Poezii despre la*multi*ani*fratele*meu, pagina 6
Spooniada
Despre John Cabanis și mânie, și despre lupta
Părților ostile, și despre refuzul de a fi de partea întunericului
Care a făcut ca oamenii simpli să fie în favoarea
Libertății în Spoon River, și despre căderea
Familiei Rhodes, a căror bancă a produs deznădejdi
Și pagube inconmensurabile atâtora,
Stârnind ura care a aprins torța din mâinile lui Anarch
Spre a incendia curtea de justiție, pe ale cărei înnegrite ruine
S-a ridicat un templu mai trainic care să lumineze calea Progresului
Cântă, tu, muză care ai dezmierdat cu zâmbete fața lui Chian
Și care ai văzut pe Greci și pe Troieni cățărându-se asemeni unor furnici
Peste Scamander, peste ziduri,
Vânători și vânați, și ruguri funerare,
Și hectacombe sacre primele ruguri aprinse din pricina
Elenei care a fugit cu Paris, sufletul pereche, la Troia;
Și furia lui Peleus,
Decis să piardă Chryseis, frumoasa ofrandă
Adusă războiului, și partenera iubită.
Spune primul,
Tu, fiu al nopții, pe nume Momus, de ai cărui ochi
[...] Citește tot
poezie clasică de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copacul vieții
Mă ascund în ninsori
să nu mă viscolească
vântul uitării,
fulgi de vise
în căutarea zilei,
mulțimi de gânduri
trezite...
dor regăsit în lumină târzie
din singurătate
pași ratăciți de timp
pe țărmul anilor
în labirintul
depărtării
confuz și întunecat
iubirile
se nasc și mor
deci există...
mâinile se împreunează
pe copacul vieții
plin de zăpadă și muguri.
poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Act de justiție
Inculpatul, e-o persoană
importantă și cu pile,
cu alură indiană
și manifestări febrile.
A venit la judecată
după accidentul care
e-o faptă catalogată
penală, în acuzare.
A lovit, scrie-n rapoarte,
după care și-a luat zborul
și-a lăsat, atins de moarte,
ditamai judecătorul.
După amânări cu anii
ce-au făcut pe mulți să fiarbă,
poate c-au vorbit doar banii,
nu justiția cea oarbă.
[...] Citește tot
poezie satirică de Daniel Vișan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La revedere!
Trecut - au anii unul după altul,
Și acum au venit cu toții înapoi,
Să fie prezenți unul lângă altul,
Pe timp de pace sau de război...
Trecutul ne arată ce și cum am trăit;
Fapte, vorbe, clipe, toate - s situații.
Amintirile frumoase s - au descoperit,
Prin momente, trăiri, toate - s senzații.
Spre viitor se îndreaptă mereu speranța.
Ea este cea care ne luminează calea...
Sperăm ca acest drum, denumit viața,
Să fie limpede și ușor precum valea...
Această strofă este despre prezent.
Iată - ne ajunși în noaptea dintre ani!
Profitați din plin de acest moment.
Vă doresc un sincer LA MULȚI ANI!!!
poezie de Ovidiu Kerekes (31 decembrie 2017)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!
Surdul n-aude, dar le potrivește
‒ Bună ziua, bade Ioane!
‒ Mâine plec la Herculane.
‒ Câți ani ai, ai multișori?
‒ Da, mă scol devreme,-n zori.
‒ Mai crești multe animale?
‒ Am dureri cumplite-n șale.
‒ Spune, țuica îți mai place?
‒ Junghiurile nu-mi dau pace.
‒ Ce mai face baba Leana?
‒ Aș bea vin cu damigeana.
‒ Te mai duci la fete-n sat?
‒ De tutun eu m-am lăsat.
‒ Moșule, mata ești surd?
‒ Sunt bătrân, deci nu mai zburd.
‒ Mai ții pasul după plug?
‒ Iacă-acuma fac un jug.
[...] Citește tot
poezie de George Budoi din Poezii umoristice (27 iunie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața lumii
Sueta seustv, vsa vseaceska sueta.
