Serioase/triste despre invidie, pagina 6
De vreme ce tot ce există și se petrece pentru om nu e prezent imediat decât în conștiința sa și nu se petrece decât pentru aceasta, e evident că predispozițiile conștiinței sunt ele însele lucrul cel mai important și că lucrurile depind mult mai mult de ele decât de figurile care apar în ele. Ceea ce un individ posedă pentru sine, ceea ce îl însoțește în singurătate și ceea ce nimeni nu poate să-i ia sau să-i dea, iată ce e mult mai important decât ceea ce posedă sau este în ochii celorlalți. Un om de spirit se simte excelent într-o singurătate totală grație propriilor gânduri și imaginației sale, în timp ce un prost se plictisește chiar dacă își petrece timpul numai în spectacole, serbări și ieșiri în lume. Un caracter bun, blând și moderat poate fi mulțumit în circumstanțe care lasă de dorit, în timp ce un caracter rău și plin de invidie nu va fi mulțumit nici dacă este acoperit de bogății.
Arthur Schopenhauer în Arta de a fi fericit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Criminalii sunt insensibili la dureri fizice și de aceea sunt lipsiți, și de compasiune față de alții. Moartea le este indiferentă, iar distrugerea unei vieți este lipsită de importanță în ochii lor. Față de străini, în mod aparent, manifestă compasiune, sunt flexibili și liniștiți. Alcoolul este mai puțin gustat de ei decât jocurile de noroc sau plăcerile senzuale. Sunt mândri de isprăvile lor, în care dau dovadă de mai puțină inteligență decât de forță fizică și curaj. Ceea ce apare la ei ca mare abilitate nu este altceva decât efectul unui îndelungat exercițiu. La toate acestea se poate adăuga că cei mai mulți criminali au putere de judecată și de anticipare redusă, voința lor este slabă, iar viața afectivă este centrată pe efecte foarte puternice (mânie, sete de răzbunare, invidie, ură), care le domină conduita. Trăirile simpatetice sunt o raritate, iar dacă apar, atunci vor avea o semnificație practică minoră.
citat clasic din Cesare Lombroso
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Invidie
Îl invidiez
Și incă nimănuia
N-am divulgat secretu-acesta grav.
Știu,
undeva un baiețaș există,
pe care eu îl invidiez grozav.
Îl invidiez,
la trântă cum zvâcnește, -
eu n-am fost așa simplu; și voinic
Îl invidiez
în râs cum izbucnește, -
eu nu am râs așa când am fost mic.
De julituri și de cucuie plin e, -
eu - pieptănat frumos și-aveam cărare.
Pasajele
sărite-n cărți de mine,
el nu le sare.
E și-aici mai tare
Va fi de-o cinste fără de cruțare,
pentru-adevăr și bine va lupta.
[...] Citește tot
poezie de Evgheni Evtușenko
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atlantida din suflet
m-am săturat de mărunțișuri și
de lumea machiată cu praful neputinței
în care trăim de ceva vreme
birocrația sufocă până
la sinucidere
mă uit peste umăr și văd
același infern
violuri
beții
droguri
accidente și morți
teroare
sclavie
umilință
incompetență
sfidare
incompatibilitate
neputință
ură
aroganță și invidie
[...] Citește tot
poezie de Teodor Dume din Ferestre spre marginea lumii
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă cineva își imaginează că un altul își apropie lucrul iubit prin aceeași legătură de amiciție sau printr-una mai strânsă decât aceea prin care și-l câștigase numai pentru el, va fi afectat de ură față de însuși lucrul iubit, și va fi invidios pe celălalt. Această ură față de lucrul iubit, legată de invidie se numește gelozie, care, de aceea, nu este decât o șovăială a sufletului născută dintr-o iubire și, în același timp, dintr-o ură, însoțită de ideea altuia pe care îl invidiem. Apoi, această ură față de lucrul iubit va fi mai mare, în raport cu bucuria de care gelosul obișnuia să fie afectat de iubirea pe care i-o dădea la rândul său lucrul iubit, și de asemenea în raport cu afectul de care era mișcat față de acel cu care își imaginează că lucrul iubit era asociat. Căci, dacă îl ura, prin chiar aceasta va urî lucrul iubit, fiindcă își imaginează că lucrul iubit afectează cu bucurie ceea ce el însuși urăște;și de asemenea pentru că este silit să asocieze imaginea lucrului iubit cu imaginea aceluia pe care-l urăște.
citat celebru din Baruch Spinoza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Annabel Lee
Ce-a fost
s-a întâmplat, cu mult mai demult decât cu un an în urmă,
Într-un regat de lângă mare
Acolo unde trăia o fată, cine-a mai ști,
Pe numele ei Annabel Lee;
Cu nici un alt gând pe pământ
Decât să fie iubită de mine.
Am fost un copil și ea un copil,
În acel regat de lângă mare,
Dar ne-am iubit cu o dragoste mare,
cu mult mai mare decât o dragoste mare
Și a mea Annabel Lee -
Cu o dragoste celestă, de serafimi înaripați,
Jinduită de ea și de mine.
Și așa, nu vitregiile, ci Îngerii,
într-atât de fericiți în Ceruri,
Pe ea și pe mine au prins invidie -
[...] Citește tot
poezie celebră de Edgar Allan Poe, traducere de Horia Muntenus
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Versuri despre pașaportul sovietic
Birocratismul! De beregăți
l-aș rupe, ca lupul și basta.
Și dau la toți dracii, și-arunc în bucăți
tot ce-i hârțoagă. Dar asta...
Prin compartimente, din cupeu în cupeu,
amabilul vameș apare-n tot locul.
Se dau pașapoartele. Îl dau și pe-al meu
cu scoarțe ca focul.
Se uită la unele-atent, ca eretele.
Se uită la altele-n treacăt, mecanic.
Pătruns de respect, ia carnetele
cu leul britanic...
Mâncându-l din ochi, se-nconvoaie cu totul
la unchiul de peste ocean
și, ca pe-un bacșiș, a luat pașaportul
american.
Mirat, ca o capră privind un afiș,
la cel polonez se uită cruciș,
cu toată-ncordarea tâmpeniei sale,
și parcă întreabă: "De unde veniși
[...] Citește tot
poezie celebră de Vladimir Maiakovski (1929), traducere de Cicerone Teodorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Articole culturale referitoare la invidie
- Aforismul – statuia unui gând ce se vrea nemuritor
- „Despre ” de Paul Zarifopol
- Regele și Duduia. Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee
- „Moliere și gustul clasic” de Paul Zarifopol
- T2 Trainspotting
Mai multe articole despre invidie la Blog.Citatepedia.ro »