem case mai mari, dar familii mai mici –
Mai multe facilităţi, dar mai puţin timp –
Avem mai multe titluri academice, dar mai puţină intuiţie –
Mai multă cunoaştere, dar mai puţină înţelepciune –
Mai mulţi experţi, dar mai multe probleme –
Mai multe medicamente, dar mai puţină sănătate.

Bem prea mult, fumăm prea mult, cheltuim fără nici o socoteală,
Râdem prea puţin, conducem prea iute, ne enervăm prea repede;
Ne culcăm noaptea prea târziu, dimineaţa ne trezim obosiţi;
Nu citim cărţi, privim la televizor prea mult şi ne rugăm prea puţin.

Ne-am mărit averile, dar ne-am redus propriile valori.
Vorbim prea mult, iubim arareori, dar urâm prea adesea.
Am învăţat cum să ne facem drum în viaţă, dar nu o viaţă.
Am adăugat ani vieţii, dar nu am dat viaţă anilor.

[...] Citeşte tot

poezie de Bob Moorehead, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

An

Sumbră tăcere a copilăriei. Sub înverzitul frasin
Paşte blândeţea ochilor albaştri; pace aurie.
Un întuneric încântă aroma violetelor; epoci oscilante
Seara, seminţe şi umbre de auri ale tristeţii.
Dulgherii sculptează-n grinzi; în zorii adâncului
Macină moara; în frunze de-alun o gură purpurie apare
Roşu masculin peste apele tăcute aplecat.
Tăcută este toamna, spiritul pădurii; nori aurii
Urmează singuraticul, neagra umbră a nepotului.
Înclinarea în camera de piatră; sub bătrâni chiparoşi
Sunt lacrimi ale nocturnelor imagini spre izvor;
Ochi auriu al începuturilor, întunecată răbdarea a sfârşitului.

Comentarii

Poezia se află între înălţarea din "sumbră tăcere a copilăriei" şi a coborârii în "întunecată răbdare a sfârşitului", ceea ce închide un cerc, care poate fi de asemenea înţeles ca un ciclu anual. Acestea sunt însoţite de imagini de primăvară ("aroma violetelor"), care sunt înlocuite destul de brusc de imagini de vară ("epoci oscilante") şi de toamnă ("Macină moara").
Caracterizarea începutului "copilărie" evocă, de asemenea, cursul unei vieţi umane. Acest lucru este completat de imaginea "blândeţe" ca o caracterizare a copilăriei la început, care duce la un moment de acţiune ("Dulgherii sculptează-n grinzi ") şi în continuare la faza de vârstă, "neagra umbră a nepotului" ce pare asociată singurătăţii.
Încadrarea însă, şi în mod special înşiruirea, nu urmează un model linear, ci este mai mult ca un model de cerc sau ceea ce cunoaştem din lumea fractală, în care fiecare domeniu în sine generează un întreg, care la rândul său poate fi împărţit în fracturi. De exemplu, atunci când în al treilea vers "aroma violetelor" întâlneşte imediat maturitatea cerealelor ("seminţe şi umbre de auri") iar motivul cerealelor reapare în al şaselea vers cu moara care măcină ("Macină moara"). Sau când în ultimul vers sfârşitul este descris ca începutul, acest lucru corespunde cu "ochi auriu al începuturilor" şi cu "pace aurie" din al doilea vers, care, la rândul său, pare să comunice cu "Sumbră tăcere a copilăriei". Acest lucru creează o ţesătură caracteristică, el fiind cu siguranţă doar experimental şi aproximativ descris de caracterizare drept "fractal".

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Olandezul zburător*

Cerul era înnorat şi gri,
Şi vântul bătea dinspre apus,
Şi noi priveam fregata-nnegrită de talazuri
Cu pânzele zdrenţuite-n vântul indispus.
Semnalau că au scrisori pentru cei de-acasă,
Întrebau dacă nu le-am putea prelua noi.
Apoi au plecat, au rămas clătinându-se-n siaj
Toate scrisorile lor, închise-ntr-un butoi.

Am coborât velele şi-am redus viteza
Pentru-a pescui din mare-acel butoi
Şi-am remarcat, uimiţi, cum bătrâna fregată
Girează-n vânt şi se-ntoarce înapoi.
Căpitanul o privea prin lunetă, l-am auzit
Ţinându-şi răsuflarea şi-am văzut cu toţii
Cum furtuna creşte, creşte fierbând,
Cum devine-un înspăimântător zid al morţii.

