Replici despre la*multi*ani*fratele*meu, pagina 6
Nistor: Adela...
Adela: Nis...
Nistor: Ce-ai pățit, nebunatică mică? De ce stăteați afară? De ce nu vi se dădea voie să intrați în Institut?
Adela: Ah, Nis... Am pierdut invitația de la tine, iar domnii aceștia care stau de pază nu erau dispuși să ne creadă.
Nistor: Ai pierdut-o?! De ce nu m-ai sunat? Ți-aș fi adus alta; oricând, oricâte.
Adela: Nu puteam să te sun. De abia azi, de dimineață, am observat că nu mai aveam invitația ta; era prea târziu... Tu probabil erai deja aici, la Institut, cu colegii tăi.
Nistor: Nu conta. Aș fi trimis pe cineva să vă aducă altă invitație, aș fi rezolvat în vreun fel.
Adela: Ah... E bine că ai venit și acum, altfel nu mai apucam să te văd, decât acasă, la TV, sau aici, pe ecranele astea.
Nistor: Mda...
Adela: Deci, vei pleca...
Nistor: Trebuie... Adică...
Adela: Lasă, nu încerca să-mi explici... Poate ar fi trebuit să fi acceptat propunerea ta de a merge cu voi, în misiune. Ar fi fost interesant.
Nistor: Acum e prea târziu. Nu se mai poate face nimic.
Adela: Știu... Nu mai e timp suficient. Ar fi trebuit să mă fi gândit mai bine atunci.
Nistor: Ar fi trebuit.
Adela: Oricum, promisiunea mea rămâne valabilă, deci, să nu mă uiți în toți anii ăștia.
Nistor: Cum să te uit, năroado?! O să-mi fie tare dor de tine, mereu! Mă voi gândi la tine zi de zi, în fiece clipă, începând din momentul lansării.
Adela: Off, Nis...
Nistor: Adela... Te iubesc!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Eu... Rămân doar comandantul... Sau condamnatul misiunii, mai bine zis. Atâta tot! Nimic mai mult.
Maria: Nu-i așa, Luci... Ești tot tu, așa cum te știam. Așteaptă doar să ajungem înapoi, pe Terra, să vezi cum te vor înconjura iarăși o mulțime de tinere frumoase. Ai de unde alege. Deci, nu vei rămâne niciodată singur; nu s-ar putea. Nu tu!
Lucian: Te rog, blondo! Nu-mi aminti de ele! Nu-i momentul potrivit. Nu mă interesează, nici una! Alesesem deja...
Maria: Da, știu, tu o alesesei pe Lia, încă de atunci, de mult timp...
Lucian: Am ales greșit, se pare... Însă doar ea mă interesează. Nici o alta. Asta e... Mai și pierzi în viață, nu poate fi totul așa cum ți-ai dori... Ar fi prea frumos. Doar nu trăim în basme... Ce credeam?! Cât de naiv puteam oare fi? Tocmai eu?! Hmm... Aici e vorba de realitate, nu de povești.
Maria: Totul, Luci?
Lucian: Păi, da... Restul dorințelor mi s-au împlinit, aproape toate. Cea mai importantă însă, tocmai s-a îndepărtat teribil... Ascultă, mă simt mult mai bine acum, așa că te poți întoarce liniștită, să mănânci. Eu te-am întrerupt de la masă și nu aveam nici un drept să fac asta.
Maria: Nu-mi mai e deloc foame.
Lucian: Atunci, te poți întoarce la Nick, probabil te așteaptă nerăbdător și nu vreau să ai din nou probleme cu el, mai ales nu din cauza mea! Nu din nou. Pricepi?
Maria: Nick?! Lasă-l în pace pe Nick! N-am nici un fel de probleme cu el. Cu excepția uniformei ăleia, pe care o poartă într-una. Ar lua-o și ca pijama, dacă s-ar putea...
Lucian: Hmm...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Să lăsăm chestiile astea. Tu ce-ai mai făcut?
Ly: Nimic, ca de obicei.
Lia: Ca de obicei, adică ți-ai petrecut timpul cu Mihăiță. Am sau nu dreptate?
