provocare

Răspunsul este iubirea

Marea dilemă a vieţilor noastre, a destinelor noastre, este lipsa de iubire.
Atunci când iubim, nu putem răni - să nu crezi că ceea ce trăieşti este iubire, te rog, nu te minţi.
Ascultă atent, este o voce, ce îţi şopteşte zi de zi, un cântec dulce, de iubire - nu încerca să-l înţelegi, doar fii.

Ce cheamă ploaia către pământ?
Ce împinge soarele către apus?
Ce împodobeşte munţii cu zăpadă şi oferă strălucire mării?
Unde te cheamă vântul atunci când îţi şopteşte?
Ce îţi răspunde luna atunci când o priveşti?
Unde te poartă frica, atunci când nu încerci să o opreşti?

Unde te poartă toate - înapoi la tine; pe canalul îngust al minţii obosite de atât învârtit, încercând să-şi prindă coada.

Ridică-te, locul tău nu este în genunchi.

Prieten drag, nu te ruga la stele, nu arunca blesteme, iubeşte-ţi fiii, adună-ţi turma; ceva te cheamă către casă... chiar şi cel mai neiscusit cioban ştie când e timpul să se întoarcă acasă. Ai călătorit departe, picioarele ţi-au obosit, pământul pare greu sub tălpi. Te uiţi în faţă, drumul se-ntinde, se şerpuieşte-n orizont, la infinit. Drumu-ţi promite, că dacă mergi încă puţin, te-mbogăţeşte, te face prinţ peste oceane şi rege între oameni - dar tu nu îl asculţi, ai obosit. Îţi aminteşti de măgarul harnic, căruia îi sunt promise măreţe împliniri şi care îşi duce-n spate, povara veşnică şi grea a propriei nemulţumiri.

Te uiţi în spate; ce mult ai mers... vii de departe. Au trecut parcă veacuri întregi de la primul căscat, de la primul pas şi prima vorbă - ce entuziasm aveai odată; luai orice provocare în piept cu dăruire, promiţând că ai s-aduci în lume, mult căutată mântuire. Ai zâmbit şi te-ai jucat - ce suflet drag, ce bucurie.

Dar parcă este mult de atunci - nisipul stă împrăştiat peste trecut; se văd prin ceaţă, fragmentele amintirilor de demult. Nu are sens să răscoleşti trecutul, o ştii prea bine – din asta nu a ieşit nicicând ceva bun; poate doar plâns, orbire şi scrum.

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parastasul

Biată ţară, în criză financiară,
Din picior de plai şi gură de rai
Ai ajuns maidan pentru fiecare golan
Şi tomberon pentru fiecare avorton
Şi desagă pentru fiecare iniţiativă beteagă
Şi coridor pentru fiecare infractor
Şi casă de fier pentru fiecare premier
Şi gazdă bună pentru fiecare minciună
Şi muncă în zadar pentru fiecare gospodar
Şi profit pentru fiecare neofit
Şi dobândă mare pentru fiecare trădare
Şi stingător numărul zero
Pentru fiecare foc al lui Nero
Şi suflet caritabil pentru fiecare contabil
Şi pahar plin pentru fiecare vecin
Şi tentaţia de la Apus pentru Imperiul rus
Şi lumânare de ceară
Pentru fiecare provocare maghiară
Şi avere care încotro pentru fiecare embargo
Şi bordel nesătul

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu (1992)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comemorare Sfântului Ştefan cel Mare

COMEMORARE SfÂNTULUI ŞTEFAN CEL MARE
(omagiu la 500 de ani de la intrarea în eternitate)

Spre o domnie de veacuri apusă,
pioasa mărturie se îndreaptă,
să scriu strategie ce a fost dusă
de voievod în luptă şi în orice faptă.

La Putna, clopotele dau trezire
în zi de iulie şi sărbătoare
pentru comemorare-n mânăstire,
a Sfântului Ştefan-Vodă-cel-Mare.

El nu purta renume din statură,
ci din fermitate şi-nţelepciune,
de la cotropitori atrăgând ură,
prin rugă a dus ecouri în lume.

Pe pământ trimis de Divinitate,
să cârmuiască neamul moldovenesc,

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din Tradiţii creştine şi ritualuri româneşti / Editura Paideia - 2008
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeciuială din "in şi chimen"

(Maleahi 23:23)

Mai deunăzi-ntr-o seară, bunul meu amic Costel
Mă-anunţă cu vâlvă mare că sunt invitat la el.
"Căci - îmi spuse el cu tonul grav şi apăsat în glas -
Tot ce am pe lumea asta numai mama mi-a rămas.
Şi cum mâine-i ziua dânsei, vreau să fac chermeză mare,
Ca iubirea-mi pentru mama s-o cunoască fiecare."

Invitaţia aceasta nu era de refuzat.
Şi-astfel iată-mă la locul şi la timpul anunţat.
Un salon gătit cu grijă şi cu gusturi rafinate
Impunea audienţei izul de solemnitate.
Din cupola smălţuită, candelabre strălucite
Revărsau cu dărnicie roi de raze aurite.
Din pereţi, de prin tablouri, te întâmpina duios
Un surâs blajin de mamă, cald, candid şi maiestuos.
Iar pe feţele de masă, brodate cu măiestrie,
De pe-o placă marmoree, în faţa la farfurie,
Te priveau doi ochi de mamă dintr-o poză-aşa firească

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!