"Să-ntoarcem nava şi să fugim, băieţi,
Să-ntoarcem nava şi să fugim apoi,

[...] Citeşte tot

poezie de The Jolly Rogers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai frumos dintre oameni

"Tu eşti cel mai frumos dintre oameni. Harul este turnat pe buzele tale: de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie". Ps.45:2
Tu eşti cel mai frumos dintre oameni.
Să mergem în versetul 7, ca să vedem cine este Cel mai frumos dintre oameni.
" Tu iubeşti neprihănirea şi urăşti răutatea.
De aceea Dumnezeule, Dumnezeul Tău te-a uns cu un undelemn de bucurie mai presus decât tovarăşii Tăi."
Iată că cel mai frumos dintre oameni e numit Dumnezeu de Psalmist, deci implicit şi de Dumnezeu, pentru că Dummnezeu vorbeşte prin Psalmist.
Neputând fi vorba despre nicio fiinţă, nici de arhangheli, cu atât mai puţin de îngeri, rămâne o singură Fiinţă căreia i s-ar fi putut adresa psalmistul cu acest titlu şi anume: Fiul Lui Dumnezeu, El Cuvântul, Isus Hristos Mântuitorul, dar să vedem dacă e real lucrul acesta, dacă e după cuvântul Sfintelor Scripturi.
În Evanghelia după Ioan, cuvântul Domnului ne spune:
La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.
Iar Cuvântul Lui Dumnezeu, e Fiul Lui Dumnezeu, El Isus Hristos Mesia.
Ca să distingem lucrurile aceste mai profund şi mai sugestiv, să mergem în versetul 13, din Tit cap. 2:
"Aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos".
Iată dar că cel mai frumos dintre oameni e tocmai Cel ce a iubit fiinţa umană mai înainte chiar ca omul să fi fost creat de Dumnezeu, de mâinile Lui proprii, pentru că Cel ce a creat omul e Tatăl din ceruri împreună cu Hristos Domnul, pe atunci, Cuvântul sau Înţelepciunea Lui Dumnezeu.

Deci personalitatea descrisă în Psalmul 45 nu e altcineva decât Isus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, Cel ce a urcat cu crucea în spate pe Golgota, care în momentele acelea "nu avea nimic ca să ne atragă privirile, şi înfăţăşarea Lui n-avea nimic ca să ne placă.
Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de le El, şi noi nu l-am băgat în seamă."
Isaia 53:2,
Cel mai frumos dintre oameni a fost, este, şi va fi Isus Hristos Domnul, şi Leul din Iuda care va veni să-şi ia înapoi împărăţia care a întemeiat-o pe pământ, cu atâta suferinţă, "că îţi întorceai faţa de la El."
"Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba!
Tu eşti cel mai frumos dintre oameni "

[...] Citeşte tot

cântec, versuri de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai frumos dintre oameni

"Tu eşti cel mai frumos dintre oameni. Harul este turnat pe buzele tale: de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie". Ps.45:2
Tu eşti cel mai frumos dintre oameni.
Să mergem în versetul 7, ca să vedem cine este Cel mai frumos dintre oameni.
" Tu iubeşti neprihănirea şi urăşti răutatea.
De aceea Dumnezeule, Dumnezeul Tău te-a uns cu un undelemn de bucurie mai presus decât tovarăşii Tăi."
Iată că cel mai frumos dintre oameni e numit Dumnezeu de Psalmist, deci implicit şi de Dumnezeu, pentru că Dummnezeu vorbeşte prin Psalmist.
Neputând fi vorba despre nicio fiinţă, nici de arhangheli, cu atât mai puţin de îngeri, rămâne o singură Fiinţă căreia i s-ar fi putut adresa psalmistul cu acest titlu şi anume: Fiul Lui Dumnezeu, El Cuvântul, Isus Hristos Mântuitorul, dar să vedem dacă e real lucrul acesta, dacă e după cuvântul Sfintelor Scripturi.
În Evanghelia după Ioan, cuvântul Domnului ne spune:
La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.
Iar Cuvântul Lui Dumnezeu, e Fiul Lui Dumnezeu, El Isus Hristos Mesia.
Ca să distingem lucrurile aceste mai profund şi mai sugestiv, să mergem în versetul 13, din Tit cap. 2:
"Aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos".
Iată dar că cel mai frumos dintre oameni e tocmai Cel ce a iubit fiinţa umană mai înainte chiar ca omul să fi fost creat de Dumnezeu, de mâinile Lui proprii, pentru că Cel ce a creat omul e Tatăl din ceruri împreună cu Hristos Domnul, pe atunci, Cuvântul sau Înţelepciunea Lui Dumnezeu.

Deci personalitatea descrisă în Psalmul 45 nu e altcineva decât Isus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, Cel ce a urcat cu crucea în spate pe Golgota, care în momentele acelea "nu avea nimic ca să ne atragă privirile, şi înfăţăşarea Lui n-avea nimic ca să ne placă.
Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de le El, şi noi nu l-am băgat în seamă."
Isaia 53:2,
Cel mai frumos dintre oameni a fost, este, şi va fi Isus Hristos Domnul, şi Leul din Iuda care va veni să-şi ia înapoi împărăţia care a întemeiat-o pe pământ, cu atâta suferinţă, "că îţi întorceai faţa de la El."
"Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba!
Tu eşti cel mai frumos dintre oameni "

[...] Citeşte tot

cânt de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!