Ly: Cam ai... Totuși, am aflat de la el o mulțime de lucruri interesante despre Terra. Și o studiez în continuare; e o planetă minunată, fascinantă! De abia aștept să ajung și eu acolo, deși mai e mult până atunci.
Lia: Destul de mult. Și dacă vrei să afli cât mai multe lucruri interesante despre Terra, ar trebui să-ți petreci o bună parte din timp și cu Nis, să stai pe lângă el; oricum e el mereu singur și nu-și găsește o ocupație.
Ly: Nis?! Tipul cel înalt?!
Lia: Da, el...
Ly: Și de ce să petrec o parte din timp cu el?
Lia: Pentru că e geograf, de aia. El chiar știe foarte multe despre Terra, mai mult decât oricare dintre noi, de fapt, mai mult decât noi toți la un loc.
Ly: Serios, chiar știe?! Privindu-l, nu pare...
Lia: Ce tot spui?! O părea el aiurit, dar e specialist în domeniul lui, altfel nu s-ar putea...
Ly: Ah, înțeleg... Poate că o să-l întreb și pe el câte ceva, dar altădată. Deocamdată, prefer compania lui Mihai.
Lia: Desigur că-l preferi pe Mihăiță... Și el ce mai face?
Ly: El, cu supercomputerul lui... E mereu ocupat.
Lia: Evident, la cât e supercomputerul vostru de mare și la câte informații conține, nu-i de mirare... Dar ce informație foarte importantă a aflat Mihai și vrea să i-o transmită lui Luci? Din întâmplare, nu știi despre ce-ar vorba?
Ly: Habar n-am. Mie nu mi-a spus nimic. De fapt, nici nu l-am întrebat. Poate o să-l întreb, cât de curând.
Lia: Cum vrei...
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Deci, unde rămăsesem?! Îmi spuneai despre domnul To Kuny. Îmi mai povestești despre dânsul sau nu?!
Lucian: Da, sigur... Domnul Kuny, mai bine zis, Victor. Preda Victor. Și nu s-ar putea să nu dau din nou peste dom' director. Pentru că Victor era unul dintre cei mai buni prieteni ai lui dom' director, așa mi-a spus dânsul, atunci, demult, când am avut acea discuție, după ce am absolvit Institutul. Deci, domnul Kuny... Victor... Și dânsul trebuia să facă parte din echipajul navei "Vulturul", în misiunea spre Proxima, misiune care deja devenise oficială. Aidoma misiunii noastre, fusese pregătită până la cel mai mic amănunt și chiar anunțată data lansării...
Lia: Luci, scuză-mă că te întrerup, dar... Zici că ți-ai amintit tot ceea ce ai vorbit cu domnul director. Atunci, știi și care ar fi fost ceilalți membrii ai echipajului "Vulturului"?
Lucian: Da, mi-am amintit și acest lucru. Trebuia să fie zece, fără doamne sau domnișoare, deci, doar domni, fără fete... Mulți dintre membrii echipajului de atunci sunt părinții unora dintre colegii noștri. Chiar și tatăl meu...
Lis: Vrei să spui, domnul Enka?
Lucian: Da, blondul meu cel enervant... Și să știi, nu-l urăsc!
Lia: Am înțeles asta, Luci.
Lucian: Ce ciudat! Tocmai mi-am dat seama că mi-e dor și de blondul ăla, mult de tot, oricât aș încerca să neg asta... Mi-e dor de el, de tot ce ține de el; de blândețea lui, de nepăsarea lui, de felul lui de a fi, atât de liniștit; întotdeauna îmi doream să fiu ca el, dar n-aș fi putut reuși, în nici un caz...
Lia: Bineînțeles că ți-e dor de dumnealui, doar e tatăl tău.
Lucian: Mda...
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Traian: Ce-i, Diana? Ce te mai nemulțumește de data asta?
Diana: În primul rând, am venit să las aici asta.
Traian: Ce-i asta, Diana?
Diana: Cererea pentru concediul meu, după cum ai promis, cu plată, până la anul, în iunie, cu salariu dublu...
