Poezii despre prin altele, educarea, pagina 6
Clipe
S-a născut, în clipa asta,
Un trecut și-a mai crescut
Cel din clipa dinainte
Și din altele de ieri,
Dar prezentul? Altă clipă!
Cât scriu eu, mai e?... a fost?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Corespunderi
Natura e un templu ai cărui stâlpi trăiesc
Și scot adesea tulburi cuvinte, ca-ntr-o ceață;
Prin codri de simboluri petrece omu-n viață
Și toate-l cercetează c-un ochi prietenesc.
Ca niște lungi ecouri unite-n depărtare
Într-un acord în care mari taine se ascund,
Ca noaptea sau lumina, adânc, fără hotare,
Parfum, culoare, sunet se-ngână și-și răspund.
Sunt proaspete parfumuri ca trupuri de copii,
Dulci ca un ton de flaut, verzi ca niște câmpii,
Iar altele bogate, trufașe, prihănite,
Purtând în ele-avânturi de lucruri infinite,
Ca moscul, ambra, smirna, tămâia, care cântă
Tot ce vrăjește mintea și simțurile-ncântă.
sonet de Charles Baudelaire, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
De iarnă
De fiecare dată după prima zăpadă ies la joacă
Pagina e la fel mereu, fără cusur, eu la fel mereu, am 10 ani
Pot schimba lumea din două priviri, cuvintele tale
Se topesc în palma mea, așa că-i mai bine să nu ne vorbim
Să ne-nțelegem din inimi, din oase, dar mai ales din umbrele
Care trec unele prin altele ca fulgii prin piele
Să facem o veșnicie a noastră în loc de om de zăpadă
Pot opri râuri, ridica baraje acolo-n mintea ta unde-i pustiu
Când se întunecă să strigi: Sunt la barieră, deschide!
Să ies tiptil din mine să te-ntâmpin cu pumnii ca două felinare
Punem schele de dor să ajungem la steaua polară
Ridicăm o casă, un oraș, fără puncte vamale
Iubirea e singurul virus permis
De fiecare dată după prima zăpadă te sun: Vino la mine!
Pagina e la fel mereu, fără cusur, eu la fel mereu, am 10 ani
Și din păduri învecinate animalele sălbatice
Vin să mănânce ceva, nu știu ce, din palmele-ți calde
poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu ochii din cer
Stau cu ochii la cer
Si-mi privesc gândurile:
Poezia este acel gând al meu
Care m-a parasit
Ca sa locuiasca în cuvinte.
Alte gânduri se desprind de mine
Si se ascund în culori.
Pe altele nu pot decât
Sa le las chiar eu libere,
Sa alerge prin paduri
Sau pe pajisti cu flori.
Unele gânduri sunt
Atât de legate de cifre
Ca numai între cifre se simt bine
Si au sens doar înghesuite
Intre hârtii, în dosarul cu sine.
Am si o multime de gânduri
Care se nasc si ramân în carti,
Se încolacesc pe gândurile autorilor
Si stau cuminti între coperti,
[...] Citește tot
poezie de Marina Samoilă
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nemulțumiri în sistemul sanitar
În sistemul sanitar,
Doar contractul mortuar...
Morga-i plină de bolnavi...
Te așteaptă doar să crapi.
Cel mai profitabil post
E aici... din câte-au fost.
Nu-s siringi, medicamente,
Asistentele-s absente,
Vrei cearșaf curat pe pat?!
Doar dacă ai cotizat.
Plosca, dacă ți se dă,
Taxa este sigură.
Și nu este unica,
Altele îi vor urma.
Badygard sau liftier,
Toți, de vrei, nu vrei, îți cer.
Pe holuri sau prin saloane,
Ai dreptul de-a da... plocoane.
...........................................
Cașcavalu-i în prim-plan.
[...] Citește tot
pamflet de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Însemnări din trecut
Naufragiată undeva și împotmolită
aici, pe-un balansoar cenușiu-albastru
și după ce m-am deprins oarecum
deosebirilor de presiune
Stau și privesc la
ceea ce-n revărsatul zorilor
căzu în năvod: solii
dintr-un mai aspru tărâm.
Mă legănam în ziua cenușiu-albastră
pe când sub mine
vietățile celor mai adânci genuni
ale oceanului înoată
departe sub însăși amintirea
soarelui și lunii aducătoare de maree:
unele dintr-însele plăpânde, altele
rele cu acele toate-mplătoșate
în pielea aceea blindată al cărui nume
[...] Citește tot
poezie de Margaret Atwood
Adăugat de Dănuț Cepoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pastel
Soare de mucava, burg la amiază
Blazații își schimbă rănile între ei
Străzile sunt pline de pigmei
Fluturii în jur agonizează
În biblioteci nu mai e loc
Pentru nici o carte cu pirați
Hoții de statui sunt condamnați
Să ridice altele în loc.
poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Refutarea lui Gorgias
Cuvinte, viermi firavi, sfărîmicioase existențe larvare,
Plesnind aerul cu cozile lor de fantasme,
Înotînd inutil între noi ca niște copii dezbrăcați
Într-o mare sărată, mereu în pericol de moarte,
Într-o zi s-a făcut dimineața, dar s-a făcut degeaba,
Așternuturile erau deja goale
Ce mai, florile pe morminte se uscaseră deja
Cică nu merităm și altele, eu spun ea spune
Nu, nu, noi, florile, albe, zilele, scrîșnetul, vîntului,
Umbra tălpilor de sanie tăind zăpada,
Ploaia căzîndu-ne în palme,
Soarele albind cerul, străbătînd cadranele disperării
Urme lăsate în pieptarul nimicului;
Cică nu merităm, nu e nimic, ea, eu spun, nu și nu
Să cerșim mai bine singurătății noastre
Iertare sau, încă mai bine,
nu merităm, nu merităm, noi nu
sau mai bine să cerșim o singurătate încă mai mare
mai definitivă, s-o asigurăm în cer
lipsind tot mai mult ființa noastră de ființă;
[...] Citește tot
poezie de Paul Gabriel Sandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pastel
Soare de mucava, burg la amiază
Blazații își schimbă rănile între ei
Străzile sunt pline de pigmei
Fluturii în jur agonizează
În biblioteci nu mai e loc
Pentru nici o carte cu pirați
Hoții de statui sunt condamnați
Să ridice altele în loc
poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Incertitudini... (odă Limbii Române)
Prin care ceruri-nalte umbli,
Prin care zări te porți in vânt,
Și pentru care lumi incerte
Ești intrebare și cuvânt?
Prin care vis curat alergi,
Prin care anotimp pribeag,
Și pentru care munți de vină
Ești poarta Cerului cel drag?
Prin care clipe din amurg,
Prin care stele luminate,
Și pentru care ev demiurg
Ești timpul ce la poartă bate?
Prin care vieți de-amărăciune,
Prin care vetre-n care ard,
Și pentru care sărbători uitate
Ești steaua ce atârnă-n brad?
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe A. Stroia din revista "Armonii Culturale" din Adjud (5 august 2014)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!