Eclisiastis, glava I:
"Deșertăciunea deșertăciunilor și toate sunt deșertăciuni"
A lumii cântŭ cu jale cumplită viiața,
Cu griji și primejdii cum iaste și ața:
Prea supțire și-n scurtă vreme trăitoare.
O, lume hicleană, lume înșelătoare!
Trec zilele ca umbra, ca umbra de vară;
Céle ce trec nu mai vin, nici să-ntorcu iară.
Tréce veacul desfrânatŭ, trec ani cu roată.
Fug vremile ca umbra și nici o poartă
A le opri nu poate. Trec toate prăvălite
Lucrurile lumii, și mai mult cumplite.
Și ca apa în cursul său cum nu să opréște.
Așa cursul al lumii nu să contenéște.
Fum și umbră suntu toate, visuri și părére.
Ce nu petréce lumea și în ce nu-i cădére?
Spuma mării și nor suptŭ cer trecătoriŭ,
Ce e în lume să nu aibă nume muritoriŭ?
[...] Citește tot
poezie de Miron Costin (1673)
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce te-ai dus? De ce nu vii?
Un an din viață-a mai trecut
Și încă o stea a mai căzut.
Cum anii trec, se scurg mereu,
Cu ei odată trec și eu,
Imbătrânesc și-mi pare rău,
Că nu m-ai cunoscut.
De ziua mea te-aștept să vii.
Te anunț de astăzi ca să știi.
Să vii! Un.... La mulți ani să-mi spui,
Că sunt orfan, al nimănui,
Să nu mai rătăcești haihui,
De ce te-ai dus? De ce nu vii?
O.... Vino iar iubirea mea,
Te-aștept și te voi aștepta.
Eu te ador și.... mult am vrut,
Să vii să-mi dărui un sărut,
Să fim din-nou ca la-nceput
Măcar un ceas. De ziua mea!
[...] Citește tot
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Epilog
Au trecut treizeci de ani, cum știu anii ca să treacă
Asemenea unui râu pe sub o albie seacă,
Nevăzut, necunoscut, străbătând lent și tăcut
Până când pe nesimțite, te trezești că au trecut.
S-a părut că cotitura s-a făcut doar în război,
Dar s-a produs în istorie, ducând înspre timpuri noi,
Deschizând drum luminos pentru-ntreaga omenire...
Și o cărare ascunsă spre ușoară parvenire.
Mulțimea celor onești au mers vizibil pe drum
Și-au înfăptuit minuni cu cari se mândresc acum.
Parveniții, pe cărare și-au făcut loc cu trufie
Mândrindu-se cu ce au ei, cu ce au ajuns să fie.
Însă cum societatea este un organism viu,
De proporții uriașe într-un uriaș pustiu,
Măsurat în ani-lumină, dar în timp nemăsurat,
Feeric din depărtare, iar de-aproape dezolant,
Elimină sau izolează impuritățile pătrunse
Oricât ar fi de dibace, oricât ar fi de ascunse.
Nu e cazul și nici locul vreunei confesiuni,
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tăcere...
***
La-nceput a fost cuvântul...
Ce e viața?; Ce-i Pământul?
Prima-i o iluzie,
Plină de confuzie...
De multe ființe trăită,
Ani la rând, dar mărginită.
De oriunde ar fi venită,
Viața e neprețuită...
Cealaltă-i rocă tare,
Planeta-treia de la Soare...
În perspectivă de-am privi,
Ce ne-ar aștepta, am ști?!
[...] Citește tot
poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Memento mori (Panorama deșertăciunilor)
Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,
Când a nopții întunerec - înstelatul rege maur -
Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc,
Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,
Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Când în straturi luminoase basmele copile cresc.
Mergi, tu, luntre-a vieții mele, pe-a visării lucii valuri,
Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri,
Cu dumbrăvi de laur verde și cu lunci de chiparos,
Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină,
Unde sfinții se preîmblă în lungi haine de lumină,
Unde-i moartea cu-aripi negre și cu chipul ei frumos.
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Tu încerci a stoarce lapte din a stâncei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur,
Alta unde cerci viața s-o-ntocmești, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci.
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!