Traian: Bine. Las-o aici și fii liniștită! E ca și aprobată, cu toate condițiile solicitate, pe care, sper, le-ai menționat.
Diana: Poți fi sigur că le-am menționat. Deci, pot reveni la lucru de abia la anul, prin iulie...
Traian: Exact. Mai ai și altă problemă?
Diana: Da; Luci...
Traian: Ce-i cu el?
Diana: De ce i-ai dat cheile mașinii tale? De ce i-ai pus mașina ta la dispoziție?
Traian: Pentru că așa am vrut, Diana. Ce te deranjează?
Diana: Ești inconștient sau ce-ai? Îl favorizezi prea mult. Nu-ți dai seama că atenția ta exagerată față de el devine suspectă?
Traian: Inconștient, zici?! Bine spus! Însă inconștient am fost în urmă cu mulți, mulți ani, când credeam în toate promisiunile tale, în vorbele tale dulci, în cuvintele deșarte cu care mă amăgeai și nu-mi dădeam seama că mă prosteai în față; nu și acum! Acum nu sunt inconștient. Acum îmi dau seama perfect ce fac: I-am pus la dispoziție fiului tău cea mai bună mașină pe care o am la ora actuală. De altfel, să nu-ți închipui că ar fi prima oară când i-o las pe mână; a mai folosit-o el cu destule alte ocazii. Toată lumea știe că Luci e preferatul meu, deci nu-i nimic suspect în asta, nu-i o atenție exagerată.
Diana: Ba este! Gândește-te mai bine! Cel mai corect ar fi să-i ceri cheile înapoi.
Traian: Nici nu mă gândesc! I-am lăsat mașina și n-am să-mi schimb hotărârea, orice ai spune tu!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria: Dar nu asta contează acum. Aveți sau nu dinozauri, aici, pe planeta voastră, pe suprafața ei, în această pădure, ori în altă parte?
Nick: Nu cred să avem așa ceva aici. După descrierea pe care le-ai făcut-o... Nu avem asemenea creaturi bizare pe planeta noastră.
Maria: Nu?! De ce?
Nick: Ce rost ar avea asemenea animale imense pe suprafața planetei?
Maria: Păi... și planeta voastră este imensă. Parcă ai spus că este cam cât Jupiter.
Nick: Nu. Ceva mai mare decât Jupiter al vostru. În plus, spre deosebire de Jupiter, care este o planetă gazoasă, aceasta are întreaga suprafață solidă.
Maria: Cu atât mai mult. Dacă e mai mare decât Jupiter și în plus, mai e și solidă, dinozaurii ar avea destul loc aici. Ba chiar destul de mulți. Creaturi imense pe o planetă imensă...
Nick: Nu înțeleg. Crezi că dacă planeta noastră este atât de mare, e obligatoriu să existe creaturi gigantice care să o populeze, doar pentru că ar avea destul loc?
Maria: Nu asta doream să spun... Dar ar fi fost interesant să-i văd, să-i studiez... Dinozaurii vii... Ar fi fost de-a dreptul fantastic! Nu știe nimeni aproape nimic despre ei, totul se bazează pe simple presupuneri sau deducții logice, tot ce se știe sunt de fapt simple speculații, ar fi fost interesant să aflu câte ceva sigur despre ei.
Nick: Nu cred că dacă ar fi existat dinozauri aici, ar fi semănat cu cei de pe Terra, cel puțin sub aspect comportamental, deci nu cred că ar fi fost interesant de studiat, n-ai fi avut ce să afli despre ei.
Maria: Ai dreptate. N-aș putea să-mi închipui cum ar arăta niște dinozauri fioroși, dar inofensivi, căci probabil așa ar fi fost dacă ar fi existat aici.
Nick: Așa-i.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diana: Ia te uită la Rikky; credeam că numai pe umărul lui Luci stă.
Lia: Ah... Singur s-a așezat la mine.
Diana: Bineînțeles. N-a zis nimeni că l-ai fi așezat tu cu forța.
Iulian: Știi de unde avem acest papagal, domnișoară?
Lia: Da; de la colega noastră cea blondă, Maria, domnișoara biolog.
Iulian: Așa-i; de la ea.
