negustor

S-a întors lumea pe dos

La noi, totul e pe dos.
Bolnavul e sănătos.
Hoţu-i negustor cinstit,
Ura ne-a-împrietenit.
Bogatul este sărac,
Grasul plânge că e slab.
Nopţile sunt zile albe,
Prostului îi punem salbe.
Minciuna este regină,
Adevărul, impostor.
Omul bun poartă o vină,
Cel rău, binevoitor.
Tot răul este un bine,
Copiii ne mor cu zile.
Imposibilu-i posibil,
Imperfectul e perfect.
Frumosul este oribil,
Fără carte, eşti deştept.
România este locul
unde apa arde focul.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (2 mai 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idei

I

Cântec, deasupra cetăţii,
Îmbătrânire?!
Eternităţii i-am zis:
La muzica asta frumoasă,
Sunt lipsuri
În sângele meu.
Îngeri, deasupra cetăţii,
Emotive,
Despre ceva mai nou?!
Telegraf,
Telefon din sfere...
Sunt lipsuri
În sângele meu.

II

Visări de mult mocnite
De nu cumva

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a întors lumea pe dos

La noi, totul e pe dos.
Bolnavul e sănătos,
Hoţu-i negustor cinstit.
Ura ne-a-împrietenit.
Bogatul este sărac,
Grasul plânge că e slab,
Nopţile sunt zile albe,
Prostului îi punem salbe.
Minciuna este regină.
Adevărul, impostor.
Omul bun poartă o vină,
Cel rău, binefăcător.
Tot răul este un bine,
Copiii ne mor cu zile.
Imposibilu-i posibil,
Imperfectul e perfect,
Frumosul este oribil,
Fără carte eşti deştept.
Aşadar,
România este locul

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (2 mai 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-s

Nu-s nici hoţ... nebun nu sunt,
Dar iubesc, iubesc ochi verzi,
Nu-s batrân... am păr cărunt,
Vreau în tine să mă pierzi.

Nu-s tâlhar... haiduc nu sunt,
Port iubirea-n cingătoare,
Cu păr negru... fir mărunt,
Chipul trandafir în floare.

Nu-s director... nici golan,
Dar te vreau a mea stăpână,
De-aş rămâne făr-un ban,
Tot voi cere... a ta mână.

Nu-s actor... nici negustor,
Dar doresc cu-nverşunare,
Să te culc lângă izvor
Şi să te înalţ spre soare.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avalanşa

În mohorâte stânci izbind
Nahlapii spumegă mugind,
Şi vulturi horă-n cer întind,
Şi gem păduri,
Şi piscuri albe se desprind
Din nouri suri.

Cândva se prăbuşi din deal
O avalanşă pe prăval;
În chei legară mal de mal
Nămeţii grei;
Şi Terekul ca iute val
Se-opri în chei.

Deodată slab şi cuminţit,
O, Terek, tu ai amuţit!
Dar apele au sfredelit
Troianul gros,
Şi tu din matcă ai năvălit
Spumând ciudos.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Puşkin (1829)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea care nu ma lasa

Rupe-mi petalele a cinci trandafiri
Dezleagă-mi ura soarelui peste mine
Topeşte spaima in fuioare de absint
Să simt…
Căci fără adevarul tău mă cobor
Incet, inspre mine, de care mi-e atat de frică
Şi fără nebunia ta lumea mi se pare atat de mică
Ca umbra unei lacrimi sparte
Ca mireasma unei flori triste
Probabilă desfatare a timpului călău
Negustor de vieţi fără altar
Degustator de fericiri in faşă
Dă-mi o iluzie macar…

Altfel să strig n-am sa pot
Aruncat, dezvelit, să-mi alerg sufletul
Ruginit…

poezie de Cătălin Bizdadea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul nu muşca niciodată, iar omul nu muşca decât uneori. Ursus era mizantrop şi ca să-şi dovedească şi mai mult această ură faţă de oameni, se făcuse măscărici de bâlci. Era ventriloc şi putea vorbi fără să-şi mişte buzele. Reproducea la perfecţie accentul şi pronunţia oricui; imita atât de bine glasurile, încât ai fi putut jura că vorbeau chiar cei cu pricina. Scotea sunetele mai multor soiuri de păsări, călătoare ca şi el; iar uneori te făcea să auzi fie zarva unei pieţe pline, fie sunetul unei păşuni unde mugeau vitele. Era ager la minte, curios şi înclinat spre fenomenele neobişnuite, pe care le atribuim basmelor. Se intitula "negustor de superstiţii".

Victor Hugo în Omul care râde
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Principiile plăcerii nu sunt precise şi stabile şi nici la fel la toţi oamenii. Ele se deosebesc de la om la om. Sunt de o aşa mare diversitate că, de când este lumea, nu a existat om mai diferit de un altul decât de sine însuşi. Un bărbat are alte plăceri decât o femeie, un bogat şi un sărac le au de asemenea diferite;un prinţ, un războinic, un negustor, un burghez, un ţăran, bătrânii, sănătoşii, bolnavii, toţi diferă. Cele mai mici întâmplări sunt de natură a aduce în ei schimbări. Nu există aproape deloc adevăruri în privinţa cărora să fim cu toţii de acord şi încă mai puţine obiecte de plăcere cu privire la care noi să nu ne schimbăm la fiece oră, nu ştiu dacă s-ar găsi vreun mijloc de a da reguli temeinice pentru a pune de acord cuvintele cu nestatornicia capriciilor noastre.

Blaise Pascal în Scrieri alese
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştia sufletul meu

Nu ştia sufletul meu, cănd umbla prin sanctuare
Şi-n cetăţi de gheaţă verde, culegea flori de lumină!
Nu ştia că focul arde, nu numai în felinare,
Dar şi în talpa în umblet prin pădurile de-arină

Şi în mâna, care-n munţi, pe stâncile-ncremenite,
Sculpta ca să prindă viaţă precum Phoenix din cenuşă,
Versuri de amor şi fluturi de muşchi verzi acoperite-n
Tămăduitoare linişti, străjeri păzind a lor uşă!

Nu ştia sufletul meu, negustor de evantaie,
De ce iubesc eu pământul! Culegând flori de lumină
Semănam sămânţa vieţii, cerul şi stropii de ploaie
Botezând apoi lăstarii, în cânt lin, de violină!

Nu ştia sufletul meu, că zborul spre nemurire
Este-al,, animei" plămadă, aluat de fericire...
Nu ştia sufletul meu!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zet

Zvonire din fire, zevzecul mai rar,
Zvârluga şi zarul, zvârlet şi samsar.
Zvâcnire, albire, supt sângele, har,
Zvelt trece Caesar, cândva doar zvonar.
Un zumzet, o rimă, o crimă pe-ascuns,
Zurliul o spune, iar eu zac străpuns.
Zaharicale servim noi în cală,
Păcală devine pe loc negustor.
O zugrăveală, pereţii-s din smoală,
Norodul de artă e doritor.
Zoralie, azi dansăm cu fineţe,
Zoolatrie în loc de tristeţe.
Ah, abanosul şi cabanosul,
Ce vis adânc, fără de fund,
Dinţi ascuţiţi, sfarmă-se osul,
Îngerul morţii e negru şi scund.
Atrocitate, raporturi, oameni,
Helga, fecioara repetă doar game,
cămila să ragă, se roagă, o bragă,
cu un pistol cerşetorul să tragă.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!