Diana: Dacă ai vedea câte animale are fata aceea blondă acasă... Eu am văzut; am fost cu Luci și cu Nero, pentru că se îmbolnăvise câinele. Și m-am speriat îngrozitor de un șarpe imens, un piton galben încolăcit pe covor, căruia colega voastră îi zicea Marta. Vai, cât era de mare! Iar Luci l-a mângâiat. Mai târziu m-am trezit cu un șoarece din acela de rasă... Cum naiba îi zice?!
Iulian: Hamster, dragă...
Diana: Așa; exact. Un hamster din ăla mi se urcase pe picior! Și câți câini, câte pisici... Mai avea și papagali din ăștia, dar Rikky era cel mai drăgălaș. N-a vrut să mai plece de pe umărul fiului meu, iar aseară, când domnișoara blondă a venit să-l ia acasă, Rikky n-a vrut; a preferat să rămână la noi. Așa ne-am ales cu un papagal. În plus, Luci s-a dus să-l ia pe Nero acasă, de la domnișoara blondă; îl lăsase acolo cu o seară în urmă, pentru ca mama domnișoarei, medic veterinar, să-l țină sub observație. Eu n-am mai vrut să merg din nou acolo, în acel apartament, unde, din cinci camere, patru sunt ocupate de felurite animale; nici nu vreau să-mi închipui ce fel de animale or fi pe acolo. Luci a vizitat toate camerele, eu nu! De Rikky însă îmi place; și de Nero, evident, doar m-am obișnuit cu el. Luci mi-a reproșat că l-aș fi lăsat intenționat fără hrană și apă timp de o săptămână, cât a lipsit el de acasă, dar nu-i chiar așa.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
To Kuny: Off, dragul meu... Deci, asta era! I-ai găsit îmbrățișați. Și ce-i cu asta?
Nick: Poftim?! Cum adică, tată?!
To Kuny: Dragul meu, nu trebuie să interpretezi greșit ceea ce vezi. Există o multitudine de motive pentru care două persoane se pot îmbrățișa. O îmbrățișare nevinovată nu înseamnă nimic rău. Ei sunt de mult timp colegi, prieteni chiar, destul de apropiați și își pot permite asemenea manifestări din când în când, dar atâta tot. Deci, chiar ar putea fi doar o neînțelegere.
Nick: Dar, tată...
To Kuny: Ascultă ce-ți spun, băiatul meu! Ar fi trebuit să-i lași să-ți explice, să le dai șansa să-și justifice comportamentul, nu să te grăbești să tragi tu concluziile. S-ar putea să te înșeli în privința lor.
Nick: Dar, nu era nevoie de explicații. Totul era destul de evident.
To Kuny: Nu, dragul meu! Nimic nu era chiar atât de evident cum ți s-a părut ție în acel moment. Ar trebui să ai mai multă încredere în minunata ta soțioară. Eu cred că te iubește cu adevărat, mult de tot, deci, în nici un caz nu ar vrea să-ți facă așa ceva! Iar în privința comandantului, nu știu de ce, dar îmi inspiră foarte multă încredere. Nici el nu ți-ar vrea răul, ție sau colegei lui. În plus, el e îndrăgostit până peste cap de sora ta, deci, în nici un caz nu s-ar uita la scumpa ta soție.
Nick: De sora mea?!
To Kuny: Da, bineînțeles. Aaa, nu de Ly, se înțelege, ci de Lia. Și ea e sora ta.
Nick: Ea e, însă el nu știe.
To Kuny: S-ar putea să nu știe acest lucru, însă asta nu-l împiedică să fie îndrăgostit de ea. Și nu are ochi pentru altcineva, decât pentru ea, deci, nici pentru iubita ta cea blondă. Așa că n-ai motive să te comporți astfel, să te simți jignit de atitudinea lui.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: La mulți ani, bătrâne! De ce nu mi-ai spus nimic? Te rog, scuză-mă, uitasem...
Alex: Luci, te înțeleg, nu trebuie să te scuzi.
Lucian: Dar n-am pregătit nici măcar un cadou pentru tine.
Alex: Nici nu ți-am cerut nimic. Cadoul din partea ta poate fi considerat faptul că te simți bine; dacă nu ți-ai fi revenit, nu puteam serba nimic, pentru că am fi fost toți mult prea triști, ca să petrecem. Așa însă, ești printre noi, din nou, tu însuți, deci, putem fi veseli. E un cadou plăcut din partea ta. Serios, Luci!
Lucian: Posibil... Și deci, cât împlinești?
Alex: Ha... Prea mult ca să mai și spun.
Lucian: Păi, să vedem...
Alex: Te rog, Luci, nu pronunța numărul!
Lucian: De ce?! Sunt doar 32.
Alex: Ah, răule... De abia te rugasem să nu pronunți numărul! Mă faci să mă simt cu adevărat bătrân...
Lucian: Glumești cumva, sau ce-i cu tine?! Nu te simți bine?! Bătrân te vei putea considera de abia după vreo 90 și ceva de ani de acum încolo... Acum ești încă nepermis de tânăr și de fapt, indiferent de vârstă, dacă sufletul ți-e tânăr, te vei simți mereu tânăr, chiar și după mai mult de 90 și ceva de ani.
Alex: Știu și eu?! Poate că ai dreptate. Dar, atunci, de ce-mi zici mereu "bătrâne"?!
Lucian: Hai că la asta nu mă așteptam, să-mi reproșezi... E doar un fel de-a spune; nu știam că te-ar deranja. Dar bine, de acord, de acum încolo, nu-ți mai spun așa, dacă nu-ți place.
Alex: Nu, Luci... Știi ce?! Las-o baltă! Nu mă deranjează deloc, nimic; poți să-mi spui oricum vrei tu.
Lucian: Cum vreau?! Atunci ce-ar fi să schimb formula anterioară cu "moșule", "moșulică"... Sau cum?! Dă-mi o sugestie!
Alex: Hmm... Știi ce?! Prefer "bătrâne"...
Lucian: Atunci, așa rămâne; dar fără supărare. De acord, bătrâne?
Alex: Fără supărări; ce naiba?!
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sever: Domnișoara Laura Stancu, reclamanta... Dumneavoastră vreți să vă reprezinte cineva în acuzare?
Lia: Nu.
Sever: Vă susțineți în continuare declarația dată?
Lia: Da.
Sever: Bun. Deci, dacă reclamanta își susține declarația și nu-și retrage acuzațiile, putem începe ancheta. Deocamdată, eu voi prezida această ședință și investigațiile. Și să începem prin a trece în revistă câteva amănunte cunoscute despre cele două părți. Începem cu acuzatul, Lucian Enka. Din acest moment, îți voi spune "cadet Enka". De acord?
Lucian: Da, domnule.
Sever: Deci, cadet Enka, în vârstă de 21 de ani, născut pe data de 29 februarie 2064, în Craiova; părinții Diana și Iulian Enka, ambii lucrează în Institut... Ai învățat numai aici, în acest Institut, în fiecare an reușind performanța de a obține media anuală 10... De-a lungul anilor, ai participat și ai câștigat numeroase concursuri naționale și internaționale, la matematică și nu numai. Ai absolvit în urmă cu trei ani, cu media 10, devenind matematician. Proiectul tău de diplomă prezentat la examenul de licență a fost nava spațială "Pacifis", pe care ai și construit-o, împreună cu alți doi colegi. Pe data de 28 mai a. c. ai fost numit de către Comisia pentru Zboruri Spațiale a Institutului ca membru de bază al misiunii spre planeta Proxima, alături de cei doi colegi cu care ai realizat nava "Pacifis". Timp de o săptămnă ai întocmit subiecte de concurs pentru 10 candidați, printre care se număra și domnișoara Stancu, iar la data oficializării misiunii ai fost numit în funcția de comandant. Deocamdată însă, pentru că n-ați plecat nicăieri, ești considerat doar cadet. Ai vreo obiecție la cele auzite?
Lucian: Nu.
Sever: Aceasta ar fi prima ta misiune spațială; n-ai mai participat la nici una până acum?
Lucian: Nu, n-am mai participat; ar fi, într-adevăr, prima.